– Doamna Amanpour, eu reprezint o fundaţie sărăcuţă, sărăcuţă, abia de mai dă din mânuţă, nu pe aici, ci hăt departe, unde poa’ să-şi facă parte…Dacă îmi luaţi un interviu, argint viu eu o să fiu! Grabnic vă voi invita, tocmai la vecernia mea! Să vedeţi cum voi sclipi, pân’ la capătul lumii! NATO să se minuneze. Asia să ne înnobileze. SUA chiar să se crucească. Iar Rusia să n-o mierlească. N-avem bani, dar iubirea de călătorii, e misie grea, cu pedanterii. Vom avea contract pe Lună, beneficii pe măsură. Amanpour, cu ce rimează? Cu o Păcălită trează?…
NOTA BENE: Singurul element mimat, din acest text edulcorat, este domniţa Amanpour, nume de cod, pentru alt teleast aparent dur. Iar fundaţia, bat-o vina, circulă precum drezina…
Mai deunăzi, “Gauleiter-ul televizist” şi-a permis să “urecheze” … naţiunea. Era pentru a nu ştiu câta oară. De data asta n-am mai putut răbda. Pentru că – de cele mai multe ori – a tăcea este sinonim cu a fi de acord. Sau a consimţi. Sau a accepta. Ceea ce nu mai vreau să fac în nici una din formele pomenite mai înainte. Deşi cei săraci (cu duhul) speră că “tăcerea e de aur”. Şi au tăcut prea mult în zadar!
Nu mă interesează (impresionează) “competenţele” d-sale profesionale. Nici câte limbi ştie. Dacă ştia măcar cu una ce să facă, ar fi fost mult “avansat înainte”, sau chiar în străinătate. Preferinţele sale cultural-estetice sunt împărtăşite de destui concetăţeni, dar nu exhibate cu… “toţi imbecilii”. Însă m-ar interesa mult să ştiu …”pe ce parte joacă”! Nu de alta, dar – probabil – am putea fi coechipieri.
Să zicem că tonul profesoral a devenit “deformaţie profesională”. Să zicem că laptop-ul şi folosirea permanentă a multimedia fac parte din “modernizarea învăţământului românesc” (atât de dragă lui Băse’). Să zicem că exhibarea preferinţelor estetice este un semn de apartenenţă şi distincţie în “elita bucureşteană”.
Dar aroganţa, aerul de atotştiutor, tonul şi jignirile verbale (“miştocăreala”) la adresa preopinenţilor, plimbarea agitat-împovărată cu mâinile la spate sau încrucişate la piept sunt tipice unui gauleiter.
Pentru cei care nu au acces la Wikipedia voi spune că – traducând din germană mot-a-mot- înseamnă coducător/lider regional/provincial.
Termenul s-a încetăţenit în timpul Germaniei naziste şi, ulterior, s-a răspândit în întreaga lume. Însă pentru cei născuţi după 1959, “modelul” a putut fi luat din filme, sau – în cel mai rău caz – …de acasă! Şi într-un caz şi în altul denotă lipsă de personalitate.
În ierarhia celui de al treilea Reich, putea fi cel mult al doilea…Unul singur (din cei peste 110) a ajuns să fie primul: cancelar al Germaniei naziste (Fuhrer), dar numai pentru o zi (30.04-01.05.1945).
Este vorba despre “celebrul” Dr.GOEBBELS.
(Oare şi “gauleiterul” nostru visează să ajungă cândva un “Goebbels” autohton – că doctor este deja!? Dar intr-un regat împărţit în “provincii istorice” şi “ţinuturi” orice ar fi posibil…)
Că am lămurit-o cu termenul “Gauleiter”, hai să vedem ce este cu cel de “Televizist”.
Nu căutaţi în dicţionare că nu veţi găsi termenul televizist (încă). Pare a fi însă un “mixtum compositum” recent, al cărui înţeles nu a fost definit clar, ci mai degrabă este subânţeles. În ceea ce mă priveşte, subânţelesurile sunt mai multe: individ(ă) care are legătură cu televiziunea, proprietar in domeniu, realizator de o anume factură (sau făcătură), individ(ă) care -având venitul asigurat din alt domeniu de activitate- “bântuie” (colaborează) pe la vreun post sau altul, pentru a mai “ciupi” un ban, din angoasă (spleen), pentru a-şi elimina “preaplinul biliar”, pentru a lumina “ignorantul şi oropsitul” blând popor sau dacă e …sarcină de partid (serviciu)! Dumneavostră alegeţi după preferinţele… intelectuale. Şi, la urma-urmei, dacă avem fotbalist, vitezist, alcoolist, manelist, monarhist şi alţi nenumăraţi işti, de ce n-am avea şi televizist?!…
E.T. ARDELEANU
N.A.:
Pentru că nu veţi găsi în dicţionare, puteţi încerca pe ANTENA 3, de regulă în week-end (şi ori de câte ori “vrea muşchii lui”).