Posts tagged: Leon-Iosif Grapini

LEON-IOSIF GRAPINI – un ardelean excesiv de temperat

Oraşul în care locuieşte intervievatul este Cluj-Napoca:

Cluj

Un spirit de peste munţi, un scriitor din inima Transilvaniei, un conaţional trăind printre duhurile unei lumi care vă aparţine, decriptată într-o modalitate narativă ce atrage şi intrigă pe cititor, obişnuit să caute şi să găsească desluşiri menite a-i limpezi viaţa. Aşa l-am perceput pe scriitorul Leon-Iosif Grapini, pentru care anul 2012 pare a fi fost cel cu doi luceferi pe bolta sa artistică. Două apariţii editoriale despre care am purtat un dialog atipic. Ca între un muntean curios şi un ardelean excesiv de temperat.

INTERVIUL INTEGRAL – PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO – ÎL PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI.

__________________________________

Flashmob la Cluj Napoca:

LEON-IOSIF GRAPINI: Capăt de linie

O vară cu apariţii editoriale succesive, pentru camaradul Leon-Iosif Grapini, care, iată că ne bucură ochii, mintea şi sufletul cu un nou volum de proze, intitulat CAPĂT DE LINIE, deşi autorul mi-a mărturisit că acesta nu va fi un capăt de linie, în creaţia sa.

coperta

Acum am preferat să inserez, aici, una dintre cele mai lungi şi fascinante fraze, ale prozatorului, de peste munţi, aşa cum este aceasta în cartea menţionată:

“Mâine ai aplicaţie, vei participa, pentru ultima dată, la o astfel de acţiune militară, peste numai trei săptămâni te laşi la vatră, deja ai primit în colet hainele civile, sunt depozitate în magazia de uz a companiei, abia aştepţi să le îmbraci, să-ţi iei valiza şi şi să părăseşti unitatea şi armata definitiv, să strigi în gând, de ce nu cu voce tare, hai, liberare, stai întins pe pat, cu ochii la salteaua de deasupra, şi te gândeşti, ca veteran nu a fost tocmai rău sau neplăcut, au existat şi momente pe care ai vrea să le retrăieşti, dar bine că se termină, gândul îţi este acasă, la cei dragi, la părinţi şi la iubită, corect e altfel, la iubită şi la părinţi, nu mai e mult, şi vei fi liber, după liberare o lună de zile vei sta la umbră, cu berea rece lângă tine, cu ţigara între buze şi cu mâna pe sânul iubitei, nu vei face nimic, ce vei face nu se poate spune, să te saturi de chiul şi de somn, apoi îţi vei căuta un serviciu, trebuie să ai un ban în buzunar, cu armata făcută nu-ţi poţi permite să mai rămâi pe capul părinţilor, îţi vei găsi de lucru, şcoală ai făcut, minte ai, mână bună iarăşi, ca să te plictiseşti de civilie trebuie să treacă ani în şir, poate întreaga viaţă, acum încearcă să dormi, mâine-dimineaţă deşteptarea va avea loc cu două ore mai devreme decât în mod normal, va fi chiar alarmă, doar e aplicaţie, închide ochii, în scurtă vreme vei simţi cum somnul îţi dă târcoale, cum te învăluie şi te cuprinde cu aripile lui pufoase, moi şi dulci, iată că te-a îmbrăţişat cu toată puterea sa, în jur e linişte şi pace, e un câmp înverzit, presărat cu flori albe şi roşii, tu alergi desculţ, prin iarba lânoasă, râzi şi te bucuri de frumuseţile pământului, în faţă se distinge un punct ce se măreşte treptat, devenind, în scurtă vreme, un vapor alb, ce se conturează tot mai clar, pe fundalul azuriu al cerului, dintr-o parte, de pe un versant, coboară un soldat cu o armă în mână, din gura ţevii atârnă o floare albastră de nu-mă-uita, soldatul apasă pe trăgaci, iar floarea zboară prin aer spre tine, te întorci cu faţa spre ea, zâmbind, aştepţi să se apropie şi o prinzi în palmă, apoi ţi-l agăţi la bonetă şi continui să alergi spre vaporul ce e tot mai aproape, tot mai mare şi tot mai alb.”

~