Dacă ne referim la cei care au mânuit o armă, pe timpul evoluţiei lor în armată, din circa 80.000 de militari în rezervă, 50.000 sunt în măsură să mai fie utili defensivei naţionale, în condiţiile în care, la nivelul anului 2021, Armata României are 70.000 de militari activi. Adică mai mult decât efectivele militare active ale Ungariei, Bulgariei şi Republicii Moldova, laolaltă…
Pe 18.04.2021, pe un areal electronic, un distins amiral, acum în rezervă, a afirmat, probabil într-un moment de amărăciune, că România este o ţară… ocupată. Sub acest enunţ au urmat o serie de constatări şi concluzii pesimiste, efecte ale unei percepţii evident negative a stării de acum a organismului militar naţional. Unde are sau nu dreptate?
Afirmaţiile conaţionalului care a deţinut comanda operaţională a grupării BLACKSEAFOR, în aprilie 2006 merită a fi comentate. Cel care a generat o serie de constatări dure este contraamiralul de flotilă (r.) dr. Romulus Hâldan, membru al Asociaţiei Clubului Amiralilor şi al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
El a participat la numeroase misiuni desfăşurate în cadrul NATO-PfP şi în cadrul exerciţiilor desfăşurate în comun de către forţele navale din Marea Neagră, în perioada 1994-2001, precum şi la o misiune de evaluare a forţelor române din cadrul SFOR şi KFOR, în Kosovo şi Bosnia – Herţegovina, în perioada iunie- iulie 2003.
Aşa cum am menţionat mai sus a deţinut comanda operaţională a grupării BLACKSEAFOR, în aprilie 2006. Deci este un fin cunoscător al comunităţii euro-atlantice, implicit al unor misiuni aliate derulate la Vest şi Est de România.
O reacţie dezirabilă, la nivelul conducerii actuale a organismului militar ar putea fi invitarea la un schimb de opinii, a distinsului amiral, fie de către ministrul apărării naţionale, fie de şeful Statului Major, prilej cu care rezervistul de azi ar putea fi informat, ca de la general la amiral, de mutaţii mai puţin cunoscute la nivelul structurii de acum a defensivei naţionale.
Spre cinstea lor și militarii români s-au remarcat nu doar în misiunile de patrulare – fiind apreciați de localnici pentru calmul lor, profesional, dar și pentru bunătatea sufletească, deoarece, fără ca să le ceară cineva, instinctual, din bun simț, din cei șapte ani cu bună educație primită acasă, țineau să le ofere copiilor afgani, întâlniți pe drum, apă, ciocolată, banane, din porția lor zilnică de mâncare – ci și în cele de încercuire, împreună cu militarii americani, în munți, a extremiștilor afgani, foarte bine înarmați
Militarii români din forța expediționară trimisă în Afganistan au fost acolo, departe de casă, pentru a fi liniște, pace, securitate și prosperitate, la granița de est a NATO, inclusiv în România.
CITIȚI MAI MULT AICI:https://t.co/iEJPyT1yjJ— PETRESCU ION (@IONPETRESCU) April 16, 2021
Principiul unității de comandă
✍ Cu ani în urmă, cel care era atunci șeful Statului Major al armatei – un fel de premier al organismului militar, ministrul fiind aidoma unui președinte – organiza joi, ședința săptămânală cu șefii structurilor subordonate și a celor cu statut aparte, cum era instituția presei militare, pe care atunci o conduceam.
La un moment dat, șeful Statului Major a anunțat o importantă decizie a sa, la care Inspectorul General al armatei, un fel de vicepremier, a replicat că nu a fost informat despre aceasta și că nu este de acord.
Pentru cei neobișnuiți cu mediul militar, șeful Statului Major primește rapoarte și informări, de la subordonați, nu invers.
Reacția a fost imediată. Cel ce vociferase a fost dat afară din ședință, iar a doua zi a fost trecut în rezervă, cu tot cu aroganța lui.
Cei care au asistat la această întâmplare i-au dat dreptate șefului Statului Major.
Principiul unității de comandă trebuie să funcționeze în instituțiile vitale ale statului.
Iar în privința deciziei de azi a premierului României, liderii USR și Plus trebuie să înțeleagă un lucru simplu.
România nu se conduce de la Ministerul Sănătății, ci de la Palatul Victoria, restul ține de gazele lacrimogene lansate pe micul ecran de negustorii de funcții, de fonduri și de posturi publice.
Șeful Statului Major, din momentul evocat era generalul Mihail Popescu, un conațional căruia niciodată nu i-au plăcut jumătățile de măsură și jocul la două capete.
Asta ca să se știe…




