Posts tagged: TELEAST

SE MAI NASC ROMÂNI ŞI LA CHIŞINĂU

*O PROMIŢĂTOARE TELEASTĂ – VICTORIA UNGUREANU

DSC_0013 (1)

Victoria Ungureanu este o jurnalistă cu aplomb, care şi-a surprins prietenii, prin apariţia pe un post de televiziune într-o ipostază aparte, de comunicator dispus să treacă prin furcile caudine, ale formatului unei emisiuni pentru tineri, pentru a se exprima, de o manieră inedită, în faţa telespectatorilor dornici să vadă cum gândesc şi ce motivaţii au cei ce vor marca viitorul presei în Republica Moldova. Cu acest gând am adresat unele întrebări domniţei Ungureanu, care nu a ezitat să îmi răspundă aşa cum şi acţionează, pe baza unor convingeri ferme.

– Care este motivul real pentru care, dintre toate profesiile lumii ai ales jurnalismul – un domeniu în care prima regulă este apărarea adevărului?– N-am visat vreodată că voi dori să devin jurnalist. Ochiul critic al unei prietene m-a ajutat să înţeleg că, de fapt, jurnalismul este profesia compatibilă cu aspiraţiile, personalitatea şi calităţile mele. Când am decis să păşesc pe tărâmul celor care reflectă realităţile lumii de azi, nu ştiam prea multe despre această meserie. Ulterior, am descoperit care este riscul şi responsabilitatea unui jurnalist care preţuieşte adevărul, mai presus de orice.

– Dintre locurile de muncă posibile – la un portal electronic, într-o redacţie a unei publicaţii scrise, la o agenţie de ştiri, la un post de radio, sau de televiziune, pentru care ai opta în viitor şi de ce? – Oricare ar fi canalul media, contează cât de liber este. Am în vedere influenţa politică, politica editorială, „prieteniile” economice sau de orice alt tip. Comparând mai multe canale media, din Republica Moldova, aş activa la un post de televiziune, deoarece acesta este visul meu şi spre asta tind, chiar dacă, până acum, am făcut paşi mici. Aş alege dintre două canale TV, pe care nu le menţionez, ca să nu le fac publicitate gratuită. Pentru ca să înţelegi cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să faci parte, măcar o perioadă, dintr-o familie TV. Eu am descoperit un astfel de post de televiziune, care se bazează pe o echipă tânără, cu membrii foarte ambiţioşi. Sper că voi găsi un „ungheraş”, în această echipă jună de teleaşti, unde comunicarea este amicală, de la egal la egal.

– Ce înseamnă, până la urmă, scrisul pentru tine? Oglinda unui sentiment – precum în poemele tale? Exprimarea unei stări de spirit, cum deseori o faci pe blogul personal? Sau ceva mai mult? – A scrie poeme e una. Iar a relata un eveniment este altceva. Ca orice visător, am momente când îmi exprim trăirile prin poezie. În acele clipe, de puternică interiorizare sufletească, las versurile să vină la mine, aşa cum şi viaţa ne oferă clipe mai mult sau mai puţin luminoase. Prioritară rămâne pasiunea de a deveni un jurnalist profesionist. De aceea, îmi place să fiu la curent cu ultimele evenimente din ţară. Şi să le comentez pe măsura importanţei lor, pentru contribuabilii Republicii Moldova, conaţionali care merită să li se spună adevărul, de către cei care îi reprezintă, pe baza voturilor lor, în forumul legislativ al ţării. Când acest lucru este evitat, nu ezit să sancţionez, în plan moral, prin comentariile mele, diferenţa dintre promisiunile iniţiale şi neîmplinirile evidente.
Read more »

~