Posts tagged: VALENTINA BULIGA

“CĂLCÂIUL LUI AHILE”, AL ASPIRANŢILOR LA PRIMĂRIA CHIŞINĂULUI

primaria3a

Campania electorală, pentru alegerile locale, din Republica Moldova, are un plus de vizibilitate, la Chişinău, locul unde se dă ora exactă în arena politică a celui de-al doilea stat românesc.

Până acum sunt cunoscute intenţiile de a candida – la primăria metropolei dintre Prut şi Nistru, în ordine alfabetică – ale lui Victor Bodiu, Valentina Buliga, Radu Buşilă, Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon.

Primaria_Chisinau

Partea bună, a noii curse electorale, pentru recâştigarea încrederii alegătorilor din capitala Basarabiei, este numărul optim de candidaţi, care confirmă existenţa competiţiei tipice unei societăţi ce aspiră la o democraţie consolidată.

Alt element benefic limpezirii apelor politichiei la Chişinău este dorinţa evidentă, a partidelor parlamentare şi a unei formaţiuni încă vocale, de a vedea – indirect -, cât de mult s-a consolidat sau s-a erodat încrederea cetăţenilor, în politicienii puterii, şi în cei ai opoziţiei.

Probabil că acum ar fi utilă o evaluare obiectivă, a şanselor celor cinci candidaţi. Una ce ar trebui focalizată, ca în Statele Unite, pe mesajele previzibile. Cele transmise, în forme diverse, către alegătorii proprii, dar şi spre indecişi şi votanţi potenţiali ai celorlalţi competitori.

Practica americană arată preferinţa candidaţilor pentru propagarea unui mesaj electoral clar, care să redea speranţa alegătorilor, în sensul soluţionării eficiente a doleanţelor de interes general.

Talentul de a răspunde adecvat, la acest ultim deziderat – decisiv, în ziua chemării cetăţenilor la urnele de vot – a dat peste cap, deseori, în multe ţări, inclusiv în Republica Moldova, prognoze bazate pe sondaje de opinie mai mult sau mai puţin obiective.

Cheia succesului oricărui candidat cerebral? Crearea unei impresii de durată, la alegătorii care vor un mesaj pragmatic, pe măsura necesităţilor reale ale comunităţii urbane, ce nu pot fi expediate cu soluţii teoretice generale – descalificante pentru cine vrea să devină administratorul capitalei Republicii Moldova.

STELA_061 bodiu

Victor Bodiu are trei aşi în mânecă.
Nu blogul personal, nu facebook-ul, nici twitter-ul – cum se iluziona un ilustru cronicar din urbe, care confunda pregătirea unei revolte, necesare schimbării unui regim revolut, cu declanşarea unei campanii individuale ofensive.

Ci: capacitatea de a se fortifica profesional în timp, poziţia de lider al filialei locale a unei bănci europene şi sprijinul premierului.

„Călcâiul lui Ahile” la actualul ministru Bodiu?
Imaginea sa virtuală, de om ponderat, manierat şi atent, bun de pus în ramă. El trebuie să iasă la un dialog concret, cu cetăţenii de pe stradă. Oameni care să îi poată strânge mâna şi să se convingă că este un conaţional ce ştie ce vor locuitorii Chişinăului, nu doar expresia lipsei candidatului unic al Alianţei.

25.09.09 Valentina Buliga

Valentina Buliga are tot trei puncte forte.
Mesajul automat, pe care îl generează cu evoluţia sa profesională – „Are cea mai bună medicamentaţie pentru boala Chişinăului” -, pilda pe care o oferă alegătoarelor din oraş, cărora le-ar putea surâde o perioadă de “matriarhat” la cea mai mare primărie, din republică, şi, nu în ultimul rând, susţinerea evidentă a preşedintelui interimar.

„Călcâiul lui Ahile” la actualul ministru Buliga?
Reperele carierei profesionale indică apetenţa pentru posturi de decizie.
Dar votanţii – şi mai ales votantele – vor trebui să se convingă că sobra candidată are temeritatea de a se duce şi discuta cu concitadinele sale, acolo unde muncesc, trăiesc, se necăjesc, dar şi speră la o viaţă mai bună – la grădiniţe, în şcoli, în spitale, la universitate, la piaţă, în biserici şi pe stradă. Ori de câte ori va avea ocazia să probeze că este o… bărbată.

Busila

Radu Buşilă pare un outsider/o persoană în afara grupului candidaţilor cu şanse la Primăria Chişinăului.
În mod paradoxal, tot trei aşi are în mânecă: cariera militară – ceea ce înseamnă că este un om punctual, de cuvânt, îi place ordinea şi nu admite delăsarea; apetenţa pentru promovarea juriştilor tineri şi corecţi – dublată de interesul său pentru o serie de iniţiative legislative; reprezentarea intereselor societăţii civile, în clarificarea unor aspecte ale gestionării capitalei.

„Călcâiul lui Ahile” la tânărul Buşilă?
Apartenenţa la un partid taxat drastic de electorat, cu netrimiterea reprezentanţilor săi în parlament, ca urmare a unor inconsecvenţe politice anterioare. Pentru a-şi maximiza numărul de voturi posibile, Radu Buşilă ar trebui să umble zi de zi, acolo unde muncesc şi se relaxează tinerii din Chişinău. Să-i convingă că el – nu partidul ce generează reacţii deloc favorabile – are idei concrete, pe probleme nesoluţionate până acum.
Mesajul său dezirabil, pentru junii votanţi? „Poţi fi zilnic prezent la primărie, prin mine!”

dorin-chirtoaca-hram-08eclai

Dorin Chirtoacă este singurul candidat care poate să spună concret ce a făcut, până acum, în fruntea comunităţii complexe a capitalei celui de-al doilea stat românesc.

Asul său cel mare? El însuşi! Un politician ofensiv, dar cu bun simţ.
Şi care, deşi este încă tânăr, are incredibil de multă răbdare.
Atât cu adversarii împlinirilor şi proiectelor sale, cât şi cu unii coechipieri din partid, ce păreau că au frânat evoluţia sa pe orbita afirmării plenare, ca om cu un viitor promiţător – în lumea politică de la Chişinău.

„Călcâiul lui Ahile” la primarul Chirtoacă?
Aşteptarea validării candidaturii sale de forumul suprem de partid.
În termenii unei campanii electorale locale americane, asta echivalează cu un timp câştigat de ceilalţi candidaţi, care pot exploata imagologic această întârziere, a oficializării înscrierii sale în cursa pentru primărie.

Dacă este adevărată aserţiunea că Dorin Chirtoacă s-a dovedit a fi cel mai muncitor primar postdecembrist, un administrator lipsit de complexele trecutului, cu iniţiative benefice cetăţenilor din Chişinău, vizibile, verificabile şi de netăgăduit, atunci singurul său inamic, real, este intrarea – în competiţia pentru un al doilea mandat – pe ultima sută de metri.

Dorin Chirtoacă se află la semaforul pe care el l-a scăpat de culoarea roşie! Dar, lumina verde întârzie să apară…

dodon-2

Igor Dodon pare să fie înconjurat de o echipă de… neprofesionişti, în campania pentru primărie.
Un singur exemplu este suficient. Iniţiativa de a organiza un demonstrativ de tir, pentru invitaţii săi speciali, bloggeri aleşi pe sprânceană.

Cu ocazia asta, deputatul Dodon şi-a împuşcat, de facto, propria imagine. De ce?

Când ai făcut „o carieră ameţitoare, sub guvernarea comunistă – de la şef al Bursei de Valori, până la prim-vicepremier ” este bine să îţi păstrezi a(l)titudinea politică.

„Călcâiul lui Ahile” la parlamentarul Dodon?
Un bărbat politic, indiferent de ţară, dacă invită presa să vadă cum trage cu arma, fie aceasta şi un pistol GLOCK, trebuie să demonstreze că ştie şi respectă regulile de tragere.

Dar Igor Dodon primea muniţia de la un om aflat în faţa lui – lucru interzis în orice poligon! -, introducea cartuşele în încărcător în timp ce vorbea cu un personaj aflat între el şi ţintă, întreba, nesigur, câte focuri să tragă, discuta cu presa, în timp ce întorcea total capul – şi parţial arma – spre interlocutori, iar după ce a tras… s-a întors zâmbitor, cu arma integral spre jurnalişti, aşteptând să fie gratulat. Amatorism 100 %!

Dacă la o şedinţă de tragere cu pistolul, unde sunt instituite reguli precise, pentru a evita imprudenţe, candidatul Dodon este mai interesat de imaginea proprie, cum o să evolueze el pe fotoliul de primar?!
Tot ignorând alte reguli, cum ar fi cele de conduită administrativă?

„Călcâiul lui Ahile”, la toţi aspiranţii la Primăria Chişinăului?
Autocontemplarea.
Cine va ieşi primul, la marş forţat, printre cetăţeni, cu soluţii realiste, la probleme concrete, îşi va mări considerabil numărul de susţinători. Şi şansele de victorie.

~