Posts tagged: Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

La nivelul unui sat uitat de lume

Cu deosebit respect vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm noutățile editoriale și lucrările pe care le avem disponibile pentru vânzare în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi cât mai consistente, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi Dvs.

De peste 20 de ani publicăm,- cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie, – la nivelul unui sat uitat de lume -, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul ,,cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc.

Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor şi care au răspuns căutărilor spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii multora, care au căutat să ne pună piedici.
Read more »

~