preşedintele Parlamentului, specialist în limba moldovenească…
apoi preşedintele Partidului Liberal, autorul unor confesiuni inedite, dar previzibile…
urmează preşedintele Republicii Moldova, brusc îmbolnăvit, din raţiuni care ne scapă…
şi ultimul în fotografie şi pe listă, cu voia lui Putin, Filat Întâiul, stima şi mândria landului de peste Prut.
Vine un an promiţător pentru consolidarea naţiunii române,confirmarea fiind nervozităţile şi erorile infantile ale diplomaţiei ruse. Se întoarce viscolul secolelor de asuprire nelegitimă a Basarabiei spre Kremlin. Din Putin a mai rămas puţin…
Al treilea– în ordinea alfabetică – pe lista celor care vor fi înfăţişaţi aşa cum sunt ei este autorul blogului a cărui primă pagină am inserat-o în facsimilul de mai sus. Aici fiind vorba de Mihai Ghimpu, cel mai pro-român dintre actualii lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, de la Chişinău, singurul care a făcut declaraţii publice incomode – prin reiterarea adevărului istoric umilitor pentru Kremlin – menite a reaminti Europei că landul dintre Prut şi Nistru nu mai este sub cnut ţarist. Şi nu va mai fi sub cizme imperiale.
În imagine: Mihai Ghimpu acordează vioara rămasă din epoca sovietică la…IMNUL UNIUNII EUROPENE, realizat pe o melodie extrasă din Simfonia a IX-a – compusă în 1823 de Ludwig van Beethoven -, compozitorul care a decis să transpună în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785.
1. Prima bilă albă o merită Mihai Ghimpu,cel ce a reamintit megieşilor de la Chişinău că “O dovadă că liberalii sunt motorul integrării europene a Republicii Moldova este faptul că PL este autorul denumirii Alianţei pentru Integrare Europeană.”
2. A doua bilă albă o merită tot reprezentanţi ai liberalilor, de data asta de la Bucureşti, atât pentru trimiterea UDMR în peluzele opoziţiei – ridicol fiind scâncetul lui Kelemen Hunor, că una i s- a promis şi, pentru prima dată, altul a fost finalul… – cât şi pentru aninarea, pur simbolică, a generalului de carton Gabriel Oprea, ca vicepremier, astfel fiindu-i interzisă revenirea la ministerul armatei, unde s-a făcut de râsul generalilor şi ofiţerilor, cei cu capul pe umeri…
3. Iar bila neagră o merită actuala administraţie prezidenţială, care a trecut pe lista… veneticilor, cei încadraţi precum trădătorii neştiuţi, de la curtea sultanului Suleyman Magnificul, pe nimeni alta decât… agramata Luminiţa Kohalmi, cel mai prost vorbitor de limbă română dintre cetăţenii republicii conduse încă de Traian Băsescu, autoarea deposedării Armatei României de una dintre clădirile montane destinate refacerii cadrelor militare active!
O ceremonie de inaugurare a unei copii a Declaraţiei de Independenţă s-a desfăşurat la Ministerul Apărării de la Chişinău. Un eveniment pe care îl semnalez acum, prin inserarea fotografiei semnificative, cu trei români de bună credinţă, de peste Prut – Mihai Ghimpu, Vitalie Marinuţă şi Ion Hadârcă, despre ale căror opinii, exprimate cu acest prilej, puteţi afla detalii apăsând aici – şi o precizare utilă.Este Declaraţia de Independenţă de uriaşul cu picioare de lut, de la răsăritul Europei. Asta ca să nu fie vreo confuzie…
„Încet, cu greu, vom renaşte acest neam. Vrem ca lumea să cunoască tragedia neamului nostru, durerea noastră. În cadrul întrevederilor cu oficialii europeni de fiecare dată amintesc că nu mai există un alt popor care a suferit atât de mult ca noi, românii: ocupaţie, război, deportări, colectivizare”, a menţionat Mihai Ghimpu în discursul rostit la mitingul de comemorare.
După o tăcere asupra căreia, din păcate, nu a oferit necesarele lămuriri, Mihai Ghimpu a revenit în linia întâi a atitudinii anti-imperiale şi a declarat, despre vizita lui Rogozin că acesta nu face altceva decât să testeze nervii moldovenilor, ilustrând un comportament obraznic și rușinos – alte detalii puteţi afla apăsând aici.
Totuşi, nu am înţeles, din declaraţia liderului liberalilor de la Chişinău, la cine s-a referit când a rostit cuvintele “prim-ministrul Republicii Moldova.” Asta pentru simplul motiv că de când tace Mihai Ghimpu, landul dintre Prut şi Nistru a devenit Republica Premierului Visător la Euro-Asia:
TRECĂTORII OFICIALI AI DIPLOMAŢIEI DE LA BUCUREŞTI AR TREBUI – PENTRU DEMNITATEA LOR VIITOARE – SĂ LASE ACASĂ PALTOANELE TIMIDITĂŢII LUI ION ILIESCU, DATORITĂ CĂREIA ALDE ROGOZIN BATE CÂMPII DESPRE BASARABIA – PĂMÂNT ROMÂNESC. ASTA NUMAI DACĂ AU SÂNGE ÎN INSTALAŢII.