UN PAPAGAL: FRANCESCO ZANNINI

Opinia publică de la marginea Noului Imperiu Roman, cu capitala, teoretică, la Bruxelles şi cea reală, la Washington D.C, nu este altceva decât o… turmă de mânuitori ai telecomandei, de la un post lacrimogen, la altul eterogen, până la miezul nopţii, apoi de la unul cu scene evident copulative, la altul de reluare al unor emisiuni în care invitaţii se miră, moderatoarea ţipă impotenţa partenerului de viaţă, iar un coleguţ, plantat de intelligence, o temperează tandru.

Asta este expresia contemporană a celebrei sintagme „proşti, dar mulţi!”. În traducere, fără menajamente: “telespectatori manipulabili, dar contribuabili!”

Rândurile de mai sus sunt perfect justificate de aberaţiile unuia dintre italienii dedaţi la bucuriile carnale oferite de frişca unor est-europene, precum româncele arzoaice, mândre şi orgolioase, nevoie mare, acasă, şi degrabă lăsătoare de nuri în deplasare…

„Băieţandrul” uitat printre vrafuri de euro se numeşte Francesco Zannini. Nu are mustaţă. Pare dominat de nevastă. Şi probabil fuge la mama lui, ca orice bărbăţel latin, de fiecare dată când este bătut, cu sucitorul, de o soţie neostoită, când trebuie…

Ca orice italian, dornic de glorii pasagere, aparentul expert în islam, mister Francesco, a simţit nevoia să folosească valurile sociale, deloc întâmplătoare, din lumea arabă, pentru a veni, cu propriile iluzii, în faţa unor gazetari/guguştiuci – plătiţi de redacţii total afone la realităţile Orientului Mijlociu.

Ce zice domnul Francesco Zannini? Că protestele recente, dintr-o serie de state arabe, au numai aspecte pozitive. Chiar dacă nu au lideri notabili!

Acelaşi Francesco – nume de perdant etern în faţa semenelor sale -, emite teza că procesul de democraţie, în lumea arabă, va fi unul îndelungat şi va dura ani de zile.

O frază care mă duce cu gândul la Congresul al XIV-lea al partidului lui Nicolae Ceauşescu, când totul era roz bombon, deşi au urmat zile sângerose, cu ton şi semiton…

După 1989, până acum, nu am întâlnit un mincinos mai mare, decât acest Francesco Zannini, oficial un expert în islam, la Institutul Pontifical pentru Studii Arabe şi Islamice, din Roma.

Un papagal, de modă nouă, care are tupeul să susţină:”Revoltele şi mişcările care au dus la căderea guvernelor din Tunisia şi Egipt sunt fapte pozitive şi interesante.

Acestea au fost generate de jos şi manifestanţii nu au demonstrat sub steagul Islamului sau motivaţi de sentimente anti-occidentale.”

Şi ca distinsa sa expertiză să fie pusă la înălţimea valorii reale, Francesco consideră că modificările importante care afectează naţiunile arabe sunt încă…greu de interpretat!

Cu o apetenţă maladivă pentru pronosticurile vagi, Zannini consideră că rezultatele şi speranţele generate de răscoalele, de până acum, din unele state arabe, rămân…nesigure. El nu ezită să afirme că „mişcările declanşate nu au încă lideri şi procesul spre democraţie este încă lung.”

Pentru ca năuceala dorită să fie cât mai mare, italianul, ce se şi vede în vârful unei piramide, explică, ca orice pedagog occidental: ”În Egipt sunt multe partide, dar acestea au rămas, pentru totdeauna, în afara vieţii politice. Sunt greu de dinamizat şi de determinat să se organizeze singure. În Tunisia, după plecarea, pe calea aerului, a preşedintelui Ben Ali, există un vacuum de putere. În alte ţări, cum ar fi Bahrain şi Yemen, există pericolul ca autorităţile să fie eliminate, fără ca nimeni să ştie cine le va lua locul. Chiar dacă alegerile au avut loc, vor trece ani de zile până când aceste ţări ar putea ajunge la o stabilitate reală. ”

Sigur că, stimulaţi de revoltele, deloc întâmplătoare, din Tunisia şi Egipt, bărbaţi în putere, din Yemen, Bahrain

şi Libia au ieşit în stradă pentru a cere reforme democratice şi pentru a pune capăt regimurilor existente.
Cameramanii occidentali au transmis imagini live/în direct cu miile de oameni ce au demonstrat la Sanaa, capitala Yemenului, strigând lozinci împotriva preşedintelui Saleh, văzut ca un dictator al poporului său.

Iar în Bahrain, mii de oameni au luat parte la funeraliile celor patru manifestanţi ucişi de către forţele de securitate, în timpul ciocnirii cu demonstranţii ieşiţi pe străzile capitalei Manama, în număr foarte mare.
În Libia, patria celui mai longeviv dictator arab, activiştii pentru drepturile omului au declarat că cel puţin 24 de conaţionali au fost ucişi pe timpul protestelor din ultimele zile, dintr-o serie de oraşe.

Concomitent, demonstranţii din Egipt continuă presiunile publice asupra regimului militar, pentru a implementa reformele democratice promise după demisia lui Hosni Mubarak.

Culmea demagogiei zonale a constituit-o discursul celui considerat liderul spiritual al organizaţiei deloc paşnice „Fraţii musulmani”, inconfundabilul Yusuf al-Qaradawi.

FILES-ALGERIA-EGYPT-POLITICS-RELIGION-QARADAWI

Acest Păcălici local, îmbătat de propriile iluzii, a bătut câmpii cu graţie, afirmând că revoltele începute pe 25 ianuarie a.c. sunt, nici mai mult, nici mai puţin, decât expresia unei “revoluţii a tuturor egiptenilor, musulmani şi creştini”.

Şi ca iluzia naţională să aibă sigiliul suprem, el a cerut armatei să numească un nou guvern, în locul executivului actual, pe care l-a descris ca fiind corupt şi criminal.

Toate aceste comentarii vor fi stârnit hohote de râs, greu de stăvilit, la sediul elegant al C.I.A..
Transmise live/în direct la serviciul de spionaj israelian – Mosad. Pentru conformitate. Strict profesională.

MATERIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~