Posts tagged: Radu Anica

IMPRESII DE REVEDERE

Gânduri marca Radu Anica

Zilele trecute am fost cu mama la ţară. Am mers pe un drum de piatră, peste făgaşe săpate de tractoare şi căruţe, printre pământuri negre şi lut roşu.

La o răspântie am ieşit din maşină câteva minute să respir aerul rece şi umed îngreunat de negura ce se ţesea în faţa ochilor şi ne înfăşa ca un cocon protector de mătase diafană.

Afară era pacea care te cuprinde când te cuibăreşti în cel mai confortabil fotoliu, beţia pufoasă a tăcerii minţii, senzaţia de detaşare din corpul fizic, când vezi foarte clar cu ochii închişi, eşti din ce în ce mai sus, din ce în ce mai departe, drum de piatră, lut roşu, pământ negru, grâu verde, loturi şi dreptunghiuri.

În astfel de locuri binecuvântate înţelegi de ce “precum sus, la fel şi jos”, punctul ca infinitul şi totul la puterea relativ.

Nu trebuie decât să închizi ochii şi să respiri profund.

Era prima dată când mergeam pe acel drum şi în ciuda ceţii, nu am avut niciun moment impresia de rătăcire, eram ghidat de o busolă calibrată pe liniile dintre câmpuri.

Ieşirea în sat şi la asfalt a fost ca o trezire, cu un uşor regret că visul s-a sfârşit.

Octogenarii s-au întâlnit firesc, de parcă nu s-au văzut de ieri, au râs şi au depănat amintiri, fiecare realizând ceva util.

Masa s-a aşezat şi s-a pregătit de la sine.

După bucatele făcute din porc crescut în bătătură au urmat discuţii lipsite de patimi politice, femeile cu grijile lor, bărbaţii cu soluţii geniale, pentru problemele ţării.

Unchiul învârtea, din când în când o ţigară “bio” în foaie de ziar, cu tutun crescut în vie.

Fiind şofer, nu am băut decât apă.

Am regăsit cu bucurie apa, cu un uşor gust de argilă, mai densă şi mai transparentă decât apele “de la oraş”.

Până şi buza cănii de tablă, cu smalţul spart, avea alt gust.

Am băut pe săturate.

Despărţirea a fost optimistă, ca de obicei.

O îmbrăţişare scurtă, urări de bine şi o glumă, două, pe seama vremii şi a scândurilor din gard.

Bineînţeles că aveam traista plină cu carne, şuncă, vin şi ţuică (nemodificate genetic).

În oglinda retrovizoare se depărtau nişte bătrâni mărunţei, cu feţe zâmbitoare brăzdate de vânt, cu suflete uriaşe, dar din ce în ce mai singuri.

LA MULŢI ANI! SĂ NE TRĂIASCĂ!

7 senatori şi 31 deputaţi – în stil american

Calculul trebuie refăcut. Cifrele sunt din 2008. Numărul aleşilor neamului s-a modificat după ultimele alegeri. După ani de discuţii, pentru scăderea numărului de parlamentari la mai putin de 300, noul parlament, probabil să le facă in ciuda foştilor, număra nici mai mult, nici mai puţin decât 588 de membri!!! Adevărata problema a apărut când s-a constatat că nu au suficiente scaune in sală. Au numai 550 de scaune. Ce-i de facut? Bieţii parlamentari, să rămână ei fără scaun! Propun să se facă o noua Casă a “Poporului” să aibă şi ei unde să-şi odihnească mădularele trudite de atâta campanie.

România (circa 20 milioane de locuitori)
Parlamentul:
137 de senatori = un senator la 160.000 locuitori
332 de deputati = un deputat la 70.000 locuitori
469 parlamentari în total

State_of_the_Union

SUA (circa 300 milioane de locuitori, în creştere)
Parlamentul:
100 senatori = un senator la 3.000.000 locuitori
435 reprezentanti = un deputat la 560.000 locuitori
535 parlamentari – total

Dacă SUA ar proceda ca România ar avea:
1.875 senatori
4.286 deputati

Dacă Romania ar proceda ca SUA ar avea:
7 senatori
31 deputaţi

Mulţumesc foarte mult celor care au făcut această simplă comparaţie.
Pentru a vă asigura că nu vă minţim, consultaţi Wikipedia: Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor.
Cred că am vorbit deja prea mult despre cultura păduchilor în România.

Cu respectul cuvenit,
Radu Anica

________________________________

~