Posts tagged: Joseph Fitsanakis

Ce nu au spus doi generali – unul sirian şi altul israelian?

Israelul este una dintre țările care mențin o prezență semnificativă, cu agenţi de informații, în interiorul Siriei, a afirmat un comandant important al forțelor rebele siriene.

Astfel, după cum a relatat jurnalistul Joseph Fitsanakis, specializat în comentarii pe zona de intelligence, generalul Salim Idriss, șeful Marelui Stat Major al Armatei Siriene Libere,

idriss

a declarat, pentru CNN, lui Christiane Amanpour, că statul evreu are “mulţi, mulţi,” ofițeri de informații, în diferite părți ale Siriei.

Siria este puternic marcată, din anul 2011, de un război civil violent, care a costat viața a cel puțin 60.000 de oameni.

Idriss a răspuns la observațiile făcute la începutul acestei săptămâni, de către generalul de brigadă Itai Brun,

brun

un analist al informațiilor militare, în cadrul Forțelor de Apărare Israeliene/IDF.

Generalul Brun, care conduce divizia de cercetare și analiză, a Direcției Informații Militare a IDF, a vorbit la o conferință găzduită în Tel Aviv, la Institutul pentru Studii de Securitate Națională.

El a afirmat, în faţa audienței de experți, în informații, că IDF a fost “destul de sigur”, că guvernul sirian condus de președintele Bashar al-Assad a recurs la utilizarea armelor chimice, împotriva forțelor rebele, cel puțin o dată.

Potrivit generalului Brun, imaginile obținute de IDF, cu victimele din rândurile rebelilor, de la un atac, în 19 martie, a forțelor guvernamentale siriene, indică folosirea gazului sarin.

El s-a referit la probe, cum ar fi pupilele dilatate ale victimelor și “spuma ce ieşea din gura lor”, ca dovezi, clare, ale utilizării gazului sarin, cu efect paralizant pe câmpul de luptă.

Comentând afirmațiile generalului israelian Brun, generalul sirian Idriss a sugerat că forțele guvernamentale siriene au folosit arme chimice în mod repetat, într-o varietate de locații, inclusiv la Alep, Homs, chiar la marginea capitalei Damasc.

El a adăugat că forțele rebele au colectat ” mostre de sol și sânge” și le-au remis unor “observatori”, din afară, ai războiului civil.

La insistenţele teleastei Amanpour, Idriss a declarat că este normal ca IDF să știe că gazul sarin a fost folosit de guvernul sirian, deoarece Israelul are mulţi ofițeri de informații în interiorul Siriei.

Întrebat de Amanpour dacă s-a referit la agenţi Mossad, aflaţi sub acoperire, Idriss a răspuns “da”.

Ca răspuns la observațiile generalului Brun, secretarul de presă, al Casei Albe, Jay Carney, a declarat reporterilor, marți, că Washingtonul este “în căutarea de dovezi concludente, dacă există, că s-a recurs la utilizarea de arme chimice”.

CE NU AU SPUS CEI DOI GENERALI – UNUL ISRAELIAN, ALTUL SIRIAN, DAR DE PARTEA FORŢELOR REBELE?

Un lucru simplu.

Israelul nu îşi doreşte înlocuirea președintelui Bashar al-Assad – care, pentru IDF, este previzibil – cu un lider rebel, deloc cunoscut.

De unde şi lipsa de entuziasm a generalului Idriss, când era presat să explice afirmaţiile generalului Brun…

A la turca bre! Un ginere a lui Osama şi un cafe…

Conform jurnalistului Joseph Fitsanakis, autoritățile turce au respins cererea de extrădare, formulată de Statele Unite, pentru un ginere a lui Osama bin Laden, care a fost arestat la Ankara vineri, în urma unui pont oferit de către Agenția Centrală de Informații.

Read more »

11 SPIONI RUŞI – arestaţi în Statele Unite

spy

Statele Unite ale Americii au pus sub acuzare mai muţi angajați ai unei companii ruse din Texas, acuzaţi de procurarea unor sensibile componente microelectronice, pentru utilizarea lor de către armata rusă și agențiile de informații ale Rusiei.

images

După cum scrie Joseph Fitsanakis, jurnalist specializat în domeniul contrainformaţiilor, procurorii din New York au declarat, ieri, că Biroul Federal de Investigații a efectuat raiduri în unele locaţii din jurul oraşului Houston, în Texas, care a inclus sediul Arc Electronics, Inc.

_63284986_016150279-1

Această firmă de export este acuzată de a fi expediat produse microelectronice în valoare de peste 50 milioane dolari, începând cu anul 2008. Livrările au fost primite la Moscova, de către o companie misterioasă de achiziții publice, numită Apex Systems SRL.

media_81c80306aa2643a993c09191b1533603_t607

Anchetatori de contrainformații, din SUA, susțin că ambele firme sunt parte a unui plan elaborat, instituit de serviciul militar rus de informaţii, care vizează furtul produselor electronice – cu dublă utilizare, civilă şi militară – create de firmele americane.

Potrivit actului de inculpare, Arc Electronics a spus furnizorilor săi, din SUA, că tehnologiile microelectronice achiziţionate vor fi destinate utilizării lor pentru diferite tipuri de… felinare. Bună gluma, nu-i aşa?

h-first-post

Dar, în realitate, afirmă FBI, compania a livrat produsele hi-tech Ministerului Apărării al Federației Ruse, pentru utilizare în sisteme de supraveghere în aer, precum și în sistemele de ghidare a armelor, de la distanță, precum şi la alte aplicații militare.

Procurorii federali au declarat că, de mai bine de patru ani, Arc Electronics aplica un sistem prelungit, “mascat și sistematic”, de eludare a controlului guvernului SUA la export, ceea ce a dăunat grav securității naționale a SUA.

În urma raidurilor matinale, FBI-ul a lansat rechizitorii împotriva a 11 angajaţi ai companiei Arc Electronics, cei mai mulţi dintre ei fiind acuzaţi că “acţionează ca agenţi neînregistraţi ai Federaţiei Ruse, în Statele Unite”.

Cu alte cuvinte, spioni în toată regula.

Printre cei inculpați se numără ofiţerul şef executiv al celor două firme mai sus menţionate, Alexandru Fişenko, un cetățean american naturalizat, originar din Kazahstan, care a fost, de asemenea pus sub acuzare, pentru spălare de bani.

Opt din cei 11 inculpați au fost arestați în Texas, urmând a fi transportaţi, cu avionul la New York, în următoarele zile, unde sunt programaţi pentru a fi judecați în baza acuzațiilor multiple.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei 11 spioni vor putea primi, drept pedeapsă, până la 25 de ani de închisoare.

Ministrul de externe al Suediei este spion al SUA! (video)

Într-un comentariu al jurnalistului Joseph Fitsanakis, postat pe un portal occidental de intelligence, se afirmă că WikiLeaks intenţionează să publice un document clasificat, care probează că actualul ministru de externe al Suediei este spion al Statelor Unite. Potrivit ziarului suedez Expressen, care susţine că a văzut documentul respectiv, Carl Bildt, ministrul suedez al afacerilor externe este dovedit că a acţionat, ca un informator al SUA, încă de la mijlocul anilor 70, din veacul trecut.

Această dezvăluire, atestată de o telegramă diplomatică secretă trimisă de la ambasada americană din Stockholm, la Departamentul de Stat al SUA este posibil să pună punct carierei politice a lui Carl Bildt, care a condus guvernul suedez, în perioada anilor 1991-1994.

Pe când dezvăluiri similare, la Bucureşti, cu referiri la foşti şi – probabil – actuali membri ai executivului de la Palatul Victoria?

~