Pe criterii profesionale…

Am primit imaginile de mai sus, realizate de o structură video a organimsului militar românesc.

Primele secvenţe sunt dintr-un interviu pe care Generalul MIHAIL POPESCU, cel mai popular şef al Statului Major General, după decembrie 1989, a avut amabilitatea ca să mi-l acorde.

Nu întâmplător vorbea generalul de sprijinul pe care îl poate acorda, vizând astfel instituţia presei militare, pe care unii o doreau demolată, cu structura de radio şi cea de televiziune dată ministerului de interne.

Cât a condus, de facto, Armata României, presa militară a avut sprijinul profesional necesar reflectării căii alese, de integrare euroatlantică.

Filmuleţul are şi un un umor involuntar, vocea care citeşte comentariul referindu-se şi la…criterii profesionale.
Pe care evident Generalul le întrunea, faţă de alţii care le mimau.

Chiar dacă videoclipul este o sinteză de tip civil, asupra unei cariere militare de excepţie, îl reproduc în memoria celui care a murit aidoma titlului unui roman celebru…

…DULCE CA MIEREA ESTE GLONŢUL PATRIEI…

…glonţul fiind o sentinţă politică, a cărei adevărată cauză va fi dată la iveală pe timpul primului mandat al viitorului preşedinte.

CU ION M. IONIŢĂ ŞI IOAN MIRCEA PAŞCU, LA REALITATEA TV

Ion M. Ioniţă – un jurnalist cu o caldă ironie în scris, dar şi un moderator de televiziune cerebral, adept al exprimării unor opinii argumentate, echilibrate, convingătoare, într-o emisiune transformată într-un diapazon pentru opinia publică din România.

Ioan Mircea Paşcu – azi europarlamentar a constituit cu regretatul general Mihail Popescu, cea mai performantă echipă de conducere a Ministerului Apărării Naţionale, în perioada postdecembristă.

Sunt adeptul unei ofensive mediatice inteligente, pentru ca şi compatrioţii de peste Prut să înţeleagă că nu sunt singuri, că niciun soldat rus nu va mai călca în Basarabia, pământ românesc, că Statele Unite sprijină statalitatea Republicii Moldova, iar climatul internaţional din anul 2013 nu este cel din august 2008, când ruşii au umilit armata georgiană, până la momentul apariţiei puşcaşilor marini americani, la bordul unei fregate a Forţelor Navale ale S.U.A. – superputerea care a dat deja dovadă de destulă răbdare, în relaţia bilaterală cu Rusia.

Emisiunea VOCILE STRĂZII, din 23 iunie, poate fi vizionată dacă o să daţi click aici.

MAMA GENERALULUI A SĂRUTAT TRICOLORUL

23 iunie 2013

Trei ex-miniştri ai apărării, Ioan Mircea Paşcu, Gheorghe Tinca şi Niculae Spiroiu au onorat, cu prezenţa lor, ceremonia de înhumare a celui mai îndrăgit lider militar post-decembrist.

Actualul ministru al apărării naţionale? Nu.

Toţi ex-şefii Statului Major General, după decembrie 1989 – cu excepţia lui Dumitru Cioflină, aflat departe de lumea camarazilor săi…- au participat la eveniment: Vasile Ionel (29.12.1989-2.5.1991), Constantin Degeratu (22.1.1997-15.2.2000), Mircea Chelaru (15.02-31.10.2000), Eugen Bădălan (25.10.2004-13.09.2006), Gheorghe Marin (13.09.2006-28.10.2010).

Era prezent şi a rostit cuvântul de adio, generalul-maior dr. Ştefan Dănilă, care conduce Statul Major General din 28 decembrie 2010 şi anul viiitor ar trebui să predea ştafeta unui înstelat din Forţele Terestre Române, cea mai numeroasă categorie de forţe din Armata României.

În interiorul mausoleului, lângă catafalc, mama, soţia, fata, ginerele şi fratele celui care a fost generalul Mihail-Eugeniu Popescu au avut decenţa să primească pe fiecare dintre cei care au venit să salute, pentru ultima dată, pe militarul care le-a marcat existenţa.

Ulterior, pe platoul din faţa mausoleului s-au succedat gărzi de onoare formate din generali şi amirali ale celor trei categorii de forţe armate, în ordinea inversă importanţei lor numerice: Forţele Navale, Forţele Aeriene, Forţele Terestre.

Pildă de spirit de corp a fost garda compusă din şefii postdecembrişti ai Statului Major General:

– Vasile Ionel, trist, cu ochii parcă spre o altă lume,

– Constantin Degeratu, puternic marcat de pierderea camaradului său, el fiind primul dintre generali care a luat poziţia de drepţi şi a salutat, la despărţire, secunde în şir, pe cel plecat dintre noi,

– Mircea Chelaru, dinamic, ar fi vrut să ia cuvântul pentru a vorbi despre programatica decimare a celor ce au condus armata ţării,

– Eugen Bădălan, slăbit, la propriu, cu ochii înrouraţi de durere,

– Gheorghe Marin, stăpân pe el, atent ca totul să fie ca la carte,

– Ştefan Dănilă, tăcut.

Conform tradiţiei recent instituite, după ce sicriul cu corpul neînsufleţit a fost introdus în locul de veci, soţia celui mai popular general postdecembrist a primit Tricolorul.

Pe acesta scria, cu litere de aur: generalul Mihail-Eugeniu Popescu.

Aşa cum se cuvenea, drapelul a fost înmânat de generalul-maior dr. Ştefan Dănilă.

A urmat clipa imprevizibilă…

Mama generalului Popescu a preluat Tricolorul, de la soţia fiului ei şi l-a sărutat.

Gest fără precedent, în ceremonialurile militare postdecembriste.

În mod paradoxal, prin moartea sa, generalul Popescu a adunat pe cei care l-au iubit şi pe unii dintre cei care s-au temut de el, sau chiar i-au făcut rău.

Generalul Marin Stafie a făcut remarca că nu au fost evidenţiate, în biografia amintită la ceremonial, faptul că Mihail-Eugeniu Popescu a fost de două ori şef de promoţie.

Important este că a fost recunoscut, prin ceremonialul descris mai sus, drept… şeful spiritual al promoţiei postdecembriste a liderilor SMG.

Nu puţini generali, colonei, bărbaţi într-adevăr de stat, au plecat cu ochii în lacrimi, de la sicriul generalului.

Şi asta ar trebui să dea gândit, tuturor celor care au înjosit, scuipat, umilit, călcat în picioare armata ţării.

Le vine rândul…

Read more

Duminică 23 iunie, ora 13.00: Ultimul onor la general

Generalul Mihail-Eugeniu Popescu a plecat din lumea noastră aşa cum a trăit, purtând un dialog. De data asta la telefon. Brusc întrerupt de clipa finală. La 31 octombrie 2000 a fost numit să conducă actualul Stat Major General al Armatei României. A găsit goală visteria oştirii. Şi indiferenţă la palatele puterii. A predat succesorului său un organism militar aliniat alături de armatele altor state membre ale NATO. Cu batalioane rulate prin trei teatre de operaţiuni militare. Cu avioane asigurând misiuni de supraveghere a spaţiului aerian baltic. Cu fregate ce au consolidat capacitatea de acţiune a forţelor noastre navale. A impus genul proxim şi diferenţa specifică, în relaţia cu reprezentanţii puterii politice. A fost dur, dar drept, cu camarazii săi. Fiind zilnic printre ei şi ascultându-le păsurile. După ministru era al doilea om în ierarhia armatei, dar şi cel ce decidea mai binele acesteia. Nu capitula niciodată. Surâdea vieţii. Cu înţelegere pentru efemeritatea amărăciunilor…

INFORMAŢII DE ULTIMĂ ORĂ

Conform ex-purtătorului de cuvânt al generalului Mihail Popescu, Gelaledin Nezir:

Sâmbătă 22 iunie

08.30 – Sicriul, cu corpul neînsufleţit al generalului Popescu, va fi depus la Cercul Militar Naţional.

09.00 – Reprezentanţii categoriilor de forţe armate vor depune coroane de flori, la catafalc.

09.30 – Începând cu această oră este permis accesul publicului.

18.00 – Slujbă religioasă.

Duminică 23 iunie

08.30 – Sicriul, cu corpul neînsufleţit al generalului Popescu, va fi transportat la Cimitirul Militar Ghencea 1, unde va fi depus la mausoleu.

12.45 – Sicriul va fi scos în faţa mausoleului.

13.00 – Ultimul onor la general.

Read more

Ultimul onor

Read more

Ce nu se ştie despre generalul care acum a devenit o amintire?

Read more

MULŢUMIRI PUBLICE generalilor Mihail Popescu şi Eugen Bădălan

23 iulie = ZIUA PRESEI MILITARE

O zi care nu s-ar mai fi sărbătorit, dacă generalii Mihail Popescu şi Eugen Bădălan, la vremea când conduceau Statul Major General, nu ar fi apărat Instituţia Presei Militare, de intervenţia brutală, haotică, arbitrară, bazată pe fermoni, a unor hahalere politice, dispuse să reducă vocea, chipul şi gândul scris al armatei la o insignifiantă fiţuică – cu buricul gol.

Dacă doriţi să citiţi integral editorialul din care face parte acest fragment, apăsaţi acum AICI!

TELEVIZIUNEA MILITARĂ GERMANĂ:

TELEVIZIUNEA MILITARĂ AMERICANĂ:

Şi generalii se împuşcă, nu-i aşa?

Nu este mâna lor…

UN GEST PROFUND MORAL

Din lunga listă a militarilor de carieră care au avut şansa, onoarea şi puterea de a fi în vârful ierarhiei militare, începând de la colonelul Grigore Gărdescu, care a comandat Marele Stat Major al Armatei Române, de la 8 la 29 ianuarie 1860 şi încheiând cu actualul şef al Statului Major General al Armatei României, amiralul dr. Gheorghe Marin, doar doi generali au purtat numele de Mihail şi niciunul de Gavriil.

Primul a fost generalul de Corp de Armată Adjutant Gheorghe Mihail, care a comandat Marele Stat Major al Armatei Române iniţial de la 23 august la 6 septembrie 1940, iar ulterior a revenit în fruntea M.St.M de la 23 august la 12 octombrie 1944.

Secundul a fost generalul dr. Mihail Eugen Popescu, care a comandat Statul Major General, cu diplomaţie, dar şi cu fermitate, între 31 octombrie 2000 şi 25 octombrie 2004.

Statistica de mai sus a fost generată de dorinţa de a vedea, de ziua sfinţilor Mihail şi Gavriil – cei care conduc cetele de îngeri şi călăuzesc sufletele oamenilor spre rai -, câţi generali, de ieri şi de azi le poartă numele. Generali care au urcat până sus, pe Everestul Armatei Naţionale.

În rândurile credincioşilor din Biserica Ortodoxă Română, arhanghelul Mihail este perceput ca fiind investit să lupte împotriva diavolului, cu misiunea de a păstra cheile raiului.

Despre generalul Mihail Popescu nu am să scriu, acum, decât reconstituirea unui moment petrecut în luna ianuarie 2000. Când era șef al Statului Major al Trupelor de Uscat.

Atunci nu mă aflam în ţară, fiind plecat în Germania. Dar iată, succint, ce mi-a relatat generalul Popescu, cu puţin timp în urmă, la telefon. Deloc întâmplător:

– Se apropia Ziua Marelui Poet Mihai Eminescu şi ofiţerul care se ocupa de acţiunile culturale, colonelul Orhei a venit la mine cu o propunere care mi-a plăcut. Să îl invităm, cu acest prilej, la noi, pe poetul Adrian Păunescu. Îl cunoşteam pe bardul naţional din perioada când am comandat unităţile de artilerie de la Şimleul Silvaniei. Venise acolo pentru a sprijini eforturile dr. Ioan Puşcaş de a concretiza dorinţa românilor de la Ip şi Trăznea, de a cinsti, prin două monumente, memoria înaintaşilor lor, morţi în vremea Diktatului de la Viena, când horthyştii barbari intraseră, noaptea, în casele lor şi ale părinţilor şi bunicilor lor, omorându-i numai pentru că erau români.
– Şi maestrul cum a reacţionat?
– Adrian Păunescu nu numai că a dat curs invitaţiei, dar a şi venit însoţit de fiul său Andrei Păunescu şi de Tatiana Stepa.

Dădusem ordin ca personalul să se strângă în sala de festivităţi. Nu numai că oamenii au venit, dar unii şi-au chemat de acasă soţiile şi copiii. Patru ore a electrizat asistenţa Adrian Păunescu. O asemenea atmosferă nu a mai fost niciodată între acei pereţi! Poetul însuşi era uimit de vibraţia militarilor la versurile şi cântecele sale. A ieşit din sală emoţionat, în uralele şi aplauzele subordonaţilor mei.
– Cum a comentat reacţia publicului?
– A ţinut să îmi spună că s-a simţit mândru. Mândru că a putut să îi privească în ochi şi să le vorbească ofiţerilor şi subofiţerilor prezenţi acolo, despre care intuia că îşi iubesc ţara, dar nu mai văzuse până atunci o asemenea manifestare a patriotismului simplu. Apoi eu mi-am cerut scuze…
– De ce?
– Nu aveam cum să răsplătesc efortul şi dăruirea maestrului, şi a celor care l-au însoţit pe scenă, decât cu o invitaţie ostăşească, la o modestă cină de seară.
– Şi a acceptat?
– Nu numai că a zis da, dar mi-a spus clar că a venit la noi, ca şi în alte locuri cu români de suflet, pentru că nu există valori mai puternice, pentru trăinicia României, decât Armata şi Biserica. A fost una dintre cele mai minunate zile din viaţa mea. Mare om, poetul naţional Adrian Păunescu.