Posts tagged: ISLAM

CREZUL LUI GADDAFI

Consternări succesive în presa americană. Colonelul Muammar Gaddafi nu fuge. Nu moare. Nu predă puterea unuia dintre fiii săi. Apare în locuri publice diferite. În holul unui hotel. În incinta unui restaurant. În cortul plin cu susţinătorii săi. În faţa unor mulţimi de loialişti entuziaşti.
Şi ce le spune conducătorul Libiei?
Citiţi cu răbdare:

”Este o nouă cruciadă, cruciadă împotriva Islamului. Viaţă lungă Islamului, de pretutindeni! Toate armatele islamice iau parte în această bătălie. Demonstraţii se desfăşoară peste tot, în Asia, în Africa, în America, în Europa! Popoarele acestora sunt împotriva cruciadei. Noi vom lua parte, în această istorică bătălie. Nu ne vom preda! Sunt demonstraţii peste tot, împotriva acestei agresiuni! Agresiune injustă! Mare popor libian trăieşti şi treci prin ore glorioase. Toţi oamenii sunt cu noi. Avem de-a face cu o revoluţie împotriva imperialismului. Şi vă spun vouă: nu îmi este frică! Nu mi-e teamă de avioanele care fac distrugeri atât de mari! Le sfidez! Casa mea este aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici!”
În acest timp, tineri libieni, cu steaguri verzi şi scandări repetate, urcă spre balconul unde se află liderul suprem. După un stâlp se zăreşte un membru al gărzii personale, cu arma în mână, dar cu ţeava în jos. În spatele lui sunt o puzderie de fotoreporteri şi cameramani.
Şi liderul trăieşte din această iluzie! A adulaţiei, pe care câteva sute de tineri o manifestă în faţa clădirii alese pentru miting.
Le-a vorbit cu patos. Privind peste ei. Nu mai are vârstă. Parcă nici nu au trecut patru decenii peste el şi conaţionalii săi. Simte că simplii libieni îşi pun întrebări fireşti. Nu se teme? Nu pleacă din ţară? Nu renunţă la putere? Va lupta până la capăt? Nu a înţeles nimic din cele petrecute în Tunisia? Sau în Egipt? Se vor opri aliaţii la protejarea Libiei de Răsărit, chiar cu preţul divizării acestui stat?
Şi în timp ce fidelii înarmaţi, ai lui Gaddafi, încearcă recucerirea unor localităţi, şi prin infiltrarea în acestea a unor grupuri dotate cu armament uşor, învăţaţi sunniţi din Cairo au condamnat public pe guvernanţii arabi, care şi-au asuprit concetăţenii decenii la rând.
Aceşti lideri, susţin ei, nu trebuie să mai rămână în funcţie, dacă aşa provoacă mai multă vărsare de sânge. Ci să părăsească posturile lor.
Muammar Abu Minyar al-Gaddafi refuză să o facă. Şi nu crede în sfârşitul regimului său. Allah e mare…

UN PAPAGAL: FRANCESCO ZANNINI

Opinia publică de la marginea Noului Imperiu Roman, cu capitala, teoretică, la Bruxelles şi cea reală, la Washington D.C, nu este altceva decât o… turmă de mânuitori ai telecomandei, de la un post lacrimogen, la altul eterogen, până la miezul nopţii, apoi de la unul cu scene evident copulative, la altul de reluare al unor emisiuni în care invitaţii se miră, moderatoarea ţipă impotenţa partenerului de viaţă, iar un coleguţ, plantat de intelligence, o temperează tandru.

Asta este expresia contemporană a celebrei sintagme „proşti, dar mulţi!”. În traducere, fără menajamente: “telespectatori manipulabili, dar contribuabili!”

Rândurile de mai sus sunt perfect justificate de aberaţiile unuia dintre italienii dedaţi la bucuriile carnale oferite de frişca unor est-europene, precum româncele arzoaice, mândre şi orgolioase, nevoie mare, acasă, şi degrabă lăsătoare de nuri în deplasare…

„Băieţandrul” uitat printre vrafuri de euro se numeşte Francesco Zannini. Nu are mustaţă. Pare dominat de nevastă. Şi probabil fuge la mama lui, ca orice bărbăţel latin, de fiecare dată când este bătut, cu sucitorul, de o soţie neostoită, când trebuie…

Ca orice italian, dornic de glorii pasagere, aparentul expert în islam, mister Francesco, a simţit nevoia să folosească valurile sociale, deloc întâmplătoare, din lumea arabă, pentru a veni, cu propriile iluzii, în faţa unor gazetari/guguştiuci – plătiţi de redacţii total afone la realităţile Orientului Mijlociu.

Ce zice domnul Francesco Zannini? Că protestele recente, dintr-o serie de state arabe, au numai aspecte pozitive. Chiar dacă nu au lideri notabili!

Acelaşi Francesco – nume de perdant etern în faţa semenelor sale -, emite teza că procesul de democraţie, în lumea arabă, va fi unul îndelungat şi va dura ani de zile.

O frază care mă duce cu gândul la Congresul al XIV-lea al partidului lui Nicolae Ceauşescu, când totul era roz bombon, deşi au urmat zile sângerose, cu ton şi semiton…

După 1989, până acum, nu am întâlnit un mincinos mai mare, decât acest Francesco Zannini, oficial un expert în islam, la Institutul Pontifical pentru Studii Arabe şi Islamice, din Roma.

Un papagal, de modă nouă, care are tupeul să susţină:”Revoltele şi mişcările care au dus la căderea guvernelor din Tunisia şi Egipt sunt fapte pozitive şi interesante.

Acestea au fost generate de jos şi manifestanţii nu au demonstrat sub steagul Islamului sau motivaţi de sentimente anti-occidentale.”

Şi ca distinsa sa expertiză să fie pusă la înălţimea valorii reale, Francesco consideră că modificările importante care afectează naţiunile arabe sunt încă…greu de interpretat!

Cu o apetenţă maladivă pentru pronosticurile vagi, Zannini consideră că rezultatele şi speranţele generate de răscoalele, de până acum, din unele state arabe, rămân…nesigure. El nu ezită să afirme că „mişcările declanşate nu au încă lideri şi procesul spre democraţie este încă lung.”

Pentru ca năuceala dorită să fie cât mai mare, italianul, ce se şi vede în vârful unei piramide, explică, ca orice pedagog occidental: ”În Egipt sunt multe partide, dar acestea au rămas, pentru totdeauna, în afara vieţii politice. Sunt greu de dinamizat şi de determinat să se organizeze singure. În Tunisia, după plecarea, pe calea aerului, a preşedintelui Ben Ali, există un vacuum de putere. În alte ţări, cum ar fi Bahrain şi Yemen, există pericolul ca autorităţile să fie eliminate, fără ca nimeni să ştie cine le va lua locul. Chiar dacă alegerile au avut loc, vor trece ani de zile până când aceste ţări ar putea ajunge la o stabilitate reală. ”

Sigur că, stimulaţi de revoltele, deloc întâmplătoare, din Tunisia şi Egipt, bărbaţi în putere, din Yemen, Bahrain

şi Libia au ieşit în stradă pentru a cere reforme democratice şi pentru a pune capăt regimurilor existente.
Cameramanii occidentali au transmis imagini live/în direct cu miile de oameni ce au demonstrat la Sanaa, capitala Yemenului, strigând lozinci împotriva preşedintelui Saleh, văzut ca un dictator al poporului său.

Iar în Bahrain, mii de oameni au luat parte la funeraliile celor patru manifestanţi ucişi de către forţele de securitate, în timpul ciocnirii cu demonstranţii ieşiţi pe străzile capitalei Manama, în număr foarte mare.
În Libia, patria celui mai longeviv dictator arab, activiştii pentru drepturile omului au declarat că cel puţin 24 de conaţionali au fost ucişi pe timpul protestelor din ultimele zile, dintr-o serie de oraşe.

Concomitent, demonstranţii din Egipt continuă presiunile publice asupra regimului militar, pentru a implementa reformele democratice promise după demisia lui Hosni Mubarak.

Culmea demagogiei zonale a constituit-o discursul celui considerat liderul spiritual al organizaţiei deloc paşnice „Fraţii musulmani”, inconfundabilul Yusuf al-Qaradawi.

FILES-ALGERIA-EGYPT-POLITICS-RELIGION-QARADAWI

Acest Păcălici local, îmbătat de propriile iluzii, a bătut câmpii cu graţie, afirmând că revoltele începute pe 25 ianuarie a.c. sunt, nici mai mult, nici mai puţin, decât expresia unei “revoluţii a tuturor egiptenilor, musulmani şi creştini”.

Şi ca iluzia naţională să aibă sigiliul suprem, el a cerut armatei să numească un nou guvern, în locul executivului actual, pe care l-a descris ca fiind corupt şi criminal.

Toate aceste comentarii vor fi stârnit hohote de râs, greu de stăvilit, la sediul elegant al C.I.A..
Transmise live/în direct la serviciul de spionaj israelian – Mosad. Pentru conformitate. Strict profesională.

MATERIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

~