11 SPIONI RUŞI – arestaţi în Statele Unite

spy

Statele Unite ale Americii au pus sub acuzare mai muţi angajați ai unei companii ruse din Texas, acuzaţi de procurarea unor sensibile componente microelectronice, pentru utilizarea lor de către armata rusă și agențiile de informații ale Rusiei.

images

După cum scrie Joseph Fitsanakis, jurnalist specializat în domeniul contrainformaţiilor, procurorii din New York au declarat, ieri, că Biroul Federal de Investigații a efectuat raiduri în unele locaţii din jurul oraşului Houston, în Texas, care a inclus sediul Arc Electronics, Inc.

_63284986_016150279-1

Această firmă de export este acuzată de a fi expediat produse microelectronice în valoare de peste 50 milioane dolari, începând cu anul 2008. Livrările au fost primite la Moscova, de către o companie misterioasă de achiziții publice, numită Apex Systems SRL.

media_81c80306aa2643a993c09191b1533603_t607

Anchetatori de contrainformații, din SUA, susțin că ambele firme sunt parte a unui plan elaborat, instituit de serviciul militar rus de informaţii, care vizează furtul produselor electronice – cu dublă utilizare, civilă şi militară – create de firmele americane.

Potrivit actului de inculpare, Arc Electronics a spus furnizorilor săi, din SUA, că tehnologiile microelectronice achiziţionate vor fi destinate utilizării lor pentru diferite tipuri de… felinare. Bună gluma, nu-i aşa?

h-first-post

Dar, în realitate, afirmă FBI, compania a livrat produsele hi-tech Ministerului Apărării al Federației Ruse, pentru utilizare în sisteme de supraveghere în aer, precum și în sistemele de ghidare a armelor, de la distanță, precum şi la alte aplicații militare.

Procurorii federali au declarat că, de mai bine de patru ani, Arc Electronics aplica un sistem prelungit, “mascat și sistematic”, de eludare a controlului guvernului SUA la export, ceea ce a dăunat grav securității naționale a SUA.

În urma raidurilor matinale, FBI-ul a lansat rechizitorii împotriva a 11 angajaţi ai companiei Arc Electronics, cei mai mulţi dintre ei fiind acuzaţi că “acţionează ca agenţi neînregistraţi ai Federaţiei Ruse, în Statele Unite”.

Cu alte cuvinte, spioni în toată regula.

Printre cei inculpați se numără ofiţerul şef executiv al celor două firme mai sus menţionate, Alexandru Fişenko, un cetățean american naturalizat, originar din Kazahstan, care a fost, de asemenea pus sub acuzare, pentru spălare de bani.

Opt din cei 11 inculpați au fost arestați în Texas, urmând a fi transportaţi, cu avionul la New York, în următoarele zile, unde sunt programaţi pentru a fi judecați în baza acuzațiilor multiple.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei 11 spioni vor putea primi, drept pedeapsă, până la 25 de ani de închisoare.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~