Posts tagged: retragerea trupelor americane din Irak

Obama retrage total trupele din Irak

Agenţia Associated Press a difuzat azi o informaţie de pregătire psihologică a populaţiei americane, pentru o decizie ce va fi probabil anunţată în următoarele zile. Pe căi neoficiale – a se citi: prin intermediul structurii de relaţii publice a Pentagonului, împuternicită, din oficiu, să difuzeze, la ordin, date către presa americană, cu specificaţia neindicării sursei – cetăţenii SUA sunt astfel informaţi că s-a luat decizia ca, la finalul acestui an, să nu mai rămână trupe combatante pe teritoriul irakian.

În acest mod, se va pune capăt la cei opt ani de implicare militară a Statelor Unite în Irak.

Chiar dacă se invocă reţinerea guvernului de la Bagdad, pentru continuarea prezenţei trupelor americane, în baze exterioare marilor oraşe din Irak, în vederea continuării instruirii forţelor de securitate autohtone şi acordării, la cerere, a unui sprijin adecvat trupelor irakiene, contra insurgenţilor rămaşi activi, adevărul este altul.

Administraţia actuală transformă retragerea totală din Irak – oficial la finele anului în curs, practic va fi terminată în ianuarie 2012 – într-un puternic as electoral pentru Barack Obama, în cursa electorală pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial la Casa Albă. Pentru SUA, Irakul însemnând azi 4.400 de militari americani căzuţi la datorie.
obama-arabsubtitle

Gândiţi-vă la satisfacţia lui Obama, când, la dezbaterile televizate, din anul 2012, va culege aplauzele asistenţei cu afirmaţia:

– Ştiţi bine câţi militari americani erau în Irak, în momentul alegerii mele ca preşedinte. Acum, mai sunt acolo doar 160 de soldaţi meniţi a păzi Ambasada SUA, la Bagdad.

Forţa expediţionară americană din Irak va fi retrasă prin Kuweit, de unde unităţile vor fi redislocate – nota bene –
“spre patrie şi alte locaţii.”

~