Ion Petrescu

Un lucru este sigur

Recapitulăm?

Sau, cum se făcea, cândva, pe câmpul de instrucţie, facem un tur de orizont?

România este aidoma unei cetăţi cu porţile deschise, mai lipsesc florile pentru intrarea triumfală, a imperialilor, ca în 1944…

…florile fiind strânse, câte şi pe unde mai sunt, veştejite, de pe mormintele uitate ale ostaşilor români…

… că de acelea ale militarilor sovietici se ocupă, cu fonduri adecvate, emisarii Moscovei, ale cărei legiuni cotropitoare îşi întăresc prezenţa numerică, deloc simbolică, în Crimeea ocupată samavolnic şi în Donbasul de unde fug până şi separatiştii/insurgenţii care înţeleg că, după alegerile locale viitoare, serviciul secret ucrainean va începe vânătoarea de vrăjitoare…

Preşedintele, cum o fi fost acesta ales, înainte de a fi un nume pe un buletin de vot, la alegeri cu un evident rezultat iniţial schimbat, după cum au vrut muşchii celor ce centralizau electronic voturile, a rămas un simplu locatar într-o casă – nu mă refer la vreuna din proprietăţile sale închiriate, ci la Palatul Cotroceni – de unde apare, când şi când, mai ales în gândul unor păpuşari, din jurul său, apare zic, pentru a mai citi ce scriu alţii şi pentru a mai zâmbi unde ar fi trebuit măcar să asculte, înainte de a fi conciliant.

Casa Regală, abil manipulată, a devenit, de facto, obiect de muzeu, cu personaje încă vii, ulterior de ceară.

Palatul Victoria se clatină, ca după cutremurul din 4 martie 1977, de o să rămână doar fotoliile şi ceva chipuri din actualul executiv. Deja fictiv.

Menestrelul de Externe lucrează pe pilot automat şi Budapesta jubilează şi se joacă de-a dirijorul declarativ, în această zonă când intra… când extracarpatică.

Menestrelul armatei promite modernizarea fregatelor, dar o face de zece ani, doar cu declaraţii aiuritoare.

Orchestra Armatei Roşii are deja pregătite bagajele pentru spectacolul excepţional, imagologic, din luna septembrie, de la Bucureşti.

Trăiască România liberă?

Piţigoi acum pleşuvi, cu convingeri cândva socialiste, deveniţi peste noapte apărători ai nostalgicelor imagini despre armata de ieri, în fapt umilită în regimul încheiat în decembrie 1989, se bat cu pumnul de mincinoşi patentaţi, în piepturile lor de laşi, exmatriculaţi de viaţă, din rândurile bărbaţilor adevăraţi şi înjură, cu vârf şi îndesat, la o caramelă savurată pe ascuns, ca patrioţi de ziua a şaptea, pe Unchiul Sam.

Trăiască România liberă?

Cu o agricultură parţial a septuagenarilor, octogenarilor ce mai au drag de ţărâna ţării, parţial a celor cu bani ciudat făcuţi, cu o industrie pusă la pământ sau vândută ruşilor iubitori de Kremlin, cu o clasă politică al cărei loc este fie după zăbrele, fie în Patagonia, cu un Parlament ce prăbuşeşte România, prin inacţiunea trădătoare, cu un guvern pe ducă, un preşedinte fantomă şi un rege făcut K.O. de servicii de ecarisaj politic, ce viitor are ţara asta?

Un lucru este sigur.

Când va porni, din nou, imperialul Tsunami, de la Răsărit, niciun laş dormitând acum în vreun birou de lux nu va mai rămâne acolo unde nu merită să mai reprezinte Ţara.