Ion Petrescu

EUGEN LAURIAN: Moartea bunului simţ

Nu pot a bănui când s-a-ntâmplat complotul,
cum s-a produs… și ce-au făcut, anume…
dar știu că, neaflându-l – ca măcinat de ciume,
în Lume, bunul simț a dispărut cu totul !

Nu cred că poate cineva să își asume
că-i vinovat de tot ce s-a-ntâmplat…
Cred, doar, c-ar trebui un doliu decretat
peste întreg Pământul și pe-ntreaga Lume…

Nu știu ce vârstă-avea… și nimenea nu știe,
că, în birocrația noastră tenebroasă,
e-atâta ceață… și-i așa de deasă
că datele i s-au pierdut pentru vecie…

Dar știu că a trăit cu noi, din neam în neam,
și-a mers, cu noi, în prima zi de școală
și ne-a-nsoțit cu-atâta chibzuială
când, încă, „Bună ziua !” mai dădeam…

Și ne vorbea de muncă, cinste… de casă și de clasă,
ne povestea, de Lume, atât de-afectuos…
dar Lumea s-a întors cu susu-n jos
de când au dispărut… și el… și „șapte ani de-acasă” !…

Părinții… vrând, ei, școala a conduce,
chiar dascălilor li s-a reproșat
că au ratat… unde, chiar, ei au eșuat,
pe proprii lor copii cum să-i educe !

Când reguli aberante i-au afectat noblețea
cu educația făcută prin spelunci,
cu școala-n agonie… chiar atunci
a început să i se strice robustețea !

Și i-a sporit declinul, ca din întâmplare,
când glasuri, în biserici, semănau a muget;
când preoții, în loc de a privi în cuget,
scrutau, mai mult și mai adânc, prin buzunare.

Fatala lovitură i-a fost dată când
Justiția pe victimă-o înfierară,
iar criminalilor, mai des, li se-aplicară
un tratament, chiar, pașnic… mult mai blând…

Când cetățeanul simplu, nu ca altă dată,
în casă, să se apere nu se mai poate,
când hoțul ne reclamă de agresivitate
și de ripostă disproporționată.

Respectul și Dreptatea, părinții săi – se pare,
s-au prăpădit, ’naintea lui, de suferință…
soția lui, Credința, s-a stins de umilință
și sora sa, Onoarea, muri de supărare.

Rămași fără părinți, copiii lui pieriră:
Răspunderea și Cinstea s-au volatilizat…
nici fiul său, Rezonul, nu a mai rezistat,
iar biata Politețe… nici ea nu mai respiră !…

Ne-nțelegând cu el ce se petrece,
pierzându-și toți urmașii… dar și înaintașii,
conviețuind cu răii, nu numai cu vrăjmașii,
rămas, pe Lume, singur… a preferat „să plece” !

El dispărând cu totul, ce-a mai rămas pe Lume?…
Doar frații răi și vitregi?… precum e Neghiobia,
Disprețul, Îngâmfarea, Dezmățul și Orgia,
Ciubucul, Mita, Șperțul… și alte negre ciume?…

Ori parveniții și impertinenții
și oamenii de proastă calitate,
fără credință și spiritualitate,
precum mojicii, hoții, indolenții?…

Credeți-mă !… Am căutat din răsputeri
să-l identific printre noi, toți pământenii,
și-am întrebat pe toți… și popii… și mirenii…
și-am constatat că bunul simț… a dispărut, mai ieri !

Așa că vă transmit cât pot de creștinește,
cu inima zdrobită… și suflet trist, în doliu,
cu hainele cernite… și-n lințoliu,
doresc să vă anunț… că bunul simț nu mai trăiește !

Bragadiru – 07 decembrie 2015

Interesul general | Ion Petrescu | December 13, 2015 07.30