Posts tagged: ONU

PREMIERĂ EUROPEANĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

grafic-leul-moldovenesc-isi-revine-dupa-deprecierea-de-ieri

Solicitanţii de azil în Moldova pot, începând din această săptămână, să primească indemnizaţiile lor lunare, de subzistenţă, de la agenţia de refugiaţi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin intermediul unui sistem de card de debit, pe care agenţia l-a iniţiat, pentru a accelera distribuirea de sprijin financiar, în numerar.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi/UNHCR a declarat că Moldova este primul stat din Europa, unde s-a pus în aplicare schema de card de debit, pentru a facilita distribuţia sprijinului financiar lunar, prin Automated Teller Machines/ATM-uri.

Sistemul a fost lansat luni, 21 martie a.c., de către UNHCR, în cooperare cu banca BCR Chişinău, şi va permite refugiaţilor nevoiaşi, solicitanţilor de azil şi beneficiarilor de protecţie umanitară, să primească carduri de debit, pe care le pot folosi pentru a retrage alocările lor financiare lunare.

„UNHCR este mulţumit să lanseze această iniţiativă în Moldova, deoarece permite oamenilor să retragă banii alocaţi la bancomatele apropiate. Asta le crează o stare de confort, nefiind nevoiţi să mai facă naveta la un punct de distribuţie central, pentru a primi indemnizaţia” a declarat Peter Kessler, reprezentantul UNHCR în Republica Moldova.

„Refugiaţii au suferit nedreptăţi şi, de multe ori, le este greu să se integreze într-o ţară nouă, unde să fie găzduiţi în condiţii de siguranţă. Prin aceste carduri s-a făcut un nou pas în direcţia ajutorării lor, ca să fie mai activi, în viaţa de zi cu zi, şi să îşi menţină demnitatea” a adăugat domnul Kessler.

Conform expertului în probleme O.N.U., Cătălin Marius Târnăcop, refugiaţii beneficiază de 500-600 lei moldoveneşti, adică 30 € – 36 €, pe persoană, în fiecare lună. În plus, faţă de ajutorul lunar financiar furnizat de UNHCR, familiile vulnerabile de refugiaţi mai pot primi şi pachete alimentare, lapte pentru copii, lucruri utile pentru nou-născuţi şi accesorii de igienă, pentru femei şi fete.

ORIGINAL

ROMÂNIA NU ESTE ÎN RĂZBOI CU LIBIA

221_02

Jurnalista Ileana Vărzaru, de la cotidianul ADEVĂRUL, mi-a solicitat un punct de vedere privind participarea României la instituirea embargoului de arme vizând Libia. Reproduc textul publicat:


Decizia de aseară, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca România să participe la conflictul din Libia, prin menţinerea unei blocade, ridică semne de întrebare asupra naturii misiunii militare.

Intră România în război sau nu? Având în vedere condiţiile tehnico-tactice prin care ţara noastră se implică în această misiune NATO, rezultă că nu suntem în război cu Libia. De altfel, fregata “Regele Ferdinand”, cea care va fi trimisă în Marea Mediterană, nu are dotările necesare pentru o misiune de luptă.

“Natura clară a misiunii arată că, acum, nu suntem în război cu statul libian. Aşa cum a precizat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, Alianţa a decis să lanseze o operaţiune menită să instituie embargoul asupra armelor livrate Libiei. Practic, toţi aliaţii s-au angajat să îndeplinească responsabilităţile conforme cu rezoluţia ONU, pentru a opri violenţa declanşată împotriva civililor libieni”, spune analistul militar, colonel în rezervă, Ion Petrescu.

„În consecinţă, amiralul James G. Stavridis, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, a decis activarea navelor şi aeronavelor NATO, în zona centrală a Mării Mediterane. Acestea – inclusiv fregata „Regele Ferdinand” – vor monitoriza desfăşurarea traficului naval în arealul menţionat, vor raporta eventualele nereguli şi, dacă va fi necesar, vor interzice deplasarea, spre ţărmul libian, a vaselor comerciale suspectate că transportă arme ilegale şi/sau mercenari. Acest lucru va fi realizat în strânsă coordonare cu companiile comerciale navale şi cu organizaţiile regionale”, a mai precizat analistul militar.

ORIGINAL

~