Câţi or fi fost? Mulţi. O sută de mii? O sută cincizeci de mii? Statistica. Pentru alte zeci de mii ”şansa” prizonieratului s-a dovedit a fi o himeră. Oasele le-au putrezit în lagăre.

Celor puţini, care au scăpat din Infernul acelor zile şi nopţi sângeroase le-au rămas doar amintiri cumplite şi coşmarul vuietului încleştării ce i-a urmărit până la moarte. Poate şi dincolo de ea…

Pe unde le-or fi oasele, acolo, departe? Fără o cruce la căpătâi…, fără mormânt…, fără nume.

Uitaţi de toţi. De stat, de istorici, până şi de neamuri…

Tot mai rar o lumânare mai e aprinsă la câte un parastas, în cimitire tot mai neîncăpătoare.

Ion, Gheorghe, Ion, Vasile, Ion, Constantin, Ion, Petre, Mihai, Ion, Tudor, Florea, Dumitru, Ion… pomelnic românesc.

Candela Neamului se stinge, încet-incet…