China are arma cu impulsuri electromagnetice

Fotografie realizată de Li Gang, de la agenţia Xinhua

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Geng Yansheng, a susţinut o conferinţă de presă, pe 27 iulie a.c., la Beijing. În acest context – conform agenţiei de ştiri Xinhua – el a declarat că ţara lui utilizează un portavion importat, pentru retehnologizare, în ideea de a fi util activităţii de cercetare ştiinţifică, experiment şi formare profesională.

Purtătorul de cuvânt a declarat reporterilor, că este voba de nava “Varyag”, adusă din Ucraina, în 1998.

Geng a refuzat să dezvăluie un timp specific pentru o călătorie de studiu a vasului ce va fi primul portavion chinez, afirmând că un calendar concret depinde de progresul întregului proiect.

Punerea la punct a unui portavion nu este un semnal – a precizat Geng Yansheng – că ţara sa va schimba politica de apărare:
“Cercetarea Chinei privind dezvoltarea unui portavion este în scopul promovării capacităţilor proprii pentru menţinerea păcii şi apărarea securităţii naţionale”.

Purtătorul de cuvânt a respins speculaţiile că informaţiile vizând primul portavion chinez au fost difuzate acum în strânsă legătură cu litigiile teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Construirea unui portavion, constituie, declara Gen:
“un proiect complex, care necesită un timp îndelungat”.

Inclusiv informarea adecvată a populaţiei proprii, dar şi – deducţie logică – atenţionarea statelor interesate de puterea militară a Chinei.

Conferinţa de presă nu a fost una excepţională, ci derulată în cadrul programului periodic de întâlnire cu jurnaliştii acreditaţi la ministerul armatei chineze. Dar este pentru prima oară când un oficial de la Beijing confirmă programul Chinei de dotare cu portavioane.

Un program de instruire a viitorilor piloţi, ce vor acţiona decolând de pe viitoarele portavioane, este în curs de derulare, a mai precizat colonelul superior – grad specific armatei chineze – Geng.

El a mai indicat jurnaliştilor că Ucraina a livrat Chinei nava menţionată, după ce a scos armamentul de la bord şi motoarele vasului.

Construcţia navei a început în Uniunea Sovietică, a cărei dezintegrare a împiedicat finisarea vasului de transport.

Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, colonelul superior Geng Yansheng, este primul oficial care confirmă public programul de dezvoltare a unor portavioane chinezeşti, întâiul militar străin care a vorbit despre acelaşi program, recent, chiar în capitala chineză, a fost actualul şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din SUA, amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen.

El a salutat dorinţa Chinei de a îşi apăra interesele maritime printr-o viitoare flotă de portavioane, opţiune pe care a avut-o, cu decenii în umă, şi Statele Unite.

Ei bine, exact cu cinci zile înainte de conferinţa de presă susţinută de Geng, la Washington D.C. a fost livrată redacţiilor centrale o informaţie deloc banală!

China este în curs de dezvoltare a armei bazate pe impulsuri electromagnetice/EMP, pe care intenţionează să o folosească împotriva… portavioanelor americane, în orice conflict viitor vizând preluarea controlului asupra Taiwanului.

Noua armă ar putea da Chinei, inferioară Statelor Unite, pe plan tehnologic, o şansă de a învinge forţele militare americane.

Cine a trimis jurnaliştilor de peste Ocean o asemenea ştire evident senzaţională?

Nimeni altcineva decât Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol. Acesta a oferit detalii privind efectele letale ale EMP şi puterea foarte mare a armelor cu microunde/HPM.

Impulsurile electromagnetice ale noii arme pot fi comparate cu cele ale razelor gama produse de o explozie nucleară.

Ce înseamnă asta? Simplu. Scoate din funcţiune toate utilităţile electronice, inclusiv computerele şi automobilele, pe o rază mare de acţiune.

Un asemenea efect a fost observat prima oară în 1962, după un test nuclear la sol, în arealul Pacific, care a făcut zob toate facilităţile electronice din insulele Hawaii.

Potrivit documentului intenţionat declasificat acum, aici fiind vorba de un raport al Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol, din anul 2005:
“Pentru a folosi noua armă împotriva Taiwanului, China ar putea alege să o detoneze la o altitudine mult mai mică – 30 până la 40 km – pentru a limita efectele EMP la Taiwan şi imediata apropiere a acestuia şi pentru a minimiza deteriorarea aparatelor electronice pe continent.”

Armele electronice ale Chinei sunt considerate de americani un as strategic, comparabil cu forţa unui buzdugan fermecat, din …poveştile de altădată.

Noua tehnologie a fost testată, în secret, pe şoareci, şobolani, iepuri, câini şi maimuţe, cauzând leziuni ireversibile la ochi, creier, măduva osoasă şi alte organe.

În ce situaţii ar putea China recurge la utilizarea EMP?

1. Ca o măsură surprinzătoare – după lovitura iniţială a Chinei contra Taiwanului -, împotriva portavioanelor SUA venite în ajutorul aliatului lor.

2. Ca o acţiune disuasivă menită să determine renunţarea de către Statele Unite la trimiterea unui grup de portavioane, pentru menţinerea independenţei Taiwanului de China comunistă.

Culmea raportului american din 2005, desecretizat acum?

Se pare că autorii săi au ţinut cont de proverbul chinez:
“Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului, decât defectele lui.”

Din dragoste de viaţă

Diferenţa dintre o femeie americană obişnuită – pe care o vezi pe stradă, într-un magazin, sau de regulă la volanul unei maşini, indiferent că este vorba de Washington D.C. sau New York – şi o actriţă din Statele Unite este simplă.

Prima nu atrage atenţia. A doua captează imediat privirile, evident pe micul ecran, ce menţine pofta telespectatorilor de a vedea miraculoase transformări, ale unor semeni ca ei, în oameni de succes, cântăreţi, comici, întreprinzători, temerari cu priză la public.

Cheia succesului unor asemenea show-uri?

Replici în serie nu fac decât să redea expresii dragi americanului de rând, care are capacitatea de a îşi cunoaşte bine slăbiciunile, fragilitatea proprie, visele irealizabile şi pofta de a fi în atenţia publică măcar o clipă.

Imaginile difuzate de postul de televiziune NBC sunt o parodie. Una ce merită a fi vizionată pentru arta protagoniştilor de a se completa reciproc, într-o cascadă amuzantă, a unor metamorfoze artificiale, acceptate de publicul american, pe motiv că îi menţin pofta de a râde de nimicurile zilnice, cele ce constituie sarea şi piperul unei vieţi normale.

Aceea dintre două jurnale de ştiri saturate de relatări previzibile despre conflicte armate, atentate, greve, declaraţii politice, criza economică. Şi cea morală.

Omului simplu îi rămâne arma surâsului. Cel provocat de actori ce ştiu să strălucească din dragoste de viaţă.

AMERICANII ŞI-AU PIERDUT RĂBDAREA PRIVIND OPERAŢIUNEA DIN LIBIA

În capitala americană a fost dat publicităţii un sondaj iniţiat de Universitatea din Maryland, care a vizat sprijinirea utilizării puterii militare, pentru protejarea civililor din Libia. Conform agenţiei Associated Press “americanii şi-au pierdut răbdarea cu acţiunea militară internaţională în Libia, chiar dacă o majoritate priveşte pozitiv primăvara democraţiei în lumea arabă.”

Dar, sprijinul opiniei publice de peste Ocean, pentru operaţiunea aliată în Libia, a scăzut cu 14 procente, ajungând la 54 %, comparativ cu sondajul organizat, în luna martie, de postul de televiziune CBS, care estimase, cu câteva săptămâni în urmă, că 68 % dintre cetăţenii Statelor Unite aprobă recursul la folosirea intervenţiei militare.

Studiul – care a dorit să evalueze opinia publică americană pe tema poziţiilor existente faţă de revoltele arabe – a fost lansat chiar în ziua deschiderii, la Washington D.C., a Forumului Lumea Islamică şi Statele Unite.

Este vorba de o reuniune anuală a liderilor din peste 30 de ţări, cu majoritate musulmană, şi din Statele Unite.

Institutul Brookings a fondat această adunare inedită, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pentru a ajuta la construirea de punţi diplomatice, de legătură, între liderii SUA şi cei musulmani.

Sondajul vine într-un moment crucial în relaţiile americane cu lumea musulmană. Din Tunisia, până în Yemen, se doreşte schimbarea liderilor actuali şi lichidarea absolutismului promovat de aceştia.

La întrebarea “în cazul în care campania aeriană nu reuşeşte să protejeze civilii de atacurile forţelor – trimise de guvernul de la Tripoli -, aţi sprijini sau nu intenţia SUA şi a altor ţări, de a furniza arme către rebelii libieni?”, numai 36 % au răspuns afimativ, în timp ce 59 la sută nu au fost de acord.

Doar 15 %, dintre americanii care au răspuns la întrebări, consideră că revoltele populare, din lumea arabă, sunt generate de grupările islamiste, care doresc puterea politică. În schimb, 45 la sută au declarat că revoltaţii sunt oameni obişnuiţi, care vor să trăiască în libertate şi într-o societate democratică.
37 % au optat pentru ambele variante de răspunsuri.

Două treimi dintre americani spun că guvernul lor ar trebui să ia o poziţie neutră faţă de revoltele arabe. Dintre cei ce doresc ca Statele Unite să nu rămână pasive, o majoritate covârşitoare vrea ca S.U.A. să sprijine manifestanţii antiguvernamentali.

Ce a mai indicat acest sondaj?

1. Încrederea că democraţia şi islamul sunt compatibile.
Dar, 41 la sută dintre intervievaţi nu cred aşa ceva.

2. O majoritate clară a declarat că este posibilă coexistenţa între musulmani şi occidentali.
Totuşi, 41 % afirmă că un conflict violent va fi inevitabil.

3. Un număr crescând de americani cred că sunt mult mai mulţi extremişti de credinţă islamică, decât teroriştii cu alte convingeri religioase.
Astfel, 62 la sută dintre participanţii la acest sondaj susţin acest lucru.
La sondajul postului TV ABC News, din februarie 2002, doar 46 % credeau la fel.

4. Primăvara revoltelor arabe a avut un efect redus asupra poziţiei oficiale americane privind conflictul israeliano-palestinian.
Două treimi dintre repondenţi continuă să aibă un punct de vedere favorabil Israelului,
deşi nu puţini afirmă că Statele Unite ar trebui să nu ţină
nici cu Israelul, nici cu palestinienii,
la tratativele vizând soluţionarea conflictului dintre cele două naţiuni.

La sondaj au răspuns 802 americani.
Investigarea a fost realizată între 1 şi 5 aprilie 2011.
Marja de eroare este de 3,5 la sută.

AMERICA IA PULSUL ARABIEI SAUDITE

Agenţia Associated Press a semnalat motivaţiile vizitei secretarului apărării Robert Gates, în capitala Arabiei Saudite. Miercuri, 6 aprilie a.c., convorbirile demnitarului american cu regele Abdullah sunt focalizate pe revoltele din Orientul Mijlociu şi eforturile conducerii actuale a Iranului de a exploata, în favoarea sa, aceste demonstraţii de masă. Nu în ultimul rând vor fi discutate detalii ale modernizării apărării saudite antiaeriene, împotriva rachetelor iraniene.

Relaţiile dintre Statele Unite şi regatul saudit au fost vizibil afectate de faptul că, pe timpul revoltei din Egipt, preşedintele Barack Obama a preferat să se dispenseze de un aliat fidel, de decenii, precum Hosni Mubarak, cu care S.U.A. a avut, până atunci, solide relaţii militare şi diplomatice.

În relaţia S.U.A.-Arabia Saudită, mai există şi dependenţa americană de petrolul din această ţară.

Robert Gates a recunoscut, la postul TV NBC, că anumite tensiuni persistă în dialogul cu partenerii saudiţi, dar „este o mare exagerare afirmaţia că am ajuns la o ruptură a colaborării noastre. Avem o puternică cooperare militară. Şi, după cum ştiţi, saudiţii tocmai au făcut una dintre cele mai mari achiziţii de armament american, din istorie.”

Este vorba de anunţarea, toamna trecută, a unui acord în valoare de 60 miliarde de dolari, în baza căruia saudiţii vor cumpăra 84 de avioane – noul model F-15 – şi 190 de elicoptere. În plus vor moderniza 70 de aeronave militare, pe care le au deja în dotarea propriilor forţe aeriene.

Tranzacţia mai include livrarea, de către americani, a unei game variate de rachete, bombe şi alte echipamente militare – care să contracareze posibilele atacuri iraniene.

Temerea saudiţilor – ai căror lideri sunt sunniţi, ca şi majoritatea populaţiei – are în vedere ostilitatea tradiţională faţă de şiiţi, precum conducătorii religioşi de la Teheran.

Realitatea este că protestele limitate, derulate în Arabia Saudită, au avut loc, în principal, în provinciile estice, bogate în petrol, unde locuiesc şiiţi.

Conform unui oficial de la Pentagon, care a dorit să nu i se dezvăluie identitatea, este puţin probabil ca situaţia internă, din regatul saudit, să fie discutată la primirea lui Gates de către monarhul acestei ţări.

Secretarul american al apărării are mandat să îl asigure pe regele Abdullah că menţionatul contract, de 60 miliarde de dolari se va desfăşura conform programului stabilit de comun acord.

Astfel, Robert Gates va putea aborda şi problema achiziţionării, de către saudiţi, a noii versiuni a rachetelor antiaeriene, de tipul „Patriot.”

Gates va face referiri şi la un sistem american de apărare mult mai sofisticat, menit a lovi şi distruge, la mare înălţime, rachetele balistice cu rază lungă de acţiune.

Emiratele Arabe Unite au fost deja de acord să cumpere acest sistem ultramodern.

Oferta făcută acum Arabiei Saudite, după acceptarea uneia similare de către emirate, confirmă planul mai larg, al Statelor Unite, de a îmbunătăţi apărarea antiaeriană a statelor arabe din Golful Persic, împotriva probabilelor atacuri iraniene.

Tema principală a întrevederii lui Gates cu regele saudit va fi dosarul iranian. Cu cele două componente: ambiţiile nucleare ale Teheranului şi dorinţa Iranului de a extinde aria sa de influenţă, în lumea arabă, prin intermediul revoltelor în curs de desfăşurare, ca şi al acelora ce mocnesc în alte state din zonă.

Asperităţile ivite în relaţia dintre Washington D.C. şi Riad s-au accentuat pe timpul revoltei din Bahrain, unde o dinastie regală sunnită conduce o populaţie în care majoritari sunt şiiţii.

Saudiţii nu uită că răsturnarea, de către S.U.A., în 2003, a regimului sunnit al lui Saddam Hussein, a determinat accederea la putere a actualului premier al Irakului, Nouri al-Maliki, un şiit.

Regele Arabiei Saudite este convins că numai recursul la manu militari va stabiliza situaţia din Bahrain, va proteja monarhiile din Golful Persic, va descuraja intenţiile Iranului şi va menţine obedienţa saudiţilor de origine şiită.

Cât de decişi sunt saudiţii, ca să se menţină pe această linie dură? Răspunsul l-au primit americanii luna trecută. Astfel, pe 14 martie, la numai 48 de ore după vizita lui Robert Gates la regele Bahrainului, Arabia Saudită a trimis un contingent de 1000 de militari în acest mic regat, la cererea guvernului local, pentru a sprijini acţiunea forţelor interne de securitate.

Faptul că Statele Unite nu au comentat această mişcare disuasivă a fost intepretat ca un sprijin implicit al deciziei saudiţilor.

Interesul american fiind să relanseze relaţiile bilaterale cu Arabia Saudită.

LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

“GADDAFI TREBUIE SĂ PLECE!”

Aşa ilustrează caricaturistul rus Serghei Elkin, pentru agenţia de presă RIA Novosti, cunoscuta afirmaţie a preşedintelui Barack Obama, în legătură cu soarta actualului şef al statului libian.
Dar, după cum gestionează el însuşi crizele succesive prin care a trecut America, de la venirea sa la Casa Albă, nu este exclus ca tocmai mister Obama să plece, deloc glorios, din fruntea executivului S.U.A., în 2012.