Şapte decenii de la încheierea bătăliei de la Stalingrad
Rândurile istoricului Cristian Scarlat, un simplu, dar demn colonel – în rezerva oştirii române.
Sunt 70 de ani de la sfârşitul marii bătălii de la Stalingrad – 2 februarie 1943
Cotul Donului şi Stepa Kalmuca. Au pierit cu sutele de mii. Printre ei, şi români.
Câţi or fi fost? Mulţi. O sută de mii? O sută cincizeci de mii? Statistica. Pentru alte zeci de mii ”şansa” prizonieratului s-a dovedit a fi o himeră. Oasele le-au putrezit în lagăre.
Celor puţini, care au scăpat din Infernul acelor zile şi nopţi sângeroase le-au rămas doar amintiri cumplite şi coşmarul vuietului încleştării ce i-a urmărit până la moarte. Poate şi dincolo de ea…
Pe unde le-or fi oasele, acolo, departe? Fără o cruce la căpătâi…, fără mormânt…, fără nume.
Uitaţi de toţi. De stat, de istorici, până şi de neamuri…
Tot mai rar o lumânare mai e aprinsă la câte un parastas, în cimitire tot mai neîncăpătoare.
Ion, Gheorghe, Ion, Vasile, Ion, Constantin, Ion, Petre, Mihai, Ion, Tudor, Florea, Dumitru, Ion… pomelnic românesc.
Candela Neamului se stinge, încet-incet…
Cristian Scarlat
P.S.: Când aveţi 5:12 minute răgaz, urmăriţi/ascultaţi un soi de requiem modern pentru cei căzuţi la Stalingrad: