Posts tagged: Komsomolskaia Pravda

Putin nu va fi pensionar în 2012

479px-Coat_of_Arms_of_the_Russian_Federation.svg

De 19 ani, la 12 iunie, puterea de la răsărit sărbătoreşte Ziua Rusiei. De ce? La 12 iunie 1990, întâiul Congres al Deputaţilor Poporului, din Federaţia Rusă, a adoptat Declaraţia de Stat privind Suveranitatea Republicii Socialiste Federative Ruse.

Russian-regions

Instituirea funcţiei de preşedinte, adoptarea noii constituţii, a drapelului şi a imnului naţional, ca şi a stemei de stat nu au fost decât reperele cadrului în care, la 25 decembrie 1991, a fost adoptată noua titulatură – Federaţia Rusă.

41d37bd53b737970e43a

Pe 9 iunie a.c., preşedintele Dmitri Medvedev a semnat decretele prin care au fost conferite Premiile Naţionale ale Federaţiei Ruse, pe 2010, pentru literatură şi artă, pentru ştiinţă şi tehnologie şi pentru realizări remarcabile în domeniul umanitar. Acest ultim premiu fiind atribuit regelui Juan Carlos I al Spaniei. Un semnal inteligent, spre polul occidental al Europei.

41d37bd67ff784a5f718

Tot pe 9 iunie, după participarea la reuniunea dedicată siguranţei mediului înconjurător, Dmitri Medvedev s-a deplasat în Regiunea Nijni Novgorod.

Indicii publice că şeful statului rus îşi menţine promisiunea de a se ocupa de priorităţile sale, până la data când va anunţa public dacă va mai candida pentru un al doilea mandat prezidenţial.

952

În schimb, premierul Vladimir Putin continuă să surprindă presa străină, cu apariţii publice tipice campaniilor electorale americane.

Aşa se explică prezenţa sa pe plaja de la Soci, alături de un grup de tineri, cu care a cântat, acompaniat la chitară, o melodie clasică pop, din epoca sovietică.

putin pe plaja de la Soci

El a preferat să ajungă acolo cu o barcă cu motor, pentru a purta un dialog, evident mediatizat, cu 37 de voluntari pentru construcţiile necesare Jocurilor Olimpice, din iarna anului 2014.

Mesaj limpede către conaţionalii săi: atunci va fi prezent în tribuna oficială. Fie ca preşedinte, la al treilea mandat, fie ca premier, cu Dmitri Medvedev în stânga sa, ca la parada de la 9 mai 2011, din Piaţa Roşie. Orice ofiţer ştiind că în dreapta stă întotdeauna comandantul…

Grupului inedit de pe plajă i s-au alăturat vedeta de muzică pop Vera Brejneva, cântăreţul de melodii folk şi pop Oleg Mitiaiev şi duetul pop Uma2rman.

Ei i-au cântat lui Vladimir Putin melodia „Vova te-am aşteptat atât de mult!”

Pe timpul dialogurilor informale, purtate în apropierea focului aprins pe plajă, premierul rus a declarat că Jocurile Olimpice sunt importante pentru că răspund aşteptărilor populaţiei de a se bucura de festivităţi deosebite.

Ziarul „Komsomolskaia Pravda” a precizat că Putin a evitat întrebările vizând candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2012, dar a surâs tinerilor, după ce li s-a confesat: „este prea devreme, pentru mine, să devin pensionar!”

Într-un asemenea context, Vladimir Putin a primit cu plăcere un compact disc, cu cântece umoristice despre el, afirmând, relaxat, că îi place parodia de bună calitate.

El a cântat o melodie a vedetei pop Alla Pugaciova, alături de tinerii prezenţi pe plajă, cea intitulată „Nu noi am făcut această lume.”

Jurnaliştii ruşi îşi amintesc că premierul a acţionat, de o manieră similară, pentru a mări şansele partidului său Rusia Unită şi la alegerile pentru Duma de Stat.

În luna mai a.c., conştient că alegătorii au dezamăgiri majore şi trebuie altfel mobilizaţi, pentru a vota în favoarea celor ce conduc acum federaţia, Vladimir Putin a creat Frontul Poporului din întreaga Rusie, în care deja a atras, sub diferite forme, circa 400 de organizaţii.

În plus, la întâlnirea de pe plajă, Putin a afirmat, pentru prima oară, că acest bloc electoral este deschis şi cetăţenilor care se înscriu individual.

Pe 9 iunie, premierul rus a invitat, în biroul său, o droaie de jurnalişti, ca să consemneze mesajul lui pentru mediul universitar şi cel de afaceri.

El a cerut miniştrilor prezenţi să coopereze adecvat pentru punerea în aplicare a Programului Federal „Limba Rusă”, astfel încât în anul 2012 să aibă loc deschiderea, în Franţa, a “Sezonului de limbă şi literatură rusă”.

Ziariştii invitaţi la reuniunea guvernului au notat fraza cheie, rostită de Putin: „conservarea şi promovarea limbii ruse este o problemă naţională şi una dintre priorităţile noastre absolute. În acest scop am alocat 2,5 miliarde ruble pentru Programul Federal „Limba Rusă”, prevăzut a se derula până în 2015.” Alt semn de statornicie, în vârful ierarhiei de stat, a oratorului.

Şi cum tradiţia veştilor bune – în ajunul sărbătorii naţionale – este respectată, cu sfinţenie, compania rusă de automobile Sollers şi cea de peste Ocean, Ford America’s Inc au semnat un acord – devenit public tot pe 9 iunie -, privind o cooperare reciproc avantajoasă.

Astfel, până la finele anului în curs, fabrica patronată de cele două companii – numită simbolic Ford Sollers – va deveni unul dintre cei mai puternici producători de maşini din Rusia.

La Moscova, acest proiect este considerat unul de neegalat, deoarece constituie un prim exemplu de parteneriat cu drepturi depline şi echitabile, între o firmă din Rusia şi una străină.

Se are în vedere lansarea a şase noi modele de autoturisme şi o producţie anuală de 350.000 de maşini.

Compania rusă nu va fi responsabilă doar pentru asamblarea autovehiculelor, ci va avea şi un centru de cercetare ştiinţifică, un birou de design şi o producţie integrală a motorului utilizat de autoturisme.

Ce va câştiga firma americană? O reţea de dealeri pusă la punct într-una dintre cele mai mari pieţe de autoturisme din lume.

Iar compania rusă? O şansă unică de dezvoltare, la nivel naţional, cu clienţi tentaţi de noile autoturisme, aproximativ 30% din producţia anuală fiind deja planificată să fie exportată în Comunitatea Statelor Independente.

Pe plan militar, lucrurile sunt însă mai complexe. Chiar dacă această săptămână a fost marcată, începând de luni 6 iunie, până vineri 10.06.2011, de primul exerciţiu în comun al NATO cu Rusia, numit „Vigilant Skies 2011”, la finalul şedinţei Consiliului NATO-Rusia, de la Bruxelles, din 8 iunie, ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov, a declarat presei că Alianţa ignoră îngrijorările Moscovei privind propusul scut de apărare europeană.

147776552 ministrul rus al apărării Anatoli Serdiukov

Serdiukov a precizat că diferendul principal este generat de garanţia cerută de Rusia, conform căreia scutul european nu va intercepta rachetele balistice ruse. O formulare cel puţin interesantă! Pentru că acceptă, teoretic, posibilitatea ca acestea să pornească spre arealul european occidental.

În absenţa unui acord cu NATO, în problema sistemului antirachetă, Rusia va dezvolta propriile sale forţe ofensive nucleare – a mai declarat Anatoli Serdiukov.

Rasmussen-NATO.int_

Atent cu oaspetele său, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a reamintit faptul că Alianţa este responsabilă pentru toate ţările membre şi nu are de gând să împartă, această răspundere, cu statele care nu sunt membre.

Viziunea Cartierului General al NATO este dezvoltarea a două sisteme independente antirachetă, aliat şi rus, dar cu un obiectiv comun şi o conlucrare pe măsură.

Vremea confruntărilor militare a trecut în Europa. Cea a cooperării efective, între Rusia şi NATO, între Rusia şi Statele Unite, este încă în faza încrederii rezervate, salutară, dar insuficientă.

~