Reţea de spionaj arestată la Seul

Postul de radio Vocea Americii a transmis, pe 2 august 2011, o corespondenţă din Seul, dedicată unui subiect rar evocat în Peninsula Coreeană. Aici fiind vorba de vorba de anchetarea ramificaţiilor unei reţele comuniste de spionaj, nord-coreean, în inima republicii capitaliste din sudul arealului divizat de un război fratricid. Autorităţile de la Seul au confirmat că este vorba de primul caz, de o asemenea amploare, în ultimul deceniu.

Ce s-a întîmplat de fapt? Poliţia sud-coreeană a arestat cinci persoane şi a întocmit o listă cu alţi cetăţeni care urmează să fie chemaţi la interogatorii, printre aceştia aflându-se oficiali ai unor sindicate şi membri ai partidului de opoziţie. Suspecţii au făcut parte dintr-un grup politic subversiv, intitulat simbolic Wangjaesan, aceasta fiind denumirea unui munte nord-coreean, considerat, în mitologia naţională, ca fiind sacru.

Jurnaliştii sud-coreeni ştiu însă că spre deosebire de ultimele două administraţii prezidenţiale, mai liberale, cea actuală este conservatoare. Preşedintele Lee Myung-bak fiind sever în dialogul minimal cu oficialităţile comuniste. De altfel şi lideri ai Partidului Democrat, de opoziţie, au declarat că este vorba de un scandal cu o evidentă conotaţie politică, scopul fiind acela de a diminua încrederea alegătorilor în cei ce se opun guvernanţilor, având în vedere alegerile legislative, din anul 2012, şi cele prezidenţiale, din 2013.

În Republica Coreea, preşedintele în funcţie nu poate candida pentru un al doilea mandat. Iar partidul prezidenţial are în această privinţă o dificultate majoră.

Conform declaraţiei lui Lee Yong-sub, purtător de cuvânt al Partidului Democrat, grupul Wangjaesan nu are nicio legătură cu această formaţiune politică. Totuşi, unul dintre cei cinci încarceraţi a fost consilier al politicianului democrat Lim Chae-jung, ex-preşedintele Adunării Naţionale, între anii 2006-2008.

În prezent şi un număr de membri ai Partidului Democrat al Muncii, de extremă stângă, sunt anchetaţi de poliţie. Unii au fost şi în anii anteriori interogaţi, iar alţii chiar condamnaţi – pentru spionaj în favoarea regimului comunist nord-coreean.

În dosarul întocmit celor cinci arestaţi se stipulează că reţeaua de spionaj Wangjaesan a fost iniţiată ca urmare a ordinului conducerii comuniste de la Phenian şi închegată de Biroul 225 – din serviciul secret nord-coreean –, menit a recruta, menţine şi utiliza, la nevoie, agenţi „în adormire,” în Coreea de Sud.

Povestea asta, de… adormit ascultătorii nocturni ai postului de radio menţionat conţine toate ingredientele necesare lăsării în ceaţă a celor dornici să ştie finalul său.

Bomboana pe colivă? Unul dintre arestaţi are numele de cod Kim şi a fost şeful unei companii specializată în tehnologie informatică. El este „the brain/creierele”, care a selectat şi organizat pe membrii grupului clandestin. Serviciul de contraspionaj sud-coreean l-a filat şi pe timpul călătoriilor efectuate în Japonia şi China, acolo unde se întâlnea cu emisari de la Phenian, ce preluau datele obţinute de reţeaua lui şi îi dădeau instrucţiuni privind acţiunile următoare.

Dacă acest declarat agent Kim a fost atât de bun încât să evite, pe teritoriul sud-coreean, interceptările telefonice compromiţătoare şi schimbul de mesaje by e-mail, ambele folosite ca probe în justiţia de la Seul, cum a fost posibil să nu observe „codiţele” pe care le avea în străinătate, mai ales în China, unde contraspionajul comunist are “ochi şi urechi” peste tot?

Răspunsul este simplu, dar trecut sub tăcere. Printre cei recrutaţi de Kim a fost şi un agent, cu cosiţe, al serviciului secret de la Seul…

Ţinte prezidenţiale pentru militarii sud-coreeni!

Pe 3 iunie a.c., Peninsula Coreea a dat un nou semnal de posibilă erupţie, nu vulcanică, ci geopolitică, prin noua declaraţie, deloc paşnică, a liderilor comunişti de la Phenian.

Conform unei proceduri practicate ani de zile, un comunicat, redactat în termeni categorici, a fost remis presei guvernamentale.
Pe această cale, Republica Populară Democrată Coreeană a ameninţat Republica Coreea, cu „acţiuni de retaliere militară”.

După cum se cunoaşte, dezunirea poporului coreean a fost pecetluită, decenii la rând, de războiul început pe 25 iunie 1950 şi finalizat pe 27 iulie 1953, prin semnarea unui armistiţiu.

De data aceasta, motivul ameninţării Nordului este o afirmaţie a unor oficiali din Sud, conform căreia militari sud-coreeni au folosit drept ţinte fotografii ale unor membri marcanţi ai familiei preşedintelui comunist Kim Jong Il, pentru şedinţe de tragere, de antrenament, în poligon, cu armamentul individual.

Pentru prima oară, este introdus în retorica belicoasă a Phenian-ului un purtător de cuvânt al Statului Major General, al armatei nord-coreene.

Asta pentru a avea mai multă greutate afirmaţia că singura cale de a soluţiona diferenţele dintre Nord şi Sud este “prin forţa armelor.”

Fraza care urmează, în comunicatul oficial, probabil că a fost dictată de Kim Jong Il, după ce a servit unul sau mai multe pahare de coniac fin:
”De acum înainte, vom lansa acţiuni majore, de represalii militare, pentru a şterge (de pe suprafaţa terestră) grupul de trădători (din Sud), care se manifestă aidoma unui accident vascular.”

Culmea ridicolului este faptul că tocmai Kim Jong Il a suferit, în trecut, un asemenea accident!

Agenţia Associated Press reaminteşte decizia preşedintelui sud-coreean Lee Myung-bak, prin care acesta a stopat ajutorul umanitar necondiţionat, pentru nord-coreeni, condiţionându-l de un minim progres în eforturile de dezarmare nucleară a regimului comunist din Nord.

Lee Myung-back

Atunci, reacţia Phenianului a fost promptă, Lee fiind etichetat pur şi simplu „un gunoi uman” şi un trădător al ideii de reunificare naţională.

Declaraţia din 3 iunie a.c. survine după ce Seulul a recunoscut faptul că puşcaşii marini sud-coreeni şi alţi trăgători de elită au folosit pentru şedinţele de tragere, cu armamentul din dotare – după incidentele din noiembrie 2010 – fotografii ale preşedintelui comunist Kim Jong Il, ale fiului său, Kim Jong Un – probabilul succesor la conducerea Republicii Populare Democrate Coreene – şi ale tatălui lui Kim Jong Il, celebrul Kim Ir Sen.

Kim Ir Sen cu Kim Jong Il

Kim Jong Un

De altfel, pe 31 mai a.c., Seulul a specificat că va indica unităţilor sale militare să utilizeze, pe viitor, numai ţinte… standard.

Ironia sorţii face ca întreaga Peninsulă Coreea să fie acum o ţintă a intereselor divergente ale unei superputeri – Statele Unite – şi ale altor trei puteri, extrem de atente la evoluţiile raporturilor dintre Nord şi Sud, respectiv China, Rusia şi Japonia.

Phenianul ameninţă Seulul cu “acţiuni fizice”

La 30 mai, la Seul, s-a anunţat că regimul comunist, din nordul peninsulei coreene, a ameninţat că va tăia canalul de comunicare militară cu Coreea de Sud.

După cum se ştie – reaminteşte agenţia de presă Associated Press -, Coreea de Sud a acuzat pe liderii comunişti din Nord pentru două atacuri armate săvârşite anul trecut, în cursul cărora au murit 50 de sud-coreeni.

Autorităţile de la Seul au răspuns cu calm. În relaţia dintre cele două state coreene, conducătorii de la Phenian obişnuiesc să facă, în mod repetat, asemenea ameninţări, pentru a crea ulterior condiţiile unei detensionări, menită a genera noi concesii din partea interlocutorilor sud-coreeni, dar şi ai altor parteneri interesaţi să ajute populaţia flămândă din republica comunistă.

Coreea de Nord a făcut un apel, pentru furnizarea de ajutoare umanitare, la debutul acestui an, ulterior chiar liderul comunist Kim Jong Il propunând, în luna aprilie a.c., convorbiri cu preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak.

Pe 30 mai 2011, Phenianul a declarat că nu va mai negocia cu autorităţile de la Seul, deoarece acestea ar fi organizat şedinţe de tragere, cu armamentul din dotarea Forţelor Armate ale Republicii Coreea, în apropierea frontierei marcate de Zona Demilitarizată.

În plus – susţin oficialii comunişti – continuă propaganda capitalistă a Coreii de Sud, împotriva „împotriva cuceririlor revoluţionare ale oamenilor muncii”, din Nord.

Comisia pentru Apărare Naţională/C.A.N., din Republica Populară Democrată Coreeană/R.P.D.C. – adevăratul for conducător din acest stat comunist – a considerat că “mişcările grupului de trădători ai lui Lee Myung-bak, de a escalada confruntarea, au ajuns la o fază extremă.”

Tot C.A.N. avertizează că R.P.D.C. va recurge la “acţiuni fizice”, nespecificate, împotriva campaniei de propagandă a Seulului, în care sunt folosite şi emisiuni de radio.

La Seul a fost minimalizată importanţa avertismentului: “Coreea de Nord a declarat de multe ori că doreşte convorbiri bilaterale în timp ce ne presa verbal. Considerăm ultima ameninţare ca parte a unei asemenea ofensive.” Aceste precizări au fost făcute de Ministerul Unificării, prin intermediul purtătoarei de cuvânt, Lee Jong-Joo.

Cele două state coreene sunt încă, din punct de vedere tehnic, în stare de război, deoarece confruntarea militară din anii 1950-1953 – cu implicarea Chinei, prin susţinerea cu trupe a regimului comunist, dar şi a Statelor Unite, care au ajutat republica din sudul peninsulei – nu s-a încheiat cu un tratat de pace, ci doar cu un armistiţiu. Destul de fragil.

Noutatea declaraţiei ostile de luni, 30 mai a.c., este afirmaţia oficială conform căreia Republica Populară Democrată Coreeană nu va începe nicio negociere cu Coreea de Sud, atâta timp cât la conducerea acesteia va fi actualul preşedinte Lee Myung-bak.

Lee Myung-bak a răspuns cu eleganţă dorinţei exprimate, în luna aprilie a.c., de către Kim Jong Il, de a începe un dialog pentru reglementarea situaţiei din Peninsula Coreeană.

Surpriza nedorită a venit la începutul lunii mai, când Phenianul a refuzat oferta lui Lee Myung-bak, de a invita pe omologul său nord-coreean la un summit nuclear internaţional.

Şi ca demagogia să fie totală, Comitetul pentru Reunificare Paşnică, de la Phenian a etichetat invitaţia lui Myung-bak drept…ridicolă.

O afirmaţie ce va fi ulterior rapid uitată, atunci când va fi nevoie urgentă, de un nou sprijin alimentar, pentru cei 23.000.000 de nord-coreeni înfometaţi.