Când diavolul sovietic intră în casa popii

? Arealul electronic Sputnik nu scoate din raza sa de acțiune tinerii, motiv pentru care aruncă pe piața zvonurilor pe “cunoscutul economist și originalul internaut Dan Diaconu”, un necunoscut absolut în arena mediatică din România.

?️‍♀️ Omulețul electronic respectiv, care crede că deține adevărul absolut, proclamă cu de la sine putere că “America este falită”.

Atât de falită, reamintim noi, încât recent au fost înființate Forțele Spațiale ale SUA, cu efective și o finanțare la care ar vrea să ajungă și alte state aliate.

? Apoi, alde Diaconu dă cu bâta în balta propagandistică:”Din A1 mai e de construit segmentul Pitești-Sibiu, cel pe care Plăvanul are grijă să-l construiască strict până la limita Carpaților”.

În traducere liberă, știe el, Plăvanul Mic, că Transilvania va fi desprinsă de România…De ce asta? ”O să înțelegeți mai târziu”, scrie Diaconu., marele înțelept de buzunar.

☠️ ”Băgați la cap bine: nu vine nici naiba să vă facă autostrada, doar să vă fure”, scrie Dan Diaconu, repetând – ”Vreți autostradă, puneți mâna pe par”.

Adică, în Rusia ce finanțează gazeta electronică Sputnik nu mișcă nimeni altfel decât decide Putin, iar în România nu strică să se pună de o răzmeriță, evident contra colaborării cu SUA.

? Diaconu electronic se mai pricepe și la reactoarele de la Cernavodă, doar scrie ”Ce vor face americanii acolo? Cică vor începe cu niște reparații (a se citi furt fără să facă nimic) și-apoi vor mai moșmondi ceva pe-acolo”.

Scriitura asta jalnică poate păcăli pe cei care nu au vizitat un reactor din cele existente la Cernavodă, a căror complexitate depășește imaginația celor puși pe maculat proiecte deloc infantile.

? Dar lăudarea chinezilor și a rușilor, din finalul textulețului plin de ură, ține de comedia umană.
Pentru un simplu motiv.

Diaconu înjură pe americani, dar privește cu încredere spre Est!!!

?‍? Așa se întâmplă când diavolul sovietic intră în casa popii, pardon, a Diaconului…

Alte detalii aici.

Aria simfonică dedicată drobului de sare

? Comentariul voit anonim inserat mai jos, despre proiectul conectării aliaților din nordul Europei, cu cel din sudul bătrânului nostru continent respectă câteva reguli specifice operațiunilor de de dezinformare:

?includerea unor elemente verificabile și în alte surse publice – a se vedea harta -,

?sugerarea unor dezavantaje premeditate, pe teritoriul României, precum evitarea Moldovei dintre Carpați și Prut – deși intenția inițiatorilor a fost de a nu genera anumite reacții ale Moscovei,

?introducerea unor elemente evazive, precum “pe teritoriul românesc, Via Carpatia are traseul Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Sibiu – București – Constanța”, asta în condițiile în care porțiuni substanțiale din traseul amintit sunt deja de nivel european.

?Și mai este tonul comentariului, care ține de aria simfonică dedicată drobului de sare, care ar putea cădea pe pruncul României…

Comentariul menționat poate fi citit aici.

Categoria celor care scriu după ureche

? Dragoș Dumitriu face parte din categoria celor care scriu după ureche, dovadă fiind și însăilarea de mai jos, în care include presupunerea lui că viitoarea cale de comunicare între Gdansk și Constanța va trece prin… Ucraina, o țară care nu este membră a NATO, deci nu poate fi inclusă într-un proiect de anvergură menit a facilita și deplasarea rapidă a trupelor și tehnicii de luptă a aliaților de la Marea Baltică, la Marea Neagră, pe o autostradă și pe cale ferată. Așa că gogoașa lui Dumitriu este o mostră de denigrare cu orice preț, fără argumente serioase, bine documentate, dar servește intereselor publicației care a găzduit un text mediocru.

Textul menționat poate fi citit aici.

Allied Recon

? În exercițiul Allied Recon,
550 de participanți – militari germani și americani –
și 150 de vehicule tactice circulă, cu misiuni specifice, prin Bavaria.

alfa 1

?Landul Bavaria are unități de elită, unele dintre acestea având tehnica de luptă depozitată sub pământ.

alfa 2

Echipaje de pe elicoptere Puma au efectuat zboruri peste munte, în nordul Angliei, în săptămâna aceasta, înainte de a se deplasa în Afganistan

HARTA

?

Baza Forțelor Aeriene Regale/RAF britanice, de la Benson – marcată cu roșu, pe harta de mai sus – este baza de asistență pentru elicoptere din Oxfordshire; găzduiește Forța RAF Puma și Unitatea de conversie operațională Puma și Chinook.

1u

?Echipaje de pe elicoptere Puma au efectuat zboruri peste munte, în nordul Angliei, în săptămâna aceasta, înainte de a se deplasa în Afganistan.

2u

3U

Tur de orizont

“? Bulgaria este dedicată integrării occidentale, dar este supusă diferitelor influențe rusești, ceea ce o conduce adesea la echilibrarea relațiilor dintre Moscova și Occident.

? România este îngrijorată de intențiile și capacitățile militare ale Rusiei. Și, deși este în mare măsură rezistentă la influența malignă, acordă o mare prioritate contracarării amenințărilor hibride rusești.

? Turcia apreciază în continuare garanția NATO, dar este dispusă să împiedice inițiativele aliate și echilibrează sistematic relațiile dintre Rusia și Occident.

? Georgia și Ucraina sunt angajate în integrarea occidentală și o cooperare mai profundă în domeniul apărării cu Statele Unite și alți aliați, dar sunt constrânse de conflicte armate active.

? Armenia este dependentă de patronajul securității ruse, dar este deschisă cooperării – diplomatice și de securitate – limitate cu Occidentul.

? Azerbaidjanul urmărește relații practice, măsurate cu Rusia și Occidentul, dar poate juca un rol limitat în reducerea dependenței Europei de Sud de energia rusă.

?Moldova avea un guvern divizat, care căuta un drum de mijloc între Rusia și Occident înainte de a se reorienta spre Moscova în 2019, dar națiunea a contribuit la exercițiile occidentale și a salutat sprijinul pentru reformele militare.”

Detalii aici.

~