Ion Petrescu

Luminile sălbăticiei miraculoase

Vine o vreme când, dacă avem curajul să nu ne minţim, trebuie să păşim singuri, respirând liberi pe cea mai frumoasă planetă din Univers. Frumoasă pentru că nu ştim, nu am văzut, nu intuim a fi una mai minunată ca aceasta.

Şi fiecare dintre bucuriile oferite de natura visată chiar şi în nopţile furate somnului amăgitor, ne bântuiesc cu puterea pe care ne-o dă doar dorinţa de a vedea luminile sălbăticiei miraculoase şi în comunitatea umană, unde sunt mai rari leii, dar mai prezenţi laşii, mai în vis elegantele girafe, dar mai multe umbrele îndoielnice ale unor făpturi mincinoase.

Doar zborul imaginar, ce ne reîntoarce în Biserica din Aerul Liber al Lumii, ne redă încrederea în ceea ce ştim că putem face spre mai binele nu doar al nostru, ci al tuturor acelora care refuză micimea cimpanzeilor umani, încoronaţi sau aparent aleşi de prostime, slujind hainele lor interese, nicidecum pe cele clamate cu neruşinarea care a îngheţat majoritatea lucidă a oamenilor, semeni ce vor apusul deşertăciunilor politichiei şi răsăritul înţelepciunii – atât de absentă…