Ce va decide America privind Iranul?

M. E.

După o întrevedere cu ex-preşedintele Emil Constantinescu, Marc S. Ellenbogen, liderul Fundaţiei Global Panel a dat curs invitaţiei de a se întâlni cu studenţi români, prilej cu care a expus opinii inedite privind mersul lumii de azi. Născut la 6 februarie 1963, la Heidelberg, în Germania, Marc Ellenbogen este un om de afaceri american, diplomat şi filantrop, ex-membru al Consiliului Naţional Consultativ al Partidului Democrat din SUA (2006-2010) şi fost vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice.

Articolul integral îl puteţi citi apăsând AICI!

____________________________________________________

IMAGINI INEDITE DE LA ÎNTÂLNIREA LUI MARC S. ELLENBOGEN CU STUDENŢI ROMÂNI:

DSCF0506

Studenţii români – de la Universitatea “Dimitrie Cantemir” – au dorit, de la începutul întâlnirii, cu oaspetele american, ca să ştie opinia acestuia privind scutul antirachetă, relaţia SUA cu China şi a Statelor Unite cu România.

DSCF0502

Marc S. Ellenbogen:
Noi, americanii, facem lucruri stupide destule. De pildă, unii au confundat Bucureşti cu Budapesta.

DSCF0503

Marc S. Ellenbogen:
Vom avea şi în viitor neînţelegeri privind problemele militare, cu alte state.

S.E.M.

Marc S. Ellenbogen:
Nu este clar cum vor reacţiona China şi Rusia dacă va fi atacat Iranul.

DSCF0512

Moderatorul dialogului dintre studenţii români şi oaspetele american a fost ex-consilierul prezidenţial Constantin Degeratu. Atent şi la afirmaţia lui Ellenbogen:
Nu poţi fi ofiţer şi să comanzi soldaţii fără să ai responsabilitate. Cam 7% dintre oamenii mei au căzut la datorie, în luptă. Nu ştiţi ce greu mi-a fost să scriu părinţilor lor…

Marc Ellenbogen a dorit o fotografie de familie cu gazdele sale

La finalul discuţiilor cu junii români, Marc Ellenbogen a dorit o fotografie de familie, cu gazdele sale.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~