Joi, 5 aprilie 2012, de la ora 16 aveţi prilejul să vă exprimaţi liber punctul de vedere, în Piaţa Victoriei, din Bucureşti, privind vânzarea pe nimic a resurselor naturale ale României.
E TIMPUL SĂ LUĂM ATITUDINE ÎN MOD DESCHIS !
Indiferenţa ucide o naţiune !
Noi, românii, nu ne simţim prea bine !
Şi nu din cauza altora !
Inserez aici schimbul de opinii între conaţionalul Sergiu Găbureac şi una dintre persoanele care i-au răspuns la starea sa de spirit sintetizată şi pe acest blog. Un dialog menit a fi un prilej suplimentar de reflecţie civică, în zile când cuvintele Hăis! sau Cea! se strigă cu intermitenţă…
_________________________________
– Bună seara, Domnule Găbureac. Sunt din Sibiu şi am primit, prin e-mail, mesajul postat de Dvs. ,,GSM – Ce vrem”.
Mesajul Dvs. il impărtăşesc intru-totul. L-am trimis tuturor cunoştinţelor mele, care impărtăşesc aceleaşi opinii.
ÎNTREBAREA MEA ESTE: CUM SĂ FACEM CA SĂ NU NE FIE ,,FURATĂ” DIN NOU LIBERTATEA ???
– Simplu să ieşim în piaţă şi să strigăm cu voce fermă toate doleanţele noastre de bun simţ. Fără violenţă !
Nici măcar de limbaj, deşi o merită cu vârf şi îndesat. E cam greu, dar asta vreau. Mărturisesc că şi eu am cam greşit de mai multe ori. Mă scuzaţi tov. colonel Băsescu ! Ştii cum e cu valul !
Personal am răspuns la o mai veche invitaţie a traseistei de la TURISM.
Nu m-am dus pe centură, ci am făcut, vineri seara, un tur până la Cotroceni. Se pare că vizita a stârnit interesul.
A fost transmisă în direct de unele televiziuni.
Nici nu mi-am închipuit ce viaţă de noapte tumultuoasă există în Bucureşti !
Custodele Palatului plecase, însă, la munte, deşi îmi spusese personal, prin intermediul micului ecran, că el nu munceşte ca noi, doar 16-18 ore pe săptămână, ci 16-18 pe zi !
La Cotroceni, în acea seară, mi-am dat seama şi de şmecheria corsarului nostru. Nu a precizat ziua !
A câta şmecherie nu mai ştiu. Poate mă ajută meganumărătoarea parlamentară !?!
Vă mai aduceţi aminte ?
“Jur că nu l-am lovit pe băiat CU PUMNUL …” Ce vreţi, aceeaşi tehnică, domn col. Băsescu cu şcoala
tavernelor din Anvers şi Băneasa Băi.
Din prima seară de turism intensiv m-am ales doar cu vreo două coaste presate !
Însă a meritat. A fost extrordinar !
Am văzut că se poate respira un aer de munte
şi pe malurile miticilor dâmboviţeni !
Iar cucuveaua cânta de mama focului !
N-aveam decodorul la mine să înţeleg mesajul.
L-am aflat în PIAŢĂ.
Apoi, mi-am zis că trebuie vizitată şi PIAŢA
UNIVERSITĂŢII, poate vine bişniţarul la o mică baie de mulţime.
N-A VENIT !
Aşa că de atunci tot stau, după muncă, prin Piaţă, doar-doar o veni !
Aşa am aflat, cu stupoare că mulţi studenţi, se întrebau ce clădire e aceea ! Când au aflat că e locul lor de muncă, s-au hotârât, să organizeze circuite turistice speciale.
Să mă ierte şi cei câţiva studenţi,
care n-au venit prin PIAŢĂ ! Să vedeţi câte schimbări !
N-a venit tov colonel, dar ne-a trimis câteva cadouri !
Spray-urile uslaşilor mi-au curăţat perfect ochii şi m-au cam bronzat. Alţii aveau nasul înfundat. Acum respiră liber. N-am apucat masajul aplicat de profesioniştii noştri.
Coada era prea mare.
Ce thailandeze, să-i vezi pe băieţi cum te fac !
A doua zi eşti ca nou.
Acum, ca să treacă timpul strigăm tot felul de cimilituri, neputând refuza pe cea care îi place cel mai mult.
IEŞI AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ ! Să ne scuzaţi tov. colonel Băsescu !
AFARĂ, AFARĂ CU JAVRELE DIN ŢARĂ ! Să vedeţi ce folclor nou !?…
Anton Pann & Co. ar muri de invidie.
E mai bine, însă, să-l culegeţi de la faţa locului.
Ce lucrare de doctorat aş putea face !
Că pe cea de licenţă am dat-o tot cu un fel de folclor.
Pe zi ce trece, strigăturile devin tot mai elaborate.
Ştiţi cum e !?
Vin nenorociţii ăştia de intelectuali şi-l transformă în folclor literar !
Unii mai responsabili, prin ţară, au zis să-şi promoveze propriile creaţii la ei în Piaţă.
Şi bine fac.
Deocamdată fără hore încrâncenate !
Vine ZIUA UNIRII şi vom dansa ca lumea.
Poate, poate clicka pedelistă şi mercenarii lor udemerişti şi uneperişti vor înţelege şi îşi vor da seama ce înseamnă un cor sănătos din “bobor” !
Deşi, după cât sunt de becalieni,tupeişti şi cu obrazul toval, va fi dificil să facă, de bună voie, pasul în spatele cortinei. De nu, îi vom ajuta NOI, cei din PIEŢE.
– Sunt convinsă că puteţi să capacitaţi elitele care vă sunt alături pentru ca impreună să deveniţi LIDERI pentru oamenii care aşteaptă să vadă altceva decât ceea ce au văzut până acum.
– Aţi intuit corect. Încercăm constituirea unei mişcări cultural-civice
VREM O ROMÂNIE NORMALĂ. Din ea pot face parte toţi care doresc să contribuie activ la revenirea ţării la o stare de normalitate, conform normelor Uniunii Europene. Şi de a interveni ori de câte ori vor fi în România derapaje, de orice natură, de la starea de normalitate. Atenţie, totul e pe bază de VOLUNTARIAT, fără certificate cu drepturi, doar cu obligaţii !
– Cu o zi inainte am trimis la Antena 3 o opinie personală pe care v-o trimit şi Dvs. Aceasta şi pentru că daca eu am aflat cine sunteţi Dvs. de la Domnul Google, dânsul nu vă poate spune prea multe despre mine.
Foarte bine !
De aceea, vrem DEMOCRAŢIE !
Să ne exprimăm opiniile “dăşchis” (citat din ciuruitul number one).
În România sunt vagi semne de democraţie, mai degrabă un ciudat cocktail de democraţie comunistoidă cu o caricatură de DICTATOR în frunte.
– Doresc din tot sufletul să avem şansa de a trăi altfel decât până acum. Cultura, Educaţia şi Sănătatea să-şi recapete locul lor firesc, in viaţa noastra de zi cu zi. In Decembrie 1989, după ce la Sibiu au incetat luptele de stradă, i-am spus soţului meu: ,,va fi foarte greu ca sî ne fie bine cu oameni privaţi de atâta timp de educaţie, sănătate şi cultură”. Deja de atunci scăzuse foarte mult ştacheta in aceste domenii.
– Mulţi au intuit aceste lucruri, mai ales, după prima Duminică a Orbului.
De atunci România a tot involuat. Cineva trebuie să plătească pentru această degradare continuă a ţării.
Ce criză ? Care criză ? Când ai avut la dispoziţie “moca” (citat din nepotul meu de la Sf. Sava) 30.000.000.000 de euro poţi să dai vina pe criză ? Read more »
Autorul misivei electronice de mai jos este un conaţional uitat de societate, printre rafturile unei biblioteci, pe la care nu trec aleşi ai neamului, preocupaţi, în timpul lor liber, curat democratic, doar de ceea ce scriu tabloidele cu amante cochete şi personaje desuete. Sunt rânduri de bun simţ, pe care le public cu confortul de a mai vedea visători, cu ochii deschişi, şi-n Ajunul Crăciunului marcat, anul acesta, de un cinism fără precedent.
Cine trage în noi după 22 de ani ?
Odată cu ratarea drumului rapid către democraţie, în celebra Duminică a Orbului, România a intrat într-un lung proces de stagnare, chiar involutiv în multe privinţe, agrementat cu tot felul de crize. Reale şi, cele mai multe, inventate. Trăim vremuri tot mai agresive. O agresivitate promovată din toate direcţiile. Cu largul concurs al fazanilor şi vulpoilor din mass-media, au loc tot felul de atacuri mediatice, care de care mai spectaculoase. Vânzătorii de fumigene şi tiribombe, din spatele uşilor închise, fac profituri uriaşe. Păpuşarii sunt în mediul lor. De cele mai multe ori, criticile lansate sunt fără niciun rost, câtă vreme nu sunt oferite soluţii concrete de rezolvare a diverselor crize care apar dimineaţa, la prânz şi seara. Ne aflăm în plin Kafka, în care toţi fac predicţii, promisiuni şi nimeni nu se ţine de cuvânt. Realizările ! Care realizări ?
E timpul să plecăm în analizele noastre, din orice domeniu, de la adevăruri extrem de dureroase într-o ţară unde, se pare, mama şmecherilor de şmecheri a fost şi este permanent gravidă. Ne aflăm în faţa unei Românii sleite de puteri regeneratoare şi extrem de confuză. Bietul cetăţean, privitor de canale şi canalii, consumatorul de ştiri, prostit şi incapabil de a-şi reveni din acest marasm, creat de politicieni şi mass-media, se află într-o continuă spaimă faţă de ceea ce se întâmplă şi nu mai înţelege nimic.
Informaţiile ajung la el distorsionat, în funcţie de oră şi de provenienţă.
Acum totul e simplu ! Au trecut de atunci 7.661 de zile din viaţa fiecăruia, precum şi a celor 30.000.000 de români de pe planetă. Acum ştim că în 1989 a expirat, de fapt, înţelegerea puternicilor zilei semnată la Ialta.
Atenţie ! Acum 22 de ani NU ŞTIAM. Cei mai mulţi dintre noi. Atunci mai mulţi români ne-am implicat în valul uriaşelor schimbări din Europa de Est. Ne-am asumat, în acele zile, responsabilităţi şi gesturi care peste atâţia ani şi după atâtea evenimente par inutile. Mai mult bătaia de joc a celor „ajunşi”.
Să nu uităm că am fost ultimii est-europeni care am făcut gestul lepădării de un sistem politic falimentar. Cu toate acestea atitudinea acestor câtorva mii de indivizi la nivelul ţării, a generat furia organelor, surprinse de existenţa unor români, anonimi în cea mai mare parte, care vroiau cu adevărat Libertate ! Jos Ceauşescu ! Jos comunismul !
Implicarea acestor mii de români în Revoluţia est-europeană, alături de milioanele de est-europeni, a fost negată şi este negată vehement de connaţionalii lor. Aşa cum se mai neagă şi ceea ce s-a strigat atunci. Trist e faptul că unii au nostalgia acelei vieţi de tip lagăr. De vină suntem cu toţii pentru aceste realităţi ale României postdecembriste. Şi, mai ales, noi revoluţionarii.
Personal am rămas, după 22 de ani, cu aceeaşi convingere a utilităţii şi justeţei implicării multor revoluţionari în asumarea preluării şi coordonării activităţii la nivel naţional, judeţean şi local începând cu 22 decembrie 1989 şi până în 31 iulie 1990.
Puţini ştiu ce program diabolic de rezistenţă a regimului ceauşist se pusese la cale. Dacă nu ar fi existat aceste mii de oameni din câteva zeci de localităţi ale României, care să se manifeste deschis împotriva regimului ceauşist în primele 72 de ore de la începerea dezagregării regimului de dictatură, motivaţia menţinerii acestui regim ar fi fost foarte puternică.
Dacă elemente din securitate, precum şi elemente din armata română nu ar fi trecut de partea revoluţionarilor, urmările ar fi fost cumplite. Să nu uităm nici o clipă că noi am avut în anii ‘70-‘80 un comunism pur românesc dezvoltat aberant. Nu am avut situaţia ţărilor în care au fost trupe sovietice de ocupaţie până în ultima clipă, Moscova impunându-şi permanent punctul de vedere.
Să nu uităm că avem, încă, spre ruşinea noastră, elemente de influenţă de tip dictatorial iar ciuruirea noastră continuă.
Să nu uităm că România a început să fie jefuită după retragerea majorităţii revoluţionarilor din structurile de conducere, la 31 iulie 1990. Abia după această dată, a început haosul accelerat şi bine dirijat. De atunci a început elaborarea legilor care permit un asemenea jaf. Astfel am pierdut pasul economic şi social cu fostele ţări comuniste, fiind astăzi de râsul planetei şi pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Totul în doar 22 de ani, în ciuda faptului că suntem pe locul al şaptelea ca populaţie în Europa şi nu un popor de mâna a şaptea cum mai afirmă unii.
În tot acest timp, noi, revoluţionarii, am avut atitudini diverse: ne-am dedulcit, unii, la funcţii şi tot felul de privilegii oferite de guvernanţi, ne-am căutat de activitatea noastră profesională, iar alţii s-au retras în eternitate cu gustul amar al neputinţei. Acum cam ştim cine au fost colaboratorii securităţii. Aşa cum bine ştim cine a contribuit din plin la distrugerea postdecembristă a ţării.
Viaţa României s-a petrecut, din punctul nostru de vedere, al revoluţionarilor, pe fondul unei atmosfere, bine întreţinută, de negare a participării românilor la Revoluţia est-europeană. E simplu ! Cum să se recunoască că au existat câteva mii de semeni, care s-au exprimat în mod deschis pentru un alt sistem politic, alte drepturi, altă viaţă, decât cea de până atunci ? Cum să recunoască, milioane de români că au stat pe după perdele, în timp ce mureau 1.104 de români, alţi 3.352 fiind răniţi, că aceştia au fost revoluţionari ? Sunt mulţi, sunt puţini ?!
Ce demonstrează acest lucru ? Că nu întâmplător poporul român are mari probleme după 22 de ani. Probleme de legimitate, probleme de conştiinţă, probleme economice, probleme sociale, grave probleme de ordin moral.
Sigur, revoluţionarii nu au făcut mare lucru în acele zile. Au scurtat doar agonia regimului ceaşist cu câteva luni, poate ani. Au reuşit să stopeze pentru câteva luni instalarea haosului. Au reuşit să păstreze integritatea bunurilor materiale comune şi personale. Au făcut ca instituţiile şi autoritatea naţională şi locală să funcţioneze cât de cât: apă caldă, lumină, căldură, alimente, locuri de muncă, siguranţa cetăţeanului; să funcţioneze şcolile, spitalele, unităţile industriale, comerţul …
Sunt nimicuri pentru care, daţi-mi voie să fiu mândru că am participat activ la Revoluţia Română împreună cu mulţi dintre cei pe care îi mai văd tot mai albi, tot mai bătrâni, dar tot cu un licăr de speranţă în priviri.
În multe locuri din ţară a fost o revoluţie de catifea, adică inteligentă, aşa cum ar fi trebuit să fie la nivelul întregii Românii !
Acesta este marele merit al celor care s-au implicat responsabil în acele zile …
În Bucureşti şi în câteva localităţi au fost excese atât din partea celor care nu vroiau să cedeze puterea, cât şi din partea unor “revoluţionari” zeloşi. De ce să nu recunoaştem. Iar oamenii au avut mult de suferit.
După 31 iulie 1990, cei mai mulţi revoluţionari rămaşi după “preselecţia” din ianuarie 1990, s-au retras aşteptând să vină oamenii competenţi. Şi vedem cu toţii cine a acces la putere. Lista e lungă.
Toate acestea merită o analiză amplă şi obiectivă. Se va face, cu siguranţă, odată şi odată.
Pe parcursul celor 22 de ani, revoluţionarii români, asociaţi în diverse organizaţii şi-au exprimat prea rar punctul de vedere cu privire la evenimentele social-politice. Puţini au participat activ la derularea unor programe şi proiecte care să contribuie la aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989 din România. De fapt, nu de aflarea adevărului avem nevoie, căci adevărul este arhicunoscut, ci de oficializarea lui.
A faptului că în România acelui an, unii au vrut să înlăture regimul ceauşist printr-o lovitură de stat şi unii români au dat curs imboldului interior de a se implica în înlăturarea regimului ceauşist fără vreo parolă dată.
Chiar dacă la Timişoara evenimentele erau tot mai dure, scânteia fiind aprinsă încă din 14 decembrie la Iaşi (câţi au puterea să recunoască acest fapt ?), momentul declanşării Revoluţiei Române la nivel naţional a fost sinuciderea sau omorârea generalului Milea în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 şi nu plecarea elicopterului de pe clădirea Comitetului Central. Momentul evacuării şi nu al fugii ceauşeştilor, cum se tot vehiculează, i-a găsit pe revoluţionarii din multe oraşe, deja manifestând pe străzi, în faţa comitetelor judeţene de partid sau în drum spre acestea.
În momentul apariţiei la televizor a unor revoluţionari bucureşteni, Comitetul Judeţean Neamţ al PCR fusese deja invadat de cei aflaţi în piaţă. A fost un moment, pe care revoluţionarii nemţeni l-au gestionat de aşa manieră încât în doar în câteva ore s-a instaurat ordinea în interiorul clădirii şi a început organizarea internă, după primele momente de debandadă generală. Bineînţeles, cu stângăciile inerente şi emoţiile generate de adrenalina care curgea în valuri. Nu uit sprijinul unor elemente din armata şi miliţia nemţeană, altfel nu se ştie cum evolua situaţia.
Da, doamnelor şi domnilor sunt mândru că atunci, în Piatra-Neamţ nu a fost liniştea de după perdele ca în atâtea localităţi din România.
Sunt bucuros că mulţi nemţeni au punctat prin participare directă, ca de fiecare dată, marile evenimente ale poporului roman, la chemarea insistentă a revoluţionarilor locali. Acea piaţă plină în miez de noapte dintre 22 spre 23 decembrie 1989 a fost momentul eliberării de frică pentru zeci de mii de nemţeni.
Au urmat trei zile, pe care nu le voi înţelege niciodată, zile pe care le-am trăit în maximă tensiune.
Mă întreb şi acum: Cum o parte a armatei şi a securităţii române să lupte împotriva propriului popor şi împotriva cursului vremurilor europene. Cum laşitatea s-a manifestat din plin în nenumărate situaţii ?! Cum de sunt mai mulţi revoluţionari decât cei care s-au implicat responsabil în acele zile ?
Repet, dacă nu ar fi existat acea uriaşă presiune creată de revoluţionari în centrele de judeţ şi alte localităţi ale României, cu siguranţă evenimentele ar fi avut un curs mult mai dramatic. În paralel s-a declanşat şi lovitura de stat. N-aveam atunci de unde să ştim, deşi anumite întâmplări ciudate petrecute confirmă din plin acest lucru.
Când s-a văzut că revoluţionarii nu pot fi controlaţi, cei interesaţi de păstrarea sau de preluarea puterii, au început operaţii de intimidare ajungându-se până la împuşcarea în stradă a populaţiei.
Apoi s-a petrecut lucrul cel mai grav cumpărarea revoluţionarilor.
La scurt timp, au început preselecţiile, selecţiile, ademenirile sau înlăturarea celor incomozi. Fiecare cu preţul său. Extrem de puţini au rezistat “drepturilor” fără număr, fără număr !
S-a continuat cu denigrarea revoluţionarilor în ansamblu şi, mai ales, mituirea lor ulterioară, sub diverse forme, oficiale şi neoficiale. Pe acest fond a început procesul de prăduire a României, ajungându-se în zilele noastre la corupţia generalizată a tuturor structurilor politice, din administraţie şi justiţie, la o imoralitate ce depăşeşte orice imaginaţie.
Este pata neagră care nu se va şterge niciodată de pe fruntea celor care s-au dovedit autorii acestor fapte.
Ne aflăm, după 22 de ani, într-un moment extrem de delicat, când nu mai ştii pe cine să mai crezi !
Foarte mulţi români şi-au pierdut orice urmă de bun simţ. Au ajuns să-şi vândă conştiinţa pentru o găleată roşie, galbenă sau portocalie cu o uşurinţă de zombie.
Se trece cu o viteză uluitoare de la un partid la altul, puşlamalele şi mercenarii politici invocând tot felul de interese naţionale !
Principalii vinovaţi pentru toată această stare de lucruri în România ?
Marea majoritate a celor care au avut putere de decizie politică în aceşti 20 de ani. Păcatul este al lor. Şi unii au plătit, deja, pentru fărădelegile lor, chiar dacă justiţia românească a stat tot timpul îmbrobodită şi cu ceară în urechi. Totul se plăteşte, chiar dacă nu se vede acest lucru !
Tot mai multe zone ale României se scufundă. Există puţine locuri în care viaţa are un curs normal, unde decizia politică locală este şi în favoarea comunităţii. Asemenea comunităţi se apropie încet-încet de standardele europene. Trebuie să fiu corect şi să recunosc că mulţi primari şi consilieri locali au realizat şi lucruri bune pentru semenii lor. Dar asta numai ca urmare a opţiunii inteligente a locuitorilor, se pare cu un plus de cunoaştere faţă de alte zone.
Atenţie, nu prin excese protocalii pot fi rezolvate problemele de zi cu zi ale oamenilor. Excesele sunt mai mult decât periculoase. E nevoie de mult echilibru. Poate mai mult decât oricând în istoria noastră posdecembristă e nevoie de o echipă ministerială cu adevărat profesionistă.
Au trecut 22 de ani.
Cred că a venit vremea să trecem la treabă serioasă. Riguros planificată.
Să lăsăm încrâncenarea la o parte.
Să ne unim ca să scoatem ţara din mocirla în care am băgat-o cu bună ştiinţă şi umor non-stop. Să lăsăm pe cei tineri să-şi hotărască destinele.
Să ne lepădăm de mânie, lăcomie, invidie, lene, avariţie, desfrâu, trufie şi cu speranţă, credinţă, cumpătare, tărie, milostenie, prudenţă şi dreptate să trecem la reconstrucţia ţării.
Un popor inteligent, bine condus, are nevoie de maximum zece ani să ajungă în rândul lumii.
Aşa spun specialiştii ! Lucru demonstrat din plin de multe popoare !
Iar celor care s-au implicat în evenimentele de acum 22 de ani, mulţi tineri pe atunci, li se datorează măcar o părticică din puţinele bucurii avute în perioada care a trecut din decembrie 1989.
Interesul general | Ion Petrescu | 
April 5, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
