MIHAI GHIMPU ÎN TOP

img.php ghimpu

© După o lună de la apariţia sa, blogul personal al preşedintelui interimar ghimpu.wordpress.com bate recordul de popularitate, cu peste 20 de mii de accesări unice. Ziua cea mai aglomerată a fost vineri, 23 iulie, cu 3.526 de vizite.

Cea mai populară rubrică din blogul Mihai Ghimpu este Dialog direct – pagina de perete, unde vizitatorii îşi exprimă opiniile despre şeful de stat, liderul Partidului Liberal, precum şi luări de poziţie vis-a-vis de evenimentele din actualitatea internă şi externă a Republicii Moldova (1.594 accesări şi 247 comentarii). Urmează rubrica Despre Ghimpu, cu 885 de accesări, Blogosfera (498 accesări), Sondaje (452 accesări) şi Despre PL (281 accesări).

Din materialele publicate şi difuzate de către mass-media, despre Mihai Ghimpu, şi propuse în atenţia vizitatorilor blogului, cel mai popular articol este IN MEMORIAM Simion Ghimpu: „Sunt orbit de o lumină cerească” (427 accesări), urmat de Ilie Ilaşcu îl vrea pe Mihai Ghimpu preşedintele R. Moldova (209 accesări).

Cele mai solicitate instituţii media, accesate prin link de pe blog, sunt portalurile de ştiri UNIMEDIA şi JURNAL, precum şi versiunea on-line a ziarului Timpul.

Cea mai răspândită modalitate de accesare a blogului rămâne a fi căutarea informaţiilor despre Mihai Ghimpu prin sistemul web de căutare google.ro, precum şi de pe site-urile specializate, printre referenţii de bază fiind înscrişi stelapopa.unimedia.md, blogosfera.md, ionpetrescu.ro, stiribasarabia.blogspot.com.

Cel mai frecvent, vizitatorii au subscris primirea, prin e-mail, a noutăţilor de pe blog, la rubrica Dialog direct.

Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă de referinţă, 19 iulie – 24 august, blogul primului-ministru Vlad Filat, a fost vizitat de 3.999 ori în comparaţie cu 20.030 accesări ale blogului preşedintelui interimar Mihai Ghimpu.

Totodată, paginile personale web ale altor componente ale AIE nu sunt disponibile, de mai mult timp, iar liderul opoziţiei Vladimir Voronin nu comunică cu cetăţenii, oferind această posibilitate colegilor de partid.

Ghenadie Vasilache,
Administratorul blogului ghimpu.wordpress.com

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~