? MOBILIZARE ÎN TADJIKISTAN

“Moscova (Reuters) – Elicoptere militare rusești, cu sediul în Tadjikistan, au lansat marți rachete aer-sol, pe timpul unui exercițiu de instruire, în timp ce Moscova a declarat că forțele sale din țara Asiei Centrale sunt complet echipate pentru a ajuta la securizarea frontierei cu Afganistan.
Președintele tadjik Emomali Rakhmon a ordonat luni mobilizarea a 20.000 de rezerviști militari, pentru a consolida granița cu Afganistanul, după ce peste 1.000 de afgani instruiți ca forțe de securitate au fugit peste frontieră, ca reacție la înaintarea militanților talibani.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni, lui Rakhmon, că Moscova va ajuta fosta republică sovietică săracă să facă față consecințelor retragerii trupelor NATO din Afganistanul vecin, dacă este necesar.
Rusia, care operează una dintre cele mai mari baze militare din străinătate în Tadjikistan, dotată cu tancuri, elicoptere, drone și avioane de atac terestre, ar ajuta la stabilizarea frontierei cu Afganistanul, dacă este necesar, atât direct, cât și printr-un bloc regional de securitate, a declarat Kremlinul într-un comunicat .
Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Andrei Rudenko, a repetat acest angajament luni și a fost citat de agenția de știri Interfax spunând că se pare că talibanii dețin acum controlul asupra majorității frontierei din partea afgană.
“Situația de acolo este destul de tensionată, deoarece, potrivit unor surse, până la 70% din granița tadjiko-afgană este acum controlată de talibani”, a spus Rudenko.
Ministerul rus al apărării a declarat luni că două elicoptere de atac MI-24 și două elicoptere de transport militar au participat la un exercițiu de instruire în Tadjikistan, în timpul căruia au fost lansate rachete neghidate la peste 15 ținte terestre.
Exercițiul simulase un atac asupra grupurilor armate ilegale, împreună cu un convoi de mașini, puncte de foc inamice și cache-uri de arme.”

? Reuters omite să scrie că
granița de sud a Tadjikistanului este păzită de militari ruși.

?

Pe hartă sunt marcate:

– cu săgeata verde – trecerea frontierei de militari afgani fugiți din fața talibanilor;

– cu săgeata neagră – afluirea talibanilor la frontiera cu Tadjikistanul;

– cu săgeți roșii – prezența masivă actuală a trupelor Rusiei;

– cu linia galbenă – raionul de concentrare a rezerviștilor din Tadjikistan.

Pildă de demnitate militară

✍️

Azi, cel care îl prețuiesc pe compatriotul Niculae Spiroiu îi doresc viață lungă aceluia care a fost inginer militar, general de onoare al Armatei României și a rămas în istoria postdecembristă a țării, drept ministrul Apărării care a redat profesioniștilor oștirii încrederea că nu vor mai fi călcați în picioare de pescuitorii în apele tulburi ale primului deceniu de regim următor celui socialist.

La data preluării funcției de ministru al apărării, “starea de spirit a armatei era caracterizată de: nemulțumirea cadrelor, generată de cele peste 7.000 de avansări la excepțional, în cea mai mare parte nemeritate, făcute fără discernământ, de către fostul ministru Militaru, în doar câteva săptămâni; îngrijorarea față de noile surse de insecuritate care amenințau țara, în condițiile vulnerabilității politice, economice și sociale create de tranziție și al contextului international nefavorabil din zona noastră geografică.”

Azi, sub actuala guvernare, mai avem vulnerabilități politice, economice și sociale?

Întrebări retorice.

Ulterior, între anii 1995 și 2000, generalul Spiroiu a fost ministru-consilier, Consilier Militar la Misiunea României la ONU din New York.

Acolo l-am cunoscut alături de alți colegi de studiu de la structura americano-germană, din Garmisch-Partenkirchen, localitate aflată în cel mai bogat land al Germaniei – Bavaria.

Echilibrat, atent la fiecare cuvânt și gest al interlocutorului, cu o eleganță detectabilă și în priviri, Niculae Spiroiu a rămas un reper de lumină și încredere, pentru aceia care au fost și sunt sătui de excentritățile din arena politichiei românești.

Indiferent cine i-a urmat în fotoliul de ministru al apărării a înțeles că tocmai cumsecădenia generalului Spiroiu este

diamantul prețuit de marea mută, de ieri și de azi, armata avidă de corectitudine, demnitate, respect real în societate,

terminarea perioadei de stigmatizare programată generată de cei care s-au temut și se tem de forța sa disuasivă.

Din această perspectivă, compatriotul Niculae Spiroiu a fost și rămâne o pildă.

Pildă de demnitate militară.

Ani mulți și buni, Distinse Domnule Ministru.

Să nu se uite, nicio secundă – fie că place sau nu unor europeni din centrul continentului nostru – că elementele de bază ale rezilienței NATO sunt asigurate imediat, decisiv și fără menajamente, de armata Statelor Unite ale Americii, neegalată, ca experiență de luptă, nici de forțele armate rusești și nici de cele chineze

CITIȚI CONTINUAREA AICI.

Am şi o amintire tristă

Am şi o amintire tristă. Însoţeam pe un ministru postdecembrist al apărării cunoscut anterior şi pentru activitatea sa de avocat. Îl însoţeam, alături de alţi generali şi ofiţeri, la o vizită efectuată în garnizoana Braşov. Pe câmpul de instrucţie asistase la antrenamentul militarilor dintr-o baterie de artilerie antiaeriană. Rapizi, eficienţi, impecabili, ofiţerii, subofiţerii, gradaţii şi soldaţii ar fi meritat măcar o vorbă bună şi o strângere de mână. Chiar aşa i s-a sugerat ministrului apărării. A refuzat. Apoi, mergând pe jos, s-a pomenit faţă în faţă cu un camion militar şi câţiva muncitori şi ingineri de la uzina de profil. Aceştia i-au explicat calităţile autovehiculului util armatei. Replica a fost dură:”Ce vreţi? Să vă contractez camioanele? Exclus. ” Şi aşa a rămas situaţia cât a fost persoana respectivă ministru. Asta în timp ce, în aceeaşi zi, i s-a prezentat un elicopter militar românesc modernizat de israelieni, cu dispozitivul care permite zborul şi pe timp de ceaţă, dar şi pe timpul nopţii. Aici, ministrul nu a mai fost nervos, nici cu obiecţii negative. Întâmplările de mai sus m-au lămurit cât de puţin preţ acordă unii factori de decizie, la nivel naţional, reuşitelor inginerilor militari şi civili români. Motivaţiile sunt complexe, dar lecţia de învăţat, pentru viitor, este că aceia care ajung în posturi publice, numiţi de executive trecătoare, dacă nu servesc interesul naţional, ar trebui a doua zi să plece din instituţia încredinţată pe un mandat limitat în timp. Timp de cinci ani şi jumătate am realizat, la un post privat de televiziune, trei emisiuni săptămânale, un context în care, succesiv, am avut invitaţi militari în rezervă şi experţi civili în industria de apărare, care, cu argumente diferite, deplângeau paragina care marca rămăşiţele industriei de apărare. Unii dintre invitaţi ajunseseră la succesivi miniştri ai apărării, care îi ascultau, mai mult sau mai puţin, dar nu luau nicio decizie concretă. Nu pentru că asta ne-ar fi impus un aliat sau altul. Ci pentru că, în comoditatea lor intelectuală preferau să nu îşi supere superiorii, pe linie politică, decât să rezolve dotarea cu echipament, armament şi tehnică de luptă adecvate a Forţelor Armate Române.

CITIȚI MAI MULT AICI.

Şi trupele ruse trimise în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Siria, Libia ce sunt? Formaţiuni de călugări ortodocşi meniţi a readuce pacea pe acele tărâmuri?

Vestea bună este că totuşi, în urmă cu 24 de ore, reprezentantul permanent al Rusiei la Naţiunile Unite, Vassily Nebenzia, a precizat că Rusia şi Statele Unite se pregătesc pentru începutul negocierilor de stabilitate strategică din iulie.

În logica diplomaţiei ruse, căreia îi place să cultive nesiguranţa finalului pragmatic al unor asemenea negocieri, Rusia a observat tentativele reprezentanţilor Departamentului de Stat de a impune noi condiţii de cooperare, în problemele relaţiilor de cooperare.

În condiţiile în care diplomatul Vassily Nebenzia nu a oferit presei alte detalii, se poate avansa presupunerea că un cadru mai riguros al evoluţiei relaţiei normale, necesare dintre Rusia şi SUA, pare a genera un disconfort Kremlinului, obişnuit cu o libertate de acţiune deloc îngrădită de terţi.

Care va fi următorul pas al lui Vladimir Putin?

Greu de anticipat, dar având în vedere modul cel puţin ciudat în care a vorbit despre Ucraina, nu este exclus ca pagina dosarului vizând opoziţia Moscovei faţă de Kiev, care viza situaţia din Crimeea, dar şi pe aceea din Donbas să fi fost întoarsă, pentru o focalizare pe întregul stat ex-sovietic ucrainean, cu teritoriul cât a mai rămas neocupat de forţa expediţionară rusă.

În imaginaţia lui Putin, dacă ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor, iar actualele autorităţi din Ucraina modernă sunt în mod clar neprietenoase pentru Moscova, atunci viitoarea operaţiune chirurgicală ar viza îndepărtarea oficialilor de la Kiev, pe motiv că, printre altele, susţin proiectul de lege depus de preşedintele ucrainean la Rada Supremă, legea privind popoarele indigene, conform căreia ruşii nu sunt un popor indigen pe acel teritoriu.

Abordări relativ similare, din unele state baltice nu au atras, anterior, reacţii atât de vehemente, la nivel înalt, la Moscova.

Şeful statului rus presupune că o asemenea lege ar putea genera emigrarea celor care s-ar simţi etichetaţi cetăţeni de categoria a doua.

Unde ar putea merge?

Putin se face că uită momentul dezintegrării Uniunii Sovietice, când mulţi ruşi din Ucraina, în bună parte ofiţeri, au plecat la Moscova, familiile lor, unde soţiile erau ucrainene, preferând să rămână cu copiii pe tărâmul lor natal.

Preşedintele rus preferă să fie generator de emoţii în naţiunea sa, afirmând că exodul ce ar urma ar reduce numărul total de ruşi.

Corect ar fi fost să spună că s-ar reduce numărul de cetăţeni ucraineni de origine rusă.

Dacă unii dintre ei ar pleca în Rusia, numărul total de ruşi trăitori în aerul slav răsăritean ar fi acelaşi.

Prin urmare nu se poate compara această ipotetică situaţie cu…impactul negativ al armelor de distrugere în masă, cum îşi permite să declare cel ce se crede liderul tuturor ruşilor.

Iar exagerarea cu scoaterea limbii ruse din viaţa de zi cu zi, în Ucraina, este o găselniţă, care aminteşte de perioada premergătoare ultimei conflagraţii mondiale.

Cu o viclenie aparte, alde Putin recunoaşte că există oameni cu minţi înguste şi naţionalişti de extremă dreapta peste tot; există în Rusia şi, de asemenea, în Ucraina.

De aici, până la menţionarea suprimării opoziţiei din Ucraina, nu este decât un exerciţiu de comunicare unilaterală, în faţa unei audienţe obişnuită să îl aprobe, nu să îl contrazică.

Adică Putin moare de grija lui Viktor Medvedchuk un naţionalist ucrainean, arestat şi închis în apartamentul său înainte de campania electorală, care trebuie să poarte şi o brăţară electronică, dar nu menţionează nimic de şeful opoziţiei din Rusia, Alexei Navalnîi, a cărui lungime a vieţii este pusă sub semnul întrebării.

Dezvoltarea unor relaţii normale cu Rusia nu este un ţel doar al unor opozanţi ai guvernului actual de la Kiev, ci a oricărui oficial lucid aflat în structura de conducere superioară a Ucrainei.

Omiterea, cu premeditare, a acestui adevăr este utilă campaniei electorale a partidului Rusia Unită, a lui Putin, nu încurajării unor consultări graduale pentru evitarea unor noi confruntări militare.

CITIȚI MAI DEPARTE PRIN CLICK AICI.

Aterizare aparte

?

MANU MILITARI

Un avion de tipul F / A-18E Super Hornet
a aterizat ieri seara,
pe puntea de zbor a portavionului american
USS Harry S. Truman (CVN 75).

Sursa: Forțele Navale ale SUA.
? : Christopher Suarez.
Difuzare: cu 11 ore în urmă.