Posts tagged: PAMFLET POLITIC

Beţia are rădăcini adânci pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice

După cum am anunţat, începând din 21.12.2012 când am prezentat primul areal electronic cu fulgere cerebrale interesante, accesibil, prin click aici – voi comenta, succesiv, câte un blog – de referinţă pentru mine – citând o singură frază inedită a autorului respectiv şi realizând linkul către un material ce merită a fi parcurs de curiosul devorator al paginilor electronice – internautul anonim.

I.B.

Al doilea pe lista celor care vor fi înfăţişaţi aşa cum sunt ei este autorul blogului a cărui primă pagină am inserat-o în facsimilul de mai sus. Aici fiind vorba de colonelul în rezervă Ilie Bâtcă, căruia un finanţator inspirat ar putea să îi încredinţeze – în condiţii postdecembriste, deci ale capitalismului de cumetrie, dar cu simbrie – reapariţia celebrei publicaţii de satiră şi umor Urzica.

Fraza antologică? Dacă nu punem la îndoială înţelepciunea de veacuri a poporului român, înseamnă că beţia, această meteahnă a omului, are rădăcini adânci pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice.

G.B.

Iar conexiunea cu articolul ce conţine formularea de mai sus se poate face, dacă doriţi, apăsând aici.

Două bile albe şi una neagră

2 plus 1 -

1. Prima bilă albă o merită Mihai Ghimpu, cel ce a reamintit megieşilor de la Chişinău că “O dovadă că liberalii sunt motorul integrării europene a Republicii Moldova este faptul că PL este autorul denumirii Alianţei pentru Integrare Europeană.”

2. A doua bilă albă o merită tot reprezentanţi ai liberalilor, de data asta de la Bucureşti, atât pentru trimiterea UDMR în peluzele opoziţiei – ridicol fiind scâncetul lui Kelemen Hunor, că una i s- a promis şi, pentru prima dată, altul a fost finalul… – cât şi pentru aninarea, pur simbolică, a generalului de carton Gabriel Oprea, ca vicepremier, astfel fiindu-i interzisă revenirea la ministerul armatei, unde s-a făcut de râsul generalilor şi ofiţerilor, cei cu capul pe umeri…

3. Iar bila neagră o merită actuala administraţie prezidenţială, care a trecut pe lista… veneticilor, cei încadraţi precum trădătorii neştiuţi, de la curtea sultanului Suleyman Magnificul, pe nimeni alta decât… agramata Luminiţa Kohalmi, cel mai prost vorbitor de limbă română dintre cetăţenii republicii conduse încă de Traian Băsescu, autoarea deposedării Armatei României de una dintre clădirile montane destinate refacerii cadrelor militare active!

Bravo, Monsieur le Président!

Unde eşti tu Ţepeş Doamne?…

Pentru cine bat clopotele Neamţu-lui?

M.N. 1

Invitat la postul de televiziune B1, Mihail Neamțu – teolog, eseist și politician român, ex-director științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, din martie 2010, până în septembrie 2011, iniţiator, în octombrie 2011, a mișcării politice numită Noua Republică – se pomeneşte (vizibil mirat şi el…) că îl laudă pe actualul premier, ce ar avea o forţă politică de…neoprit, pentru a deveni candidatul PSD la alegerile viitoare prezidenţiale!!! Ne laşi?

Că TV B1 invită şi papagali expiraţi în studiou este de domeniul evidenţei. Că Mihail Neamțu se delimitează de PDL, pentru a se legitima în alt areal politic este logic. Dar…

… ca popă, într-un fel să foloseşti cădelniţa în campania electorală şi

C.1

total diferit după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare, ţine mai mult de un popă travestit, decât de unul răspopit!

Miluieşte-i Doamne şi pe teologii slabi de înger, că ei nu mai ştiu ce fac…

NOI LOCURI DE MUNCĂ!

BELGIUM EU COMMISSION ROMANIA

– Am onoarea să vă felicit, în numele comunităţii europene, pentru performanţa de a crea, în vremuri austere, noi locuri de muncă! Aici am vedere pe cei ce vor ocupa numărul suplimentar de legislatori, din Casa Poporului, pentru care vă putem noi furniza fotolii gratis. Nu de alta, dar tot a optat Gigi Becali pentru locul de la Bucureşti, răsplătit cu 1.000 de ţechini, decât cel deţinut la Bruxelles, cu 7.000 de galbeni, evident europeni…

_________________________________

COROANA LUI ION ILIESCU

10457

PINGUIN 1:

– Ai fost atent azi, la depunerea de coroane de flori, de la Mormântul Eroului Necunoscut?

PINGUIN 2:

– Da. O banalitate…

PINGUIN 1:

– Naiv eşti! Preşedintele în funcţie nu a venit, doar şi-a trimis emisarii. Semn de dialog zero cu oponenţii lui. Fostul preşedinte interimar a depus coroana în numele…Senatului. Semn de modestie public probată. Preşedintele cu trei mandate a depus o coroană similară, la fel de roşie, ca predecesoarele, dar în nume personal, conform credinţei sale că numele său este deja un brand.

PINGUIN 2:

– Şi? Ce este cu asta?

PINGUIN 1:

– Stai puţintel… din partea executivului a depus coroana ministrul apărării, secondat de… consilierul omniprezent al premierului…

PINGUIN 2:

– Foarte frumos. Care-i baiu?

PINGUIN 1:

– În acest timp era scos, pe micul ecran, pe post de voce reactivată, un alt… pseudo-militar, specialist în scrierea discursurilor unor foşti miniştri. Unul care s-a pomenit ofiţer după ce l-a selectat organu’, aşa cum s-a procedat şi în cazul altor apărători de paie, ai valorilor clamate ca fiind militare…

PINGUIN 2:

– Şi care-i problema?

PINGUIN 1:

– Simplă. Se reface echipa anilor 2000-2004. Din care mai lipseşte un singur om. Ex-premierul eliberabil în luna februarie…

PINGUIN 2:

– Abia atunci începe noaptea arctică, evitată, cu voia lui Ion Iliescu, în anul 2004…Că bine ai remarcat… Coroana preşedintelui cu trei mandate pare să nu fi fost pentru Mormântul Eroului Necunoscut, ci, mai degrabă, pentru acela al democraţiei originale…

COANA PONTA ŞI ARMATA!

87168

– Victore, mi-am pus, la Bruxelles, cravata ta de pionier, să se mire Europa, ce fină-s… ca antilopa! Dar m-a sunat o votantă, ce o ştiu, că e berbantă! Şi mi-a zis, acum o oră, că n-ajung să am o noră! Că de faci Noapte Americană, filmând ziua o codană, este o chestie privată, ce place la orice fată. Dar de pui toţi meletarii, noaptea-n front, ca boschetarii, deocamdată la paradă, mâine la instrucţia mimată, 75.000 de soţioare, iubite şi… însoţitoare, vor veni la Bucureşti, să vadă pe ce lume eşti! Că după ce au o viaţă de …ahat, rămân şi noaptea singure în pat! Cu o indicaţie tâmpită – ai pierdut 400.000 de voturi, într-o clipă! Dă-ţi afară consilierul! Ăla de îţi ia tot flerul, te împinge la prostii, ca şi cum tu nici n-ai fi! Adi e la puşcărie, Nea Nelu-mi zâmbeşte mie, Europa se închină, şi Armata-i o felină!…Asta ne lipsea acum – mii de femei pe drum! Nemângâiate – cum sunt şi eu! Vai de tine, teleleu…

NERVOZITATEA EUROPEANULUI FILAT

Vladimir Filat, al 8-lea prim-ministru al Republicii Moldova: “Atâta este landul meu…”

Vlad-Filat-premier-Republica-Moldova (1)

_________________________________

Aşa cum i-am precizat şi teleastei Stela Popa, premierul de la Chişinău trebuie judecat numai după faptele sale. Când s-a dus, pe 27 martie, anul acesta la Cartierul General al NATO, dimineaţa, la prima oră, unde a fost primit – cu onorurile de rigoare – de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, am salutat inteligenţa demersului său, chiar în ziua aniversării Unirii Basarabiei cu România. Când a acceptat umilinţa de a fi ţinut ore în şir, în faţa uşii lui Vladimir Putin, fără a face un minimum gest de demnitate, l-am taxat cum merită.

Recent, i-am reamintit ambasadorului Iurie Reniţă – în prezenţa omologului său, tot de peste Prut, venit taman de la Cartierul General al NATO – de vizita lui Filat şi posibila sa semnificaţie. Drept urmare, diplomatului venit de la Chişinău, aparent ca frate, i-a crescut tensiunea de ex-cetăţean sovietic, delimitându-se de opinia mea, de o manieră ridicolă – după cum aveţi confirmarea apăsând aici.

Ca din întâmplare, pură coincidenţă, nimic altceva, în următoarele zile, ataşatul militar român la bolşevicii din inima Basarabiei, cade victimă unei înscenări bine pusă la punct. Între cele două întâmplări nefiind nici cea mai mică legătură…Dar toţi admit, tacit, că ordinul a venit de la filatul european, momentan premier în Al Doilea Stat Românesc.

Stat? Aşa a fost recunoscut de Ion Iliescu şi suita lui de diplomaţi arvuniţi – şi azi – altor timpuri!

Mai nou, preşedintele demn al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a respins solicitarea păcăliciului Rogozin (detalii aflaţi apăsând aici) trimisul artistic al lui Vladimir Putin, pentru deschiderea unei… case de bilete pentru cei speriaţi de Vest, în Transnistria, respectiv a unui consulat rusesc.

Cine credeţi că a făcut o opinie separată? Vodă Vladimir Filat! Care a avut grijă ca un portal electronic să îi preamărească plusul de abilitate în jocul la două capete – după cum puteţi să vă convingeţi apăsând aici.

Şi cum Majestatea Sa, premierul alb şi mincinos de la Chişinău nu suportă decât laudele şi-a trimis buldogii, cu ochii albaştri, să întrebe, prin târg, în stânga şi în dreapta, cine sunt şi cum îmi permit să îl fac agent dublu. Altfel m-ar fi oprit în trafic, ca pe diplomatul militar român tras pe dreapta. Sau cine ştie ce îi mai trece prin tărtăcuţa lui de vampă politică anti-românească!

Dacă ar fi să dau crezare unor timizi, “fratele” Filat se bazează pe masonerie. Dacă m-aş lua după oarece minţi îndoctrinate în veacul trecut, acelaşi “frate” ar avea şi sprijinul monahilor KGB/FSB. Dacă ne luăm după ultimele sale evoluţii publice, nu vrea altceva decât un… land propriu, pe 20 de ani. Unul cu el – premier etern!

Ce gândesc eu sau alte fire de nisip, vânturate prin Ţara Tuturor Românilor, are efect doar asupra celor care lăcrimează la gândul înroşit în minţile lucide, dornice de restabilirea adevărului istoric – BASARABIA FIIND PĂMÂNT ROMÂNESC.

Dar ce vrea, la nivel strategic, Casa Albă, pentru această parte a lumii nu se împiedică deloc în invitaţiile la degustările prelungite în beciurile de la Cricova, făcute de alde Filat, precum cu cancelarul Germaniei!

Vlad Dracul, de la Chişinău, nu-i poate îmbăta pe toţi!

Apoi, nici masonii lui Peşte Prăjit, cel pescuit în Nistru, nici conservele de kaghebişti pitite prin te miri ce funcţii călduţe în ierarhia iluziei de stat, de peste Prut, nu vor avea cum să stopeze schimbarea la faţă a orizonturilor roşii la est de cele două cursuri de apă, deja menţionate.

Nu cred că într-un dialog direct, televizat, cu mine, nervosul european Filat, ar putea spune altceva decât promisiunile neonorate, până acum, în relaţia Chişinăului cu Bruxellles, Bucureşti şi Washington D.C., că doar la Moscova are coroniţă de euro-asiatic tăinuit, dar de frunte.

Că Vladimir Filat a divorţat de soţia lui, este o chestiune strict personală. Dar că a divorţat în fapt şi de Patrie, aici nu are nicio scuză! Decât boala sovietică. De a fi conducător până va ieşi din politică, ca Brejnev, cu picioarele înainte.

În materie de dragoste de ţară, nici P.R.-ul personal, nici popularitatea construită din chirpici, nici sondajele măsluite nu pot ascunde trădătorul de neam. Agent dublu? Nu! Cvadrúplu! Ce se crede preţuit la UE, în România, peste Ocean şi la Kremlin. Doar la ultima adresă se mai ţine oarecum la el. Şi de asta se va convinge în curând.

~