Posts tagged: TATIANA STEPA

UN GEST PROFUND MORAL

Din lunga listă a militarilor de carieră care au avut şansa, onoarea şi puterea de a fi în vârful ierarhiei militare, începând de la colonelul Grigore Gărdescu, care a comandat Marele Stat Major al Armatei Române, de la 8 la 29 ianuarie 1860 şi încheiând cu actualul şef al Statului Major General al Armatei României, amiralul dr. Gheorghe Marin, doar doi generali au purtat numele de Mihail şi niciunul de Gavriil.

Primul a fost generalul de Corp de Armată Adjutant Gheorghe Mihail, care a comandat Marele Stat Major al Armatei Române iniţial de la 23 august la 6 septembrie 1940, iar ulterior a revenit în fruntea M.St.M de la 23 august la 12 octombrie 1944.

Secundul a fost generalul dr. Mihail Eugen Popescu, care a comandat Statul Major General, cu diplomaţie, dar şi cu fermitate, între 31 octombrie 2000 şi 25 octombrie 2004.

Statistica de mai sus a fost generată de dorinţa de a vedea, de ziua sfinţilor Mihail şi Gavriil – cei care conduc cetele de îngeri şi călăuzesc sufletele oamenilor spre rai -, câţi generali, de ieri şi de azi le poartă numele. Generali care au urcat până sus, pe Everestul Armatei Naţionale.

În rândurile credincioşilor din Biserica Ortodoxă Română, arhanghelul Mihail este perceput ca fiind investit să lupte împotriva diavolului, cu misiunea de a păstra cheile raiului.

Despre generalul Mihail Popescu nu am să scriu, acum, decât reconstituirea unui moment petrecut în luna ianuarie 2000. Când era șef al Statului Major al Trupelor de Uscat.

Atunci nu mă aflam în ţară, fiind plecat în Germania. Dar iată, succint, ce mi-a relatat generalul Popescu, cu puţin timp în urmă, la telefon. Deloc întâmplător:

– Se apropia Ziua Marelui Poet Mihai Eminescu şi ofiţerul care se ocupa de acţiunile culturale, colonelul Orhei a venit la mine cu o propunere care mi-a plăcut. Să îl invităm, cu acest prilej, la noi, pe poetul Adrian Păunescu. Îl cunoşteam pe bardul naţional din perioada când am comandat unităţile de artilerie de la Şimleul Silvaniei. Venise acolo pentru a sprijini eforturile dr. Ioan Puşcaş de a concretiza dorinţa românilor de la Ip şi Trăznea, de a cinsti, prin două monumente, memoria înaintaşilor lor, morţi în vremea Diktatului de la Viena, când horthyştii barbari intraseră, noaptea, în casele lor şi ale părinţilor şi bunicilor lor, omorându-i numai pentru că erau români.
– Şi maestrul cum a reacţionat?
– Adrian Păunescu nu numai că a dat curs invitaţiei, dar a şi venit însoţit de fiul său Andrei Păunescu şi de Tatiana Stepa.

Dădusem ordin ca personalul să se strângă în sala de festivităţi. Nu numai că oamenii au venit, dar unii şi-au chemat de acasă soţiile şi copiii. Patru ore a electrizat asistenţa Adrian Păunescu. O asemenea atmosferă nu a mai fost niciodată între acei pereţi! Poetul însuşi era uimit de vibraţia militarilor la versurile şi cântecele sale. A ieşit din sală emoţionat, în uralele şi aplauzele subordonaţilor mei.
– Cum a comentat reacţia publicului?
– A ţinut să îmi spună că s-a simţit mândru. Mândru că a putut să îi privească în ochi şi să le vorbească ofiţerilor şi subofiţerilor prezenţi acolo, despre care intuia că îşi iubesc ţara, dar nu mai văzuse până atunci o asemenea manifestare a patriotismului simplu. Apoi eu mi-am cerut scuze…
– De ce?
– Nu aveam cum să răsplătesc efortul şi dăruirea maestrului, şi a celor care l-au însoţit pe scenă, decât cu o invitaţie ostăşească, la o modestă cină de seară.
– Şi a acceptat?
– Nu numai că a zis da, dar mi-a spus clar că a venit la noi, ca şi în alte locuri cu români de suflet, pentru că nu există valori mai puternice, pentru trăinicia României, decât Armata şi Biserica. A fost una dintre cele mai minunate zile din viaţa mea. Mare om, poetul naţional Adrian Păunescu.

~