PAUL VALERIAN TIMOFTE A CÂȘTIGAT DEJA ALEGERILE…

Pe 3.12.2020, împreună cu primarul Ionică Căda, din comuna Magirești, precum și cu conaționalii Constantin Dospinescu și Simona Popoiu, colonelul – mereu surâzător, ofensiv, credibil și cu dragoste de țară – Paul Valerian Timofte, unul dintre puținii rezerviști care mai poartă, în spațiul public, uniforma armatei noastre naționale, a organizat aniversarea împlinirii a 101 ani de către veteranul de război, locotenentul evident în retragere, Ion Andrioaiei.
Paul Valerian Timofte a cîștigat deja alegerile în sufletele celor care tânjesc după compatrioți dedicați unor acțiuni de interes public, fără a urmări un interes personal.
Camaradul Timofte poartă cel mai înalt grad, din armata țării, care nu a fost încă politizat, așa cum s-a întâmplat cu cele mai mari, aurite, vizibil marcate de steluțe conferite de pesede, penele și asta e…

✍ UNII PATRIHOȚI, DIN DECEMBRIE 1989, NICI MĂCAR NU IEȘISERĂ DIN SEDIUL COMITETULUI CENTRAL SAU CEL AL PRESEI MILITARE

? În decembrie 2008, când treceam prin mari tensiuni profesionale, Ministerul Apărării Naționale având în frunte un personaj… pesede, care nu mai vroia să plece de acolo, aidoma predecesorului său Victor Babiuc, am realizat un interviu cu un camarad aparte.

? Atunci s-au dat de ceasul morții terți din arealul de… contrainformații militare – pentru că interlocutorul meu rostise adevăruri demascatoare -, dar și nu puțini aspiranți la noi funcții… în ceea ce atunci era un edificiu solid al presei militare și acolo unde supraviețuiau băieți cu expertiză în relații publice, aflați la final de carieră, de aici și apetitul lor și al celor din Drumul Taberei – se știe unde – pentru delațiune, cu orice preț, mă rog, cu prețul unor noi funcții.

✌️ Între mai multe telefoane, pe fir militar, temperate, cu tact, de secretara mea, excepționala Doamnă Valeria Ionescu, am înregistrat un interviu, de excepție, cu colonelul Alexandru Poleucă.
Demn, acesta nu mi-a cerut anonimatul.
Atent, la ceea ce mi-a relatat am preferat să nu îi divulg, atunci, identitatea.

? Asta a produs turbarea agenților serviciului intern de contrainformații militare.

✍️ Ca jurnalist prefer să îmi apăr interlocutorii, chiar dacă, deseori, nu puțini micimani au profitat de pe urma demersurilor mele jurnalistice, doar pentru că erau și sunt protejații unora din Drumul Taberei.

? Mai nou…

? X – ofițer acoperit de informații militare, cu cosițe blonde, deci și cu fustiță, asta ca să rămân elegant – predă la Colegiul Național de Apărare (teoretic o instituție menită să pledeze inclusiv împotriva imposturii publice, dar… o permite),

? Y uită că a fost extirpat din direcția celor specializatî în ridicarea și fotografierea celor aflați sub plapuma nopții și face pe marele jurnalist, după ce o viață întreagă a supervizualizat formula “șantajul și etajul”, azi având o indemnizație… ilegală (doar nu mai contează… nu este așa?) de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști – și a colaboratorilor lor, acoperiți, dornici de legitimații false, din Serviciul Român de Informații prost plătite – iar…

? Z, marea nulitate, căruia nu îi mai citește nimeni tomurile depășite optează pentru pescuit… între două prezențe insignifiante, la sediul diplomaților militari – cei încă în viață…

? Opțiunea mea a dat și satisfacții altora.
Era una din probele publice pentru care puteam fi invitat să plec din fruntea Trustului de Presă al Armatei României.
Am ales să plec prin demisie,
pentru că am condus presa militară
pe timpul a două mandate ale unui președinte al SUA.
Suficient, din punct de vedere democratic.

?

Și ceea ce am schimbat atunci
nu poate fi contestat nici azi,
de niciunul din succesorii mei:
* unul de tranziție (cea garantată de labilul secretar de stat cu batistuță de bărbățel dominat de a doua nevastă ),
** altul cu ochi albaștri, era să scriu turcești ( doar susținătorul său, devenit ulterior înstelat de ocazie știa îndrumarea că…plecarea frunții multe steluțe aduce ) și
*** altul preferând ignorarea stării conflictuale, între adevăr și aparențele publice.

? Lecția de învățat?…
Este pilda dată de Albert Einstein:
„Liderul este acea persoană care reușește
să scoată simplitate din dezordine,
armonie din dezbinare
și oportunitate din dificultate”.

Cu cine se ceartă Serghei Victorovici Lavrov, pe tema Transnistriei?

În contextul situaţiei fluide din Belarus, unde manifestaţiile continuă, iar dictatorul Alexander Grigorievici Lukashenko a admis că va pleca de la putere doar după adoptarea noii constituţii, dar şi după recenta umilire a Armeniei, prin obligarea acesteia la retrocedarea, către Azerbaidjan, a unor teritorii şi trimiterea acolo a peste o mie de militari pacificatori, Rusia are, din nou, o problemă, cu Republica Moldova.

În absenţa recunoaşterii de către Putin a învingătorului în alegerile prezidenţiale americane, diplomaţia rusă bagă băţul zâzaniei prin gardul comunităţii democratice europene, pentru a atenţiona, pe cei interesaţi, că fosta republică sovietică socialistă dintre Prut şi Nistru are o piatră de moară, bine legată de picioarele României de Est, aceasta fiind Приднестровье/Transnistria.

Oficial, deşi a fost proclamată cu acordul tacit al Moscovei, Transnistria nu a fost recunoscută de Rusia – pentru a nu deveni ridicolă în ochii altor superputeri -, dar a fost şi este considerată egală în aspiraţiile evoluţiei de sine stătătoare de Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah. Primele două entităţi fiind rupte din statul georgian au trupe ruseşti semnificative pe teritoriile lor. Ultima are acum circa trei batalioane de militari ruşi, dislocaţi cu blindatele între Armenia şi zona teritorială disputată cu Azerbaidjan.

La rândul său, Transnistria are militari ruşi pe teritoriul său, al căror număr variază, de la an la an, între 1800 la 2500 de militari, cu trei misiuni distincte:

1. paza comandamentului strategic subteran şi a depozitelor cu muniţie existente acolo de pe vremea Tratatului de la Varşovia – în traducere liberă o bază logistică capabilă să susţină mobilizarea şi dotarea cu tehnică de luptă a unei armate compusă iniţial din două divizii, cu un efectiv total estimat la 22.000 de militari;

2. menţinerea păcii între militarii administraţiei de la Tiraspol – care, în cazul mobilizării rezerviştilor pot ajunge la peste 10.000 de luptători, după unele surse credibile chiar la 12.500 – şi subunităţile special instruite ale Armatei Naţionale a Republicii Moldova, dislocate la linia de demarcaţie cu separatiştii vorbitori ai limbii celui ce a scris Война и миръ/Război şi pace, inconfundabilul Lev Nikolaevici Tolstoi

3. asigurarea unui element permanent de disuasiune publică, prin anterioara dislocare la Tiraspol a unui batalion de forţe speciale ruse ale Direcţiei Principale a Statului Major al Forţelor Armate Ruse, respectiv Spetsnaz GRU.

Sigur că Serghei Victorovici Lavrov ştia că Maia Sandu nu a vorbit, de capul ei, când a semnalat public necesitatea retragerii militarilor ruşi din Transnistria.

Deruta ministrului de externe rus, cea reală, este că nu ştie cât sprijin al Berlinului are această cerinţă a preşedintelui ales al Republicii Moldova şi mai ales ce sugestie a venit de peste Ocean, de la cei care pregătesc instalarea noii administraţii prezidenţiale la Casa Albă. În plus, Maia Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale dintre Prut şi Nistru, nu le-a pierdut precum candidata opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. Iar Maia Sandu nu este în situaţia preşedintelui Georgiei, de a fi rămas, fără drept momentan de apel, fără Abhazia şi Osetia de Sud şi nici în situaţia liderilor Armeniei şi Azerbaidjanului, şantajaţi inteligent, de Kremlin, cu arealul disputat Nagorno-Karabah. De aici şi etichetarea primitivă, de către Lavrov, a declaraţiilor lui Maia Sandu, ca fiind iresponsabile. Un termen nefericit, deloc diplomatic, care confirmă mai degrabă strigătul Moscovei, spre Washington D.C., acela de a nu fi schimbată situaţia actuală din Transnistria, una care nu ar fi tolerată, de un guvern central european, nici măcar o oră, dacă ar fi vorba, de pildă, de un land german, sau de o provincie spaniolă. Şi ştiu ce scriu, pentru că am fost şi în Germania şi în Spania.

CONTINUAREA COMENTARIULUI AICI.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MARE!

✍️

Într-un dialog telefonic prelungit, purtat azi, cu ultimul șef puternic al Statului Major al Forțelor Armate Române, generalul Eugen Bădălan, acesta îmi spunea, cu același optimism cu care a condus Armata României, că de acum înainte va folosi urarea

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MARE!

O sintagmă dragă tuturor românilor de bună credință.

LA MULȚI ANI DE ZIUA ACESTEI ROMÂNII RĂBDĂTOARE!!!

?

Dr. Liviu Țăranu, un istoric cu un impact semnificativ, pe micul ecran, la telespectatori de certă calitate, mi-a făcut azi surpriza să îmi citeze câteva rânduri din comentariul pe care l-am publicat în ziarul electronic Adevărul și să încheie de o manieră tipică unui adevărat PATRIOT:

“Dec 1 at 12:01 PM
<< România de azi, lipsită de Bucovina de Nord, de Basarabia de Sud şi de entitatea statală existentă între Prut şi Nistru are răbdarea de a aştepta momentul în care cancelariile europene relevante pentru soarta viitoare a continentului nostru vor înţelege că graniţele naturale ale României interbelice au asigurat Europei stabilitatea după care tânjeşte şi azi....>>
FELICITARI DOMNULE COLONEL SI LA MULTI ANI DE ZIUA ACESTEI ROMANII RABDATOARE!!!
LIVIU”
La mulți ani, ROMÂNIA MARE!

PARADA VERDE

?

Parada Verde este comentată de colonelul,
momentan în rezervă, Benone Neagoe,
vocea care a prezentat timp de 12 ani
Parada Militară de Ziua Națională.

?Inserez mai jos atât imaginile video adecvate(2),
cât și comentariul care le însoțește (1).
(1) https://www.greenpeace.org/…/greenpeace-romania…/
(2) https://youtu.be/si5S6FGYrQs