Posts tagged: SHANGHAI

OPERAŢIUNE A CONTRASPIONAJULUI CHINEZ

经营情况中反

Aţi fost vreodată în China? Ei bine, eu unul am avut şansa asta. De a vedea, la faţa locului, versiunea contemporană a mitului chinez:”Leul care se trezeşte.” Unul vigilent, la tot ce i se perindă prin faţa ochilor.

Ca să mă conving am lăsat legitimaţia de jurnalist, în mod intenţionat, pe noptieră. La revenirea din periplul efectuat prin Beijing am găsit o notă, din partea administratorului de hotel, extrem de dispus să îmi satisfacă orice dorinţă, mai mult sau mai puţin comunistă. Probă de intelligence…

De vigilenţa serviciilor secrete chineze mi-am adus aminte citind dezvăluirea profesorului Peter Yuan Cai, de la Universitatea Naţională din Australia.

Acesta are temeritatea de a face publică, în 2010, o acţiune a contraspionajului chinez din 2009. Una finalizată cu arestarea lui Stern Hu, preşedintele executiv al companiei Rio Tinto, care a incendiat brusc relaţiile bilaterale chino-australiene.

Acţiunea fulgerătoare a agenţilor chinezi, de preluare în custodie a liderului lui Rio Tinto s-a derulat cu aprobarea dată de la cel mai înalt nivel al conducerii Chinei de azi.

Ce a determinat guvernul chinez să recurgă la o asemenea măsură extremă?

Presa chineză a difuzat versiunea oficială a întâmplării, conform căreia Stern Hu şi colegii săi erau implicaţi în activităţi specifice de spionaj, care au provocat daune grave interesului economic naţional.

Mulţi comentatori australieni au considerat acest enunţ ca o insultă calculată, menită să reflecte nemulţumirea Chinei pentru respingerea ofertei giganticei companii de stat, profilată pe aluminiu, Chinalco, de a dobândi o participaţie strategică la Rio Tinto, la începutul lunii iunie 2009.

Acest lucru a influenţat cu siguranţă acţiunile Chinei. Dar şi dorinţa de a consolida şi restructura industria sa, mare şi foarte fragmentată, de oţel, pentru a combate preţurile exorbitante ale minereului de fier, prin controlul pieţei de profil.

Industria siderurgică chineză este formată din sute de firme mici şi mijlocii, care concurează intens, pentru aprovizionarea cu minereu de fier, la un preţ redus, la nivelul a două treimi din preţul altor materii prime.

Concurenţa şi dezbinarea existentă în cadrul industriei a generat un dezastru la achiziţionarea minereului de fier, preţul acestuia crescând cu peste 400 la sută în ultimii şase ani, astfel că firmele achită suplimentar 700 miliarde yuani/ 103 miliarde dolari.

Într-un efort de a uni producătorii de oţel, mari şi mici, pentru preţuri mai bune, guvernul chinez marginalizează marele producător Baosteel, din Shanghai, înlocuindu-l cu Asociaţia Chinei pentru Oţel şi Fier/CISA.
Read more »

~