China are arma cu impulsuri electromagnetice

P201107271714042985327977
Fotografie realizată de Li Gang, de la agenţia Xinhua

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Geng Yansheng, a susţinut o conferinţă de presă, pe 27 iulie a.c., la Beijing. În acest context – conform agenţiei de ştiri Xinhua – el a declarat că ţara lui utilizează un portavion importat, pentru retehnologizare, în ideea de a fi util activităţii de cercetare ştiinţifică, experiment şi formare profesională.

Purtătorul de cuvânt a declarat reporterilor, că este voba de nava “Varyag”, adusă din Ucraina, în 1998.

Geng a refuzat să dezvăluie un timp specific pentru o călătorie de studiu a vasului ce va fi primul portavion chinez, afirmând că un calendar concret depinde de progresul întregului proiect.

Punerea la punct a unui portavion nu este un semnal – a precizat Geng Yansheng – că ţara sa va schimba politica de apărare:
“Cercetarea Chinei privind dezvoltarea unui portavion este în scopul promovării capacităţilor proprii pentru menţinerea păcii şi apărarea securităţii naţionale”.

P201107271714326686189108

Purtătorul de cuvânt a respins speculaţiile că informaţiile vizând primul portavion chinez au fost difuzate acum în strânsă legătură cu litigiile teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Construirea unui portavion, constituie, declara Gen:
“un proiect complex, care necesită un timp îndelungat”.

Inclusiv informarea adecvată a populaţiei proprii, dar şi – deducţie logică – atenţionarea statelor interesate de puterea militară a Chinei.

P201107271715251127017350

Conferinţa de presă nu a fost una excepţională, ci derulată în cadrul programului periodic de întâlnire cu jurnaliştii acreditaţi la ministerul armatei chineze. Dar este pentru prima oară când un oficial de la Beijing confirmă programul Chinei de dotare cu portavioane.

Un program de instruire a viitorilor piloţi, ce vor acţiona decolând de pe viitoarele portavioane, este în curs de derulare, a mai precizat colonelul superior – grad specific armatei chineze – Geng.

El a mai indicat jurnaliştilor că Ucraina a livrat Chinei nava menţionată, după ce a scos armamentul de la bord şi motoarele vasului.

Construcţia navei a început în Uniunea Sovietică, a cărei dezintegrare a împiedicat finisarea vasului de transport.

Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, colonelul superior Geng Yansheng, este primul oficial care confirmă public programul de dezvoltare a unor portavioane chinezeşti, întâiul militar străin care a vorbit despre acelaşi program, recent, chiar în capitala chineză, a fost actualul şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din SUA, amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen.

El a salutat dorinţa Chinei de a îşi apăra interesele maritime printr-o viitoare flotă de portavioane, opţiune pe care a avut-o, cu decenii în umă, şi Statele Unite.

Ei bine, exact cu cinci zile înainte de conferinţa de presă susţinută de Geng, la Washington D.C. a fost livrată redacţiilor centrale o informaţie deloc banală!

China este în curs de dezvoltare a armei bazate pe impulsuri electromagnetice/EMP, pe care intenţionează să o folosească împotriva… portavioanelor americane, în orice conflict viitor vizând preluarea controlului asupra Taiwanului.

Noua armă ar putea da Chinei, inferioară Statelor Unite, pe plan tehnologic, o şansă de a învinge forţele militare americane.

Cine a trimis jurnaliştilor de peste Ocean o asemenea ştire evident senzaţională?

Nimeni altcineva decât Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol. Acesta a oferit detalii privind efectele letale ale EMP şi puterea foarte mare a armelor cu microunde/HPM.

Impulsurile electromagnetice ale noii arme pot fi comparate cu cele ale razelor gama produse de o explozie nucleară.

Ce înseamnă asta? Simplu. Scoate din funcţiune toate utilităţile electronice, inclusiv computerele şi automobilele, pe o rază mare de acţiune.

Un asemenea efect a fost observat prima oară în 1962, după un test nuclear la sol, în arealul Pacific, care a făcut zob toate facilităţile electronice din insulele Hawaii.

Potrivit documentului intenţionat declasificat acum, aici fiind vorba de un raport al Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol, din anul 2005:
“Pentru a folosi noua armă împotriva Taiwanului, China ar putea alege să o detoneze la o altitudine mult mai mică – 30 până la 40 km – pentru a limita efectele EMP la Taiwan şi imediata apropiere a acestuia şi pentru a minimiza deteriorarea aparatelor electronice pe continent.”

Armele electronice ale Chinei sunt considerate de americani un as strategic, comparabil cu forţa unui buzdugan fermecat, din …poveştile de altădată.

Noua tehnologie a fost testată, în secret, pe şoareci, şobolani, iepuri, câini şi maimuţe, cauzând leziuni ireversibile la ochi, creier, măduva osoasă şi alte organe.

În ce situaţii ar putea China recurge la utilizarea EMP?

1. Ca o măsură surprinzătoare – după lovitura iniţială a Chinei contra Taiwanului -, împotriva portavioanelor SUA venite în ajutorul aliatului lor.

2. Ca o acţiune disuasivă menită să determine renunţarea de către Statele Unite la trimiterea unui grup de portavioane, pentru menţinerea independenţei Taiwanului de China comunistă.

Culmea raportului american din 2005, desecretizat acum?

Se pare că autorii săi au ţinut cont de proverbul chinez:
“Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului, decât defectele lui.”

0013729e4abe0f99b41d06

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~