Din dragoste de ţară

Domnule colonel,

Acum 2 luni, l-am sunat. Convenisem să nu-l sun cu ocazia evenimentelor din viaţa personală. A acceptat, aşa cum fusese de acord cu multe alte “insolenţe” de-ale mele, care ţineau de relaţia noastra specială. L-am sunat să-l invit să servim masa la un restaurant. A acceptat, numai că m-a rugat să mai amânăm puţin pentru că avea probleme la un picior. Am vorbit apoi vreo 15 minute, promiţându-ne să ne revedem. Aseară am aflat că a plecat discret şi probabil fără regrete, dintr-o lume care îl condamnase “la suspendare”.

Am anexat scrisoarea pe care i-am trimis-o cu ocazia trecerii în rezervă. Eram la Bruxelles. M-a sunat aproape de Anul Nou, după ce fusese ales senator, să-mi spună ca a primit rândurile mele şi că i-au plăcut. Mi-a spus: “Iordache, m-ai uns la suflet”. Atât. El care era un povestitor de excepţie, care recita ore în şir din Coşbuc, Voiculescu, Minulescu, era lapidar când trebuia să se “adune” pentru “cuvinte potrivite”. L-am îmbrăţişat în gând, pentru faptul că a rezonat.

Sunt multe alte momente pentru care nu-l voi putea uita pe dragul meu general Popescu, de la care am învăţat, printre altele, că nu trebuie să aştepţi recompense de la Patrie, chiar dacă ai fost rănit sau i-ai fost devotat, pentru că “ai făcut-o din dragoste de ţară”.

Cu camaraderie,

Iordache Olaru

****