Ion Petrescu

AVEŢI UN “CAMELBACK”?

Primul lucru pe care l-am învăţat când am păşit pe tărâm afgan a fost să nu uit a sorbi, măcar de două ori pe oră, din apa păstrată în „camelback”, un recipient special, comparabil cu o mică cocoaşă de cămilă, purtat, de regulă, la spate.

Fără recursul la rezerva de apă, deshidratarea organismului fiind rapidă, la temperaturi de peste 40-50 de grade Celsius, cel ce uită să bea apă cade la pământ ca lovit de trăznet. Şi numai intervenţia semenilor îl poate ajuta să iasă din starea de inconştienţă provocată de leşin…

A doua lecţie primită în Afganistan a fost cea născută de tragedia unor aliaţi. Din orgoliu, unii dintre ei au preferat să plece la drum pe cont propriu.

Aici fiind vorba de un convoi cu militari având uniformele şi armele asigurate de ţara lor. Nu au întâlnit niciun insurgent. Dar au fost reperaţi, dintr-un avion aliat, ca fiind „o posibilă coloană inamică.”

Nefiind stabilite anterior semnale de recunoaştere între aliaţi, au fost trimise avioane de bombardament care au nimicit coloana.

Când au ajuns acolo cei desemnaţi să constate despre ce inamic era vorba, tragedia era clară. Militari canadieni au fost mitraliaţi, din aer, de aliaţii lor, piloţii americani. Pierderi colaterale…

La Kandahar există şi acum o plăcuţă comemorativă în memoria aliaţilor care, dintr-o mândrie nefirească, au plătit cu viaţa lipsa lor de comunicare şi coordonare, măcar prin radio, cu trupele americane…

De aceste două lecţii vitale mi-am adus aminte privind atent ce se întâmplă în deşertul, de data asta politic, ce pare a se fi instalat, temporar, între Prut şi Nistru.

Un spaţiu unde fiecare formaţiune politică a propus simpatizanţilor proprii un „camelback”, cu forme exterioare atractive, dar cu un conţinut despre care nimeni nu ştie cât de pur este.

Un land unde, aidoma canadienilor plecaţi în deşert pe cont propriu, fiecare partid reprezentativ la nivel republican a preferat să meargă pe calea sa, fără a comunica sau coopera cu aliaţii actuali. Sau viitori.

Cel puţin la nivelul acţiunilor mediatizate cu o agresivitate contrară felului de a fi, de regulă domol, al cetăţenilor europeni conduşi oficial de la Chişinău.

Cum va fi a doua zi, după alegerile parlamentare din Republica Moldova? Va fi victoria unui mare proiect, de redare a speranţei, într-o viaţă mai bună, celor trei milioane de conaţionali rămaşi să muncească în ţărâna autohtonă?

Va fi momentul ieşirii din penumbra tipică unei colonii răsăritene? Va fi clipa în care părinţii îşi vor anunţa bucuroşi copiii – plecaţi la corvezi, prin Europa -, că se pot întoarce să câştige o pâine rumenă acasă? Va fi decretat şi aclamat decesul deznădejdii?

Sau va rămâne un teritoriu în care, parafrazându-l pe istoricul Florin Constantiu “Moştenirea multiseculară a lui hatâr şi bacşis a rămas atotputernică.” ?

Cu alte cuvinte, alegătorii ar putea observa că, a doua zi după anunţarea rezultatelor alegerilor, apa cu marcă de izvor, din „camelback”, a devenit brusc… stătută.

Dar ce ar constata cei cinci mari negociatori ai distribuirii posturilor cheie din organigrama republicii? Patru aliaţi – formal şi azi –, contra unuia oficial opus lor.

Că Rusia a subscris, la Lisabona, invitaţiei NATO de a purta un dialog cu aliaţii şi a coopera cu ei „pentru a rezolva diferenţele prin consolidarea încrederii mutuale, a predictibilităţii acţiunilor proprii şi a înţelegerii reciproce.”

Ceea ce înseamnă că nicio acţiune militară “imprevizibilă” sau manifestaţie “spontană”, iniţiată în stradă nu va avea consimţământul aliaţilor.

Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, fiind acum pe deplin conştient că al doilea mandat prezidenţial îl va obţine doar ca o recunoaştere a contribuţiei sale, reale, la destinderea raporturilor bilaterale cu Statele Unite şi aliaţii acestora.

Ce vor face liderii partidelor parlamentare?

Dincolo de retorica specifică finalului campaniei electorale, ei vor fi determinaţi – dacă nu de experienţa proprie şi de procentele validate de rezultatele finale ale alegerilor, atunci de presiunea diplomatică a NATO, care a preluat sub umbrela proprie securitatea Republicii Moldova, cu înştiinţarea prealabilă a preşedintelui rus -, ca să facă necesarele concesii reciproce, pentru a fi rapid alese şi desemnate personalităţile menite a continua drumul spre Uniunea Europeană.

Indiferent cine va fi preşedintele Republicii Moldova, el va trebui să aibă doar un discurs pro-Europa. Pragmatic. Generat de trei mutaţii majore. Protecţia declarată a Alianţei Nord-Atlantice. Fondurile Uniunii Europene pentru Basarabia. Confirmarea la Moscova a faptului că înţelege noul context. Ca urmare a deciziilor luate la reuniunea aliaţilor de la Lisabona.

Indiferent cine va fi premierul de la Chişinău, de acum înainte va merge des la Bruxelles, unde va găsi nu doar amfitrioni amabili, ci şi bani pentru redresarea economică a Republicii Moldova.

Indiferent cine va fi liderul Parlamentului de la Chişinău, el va completa biblioteca biroului său oficial cu actele care constituie legislaţia europeană, model de reformare a celui de-al doilea stat românesc.

Indiferent cine va fi ministrul de externe al guvernului viitor, dacă va avea şansa unui mandat complet, va trăi două momente istorice. Cel al retragerii elegante din Comunitatea Statelor Independente. Şi acela al invitaţiei de a se alătura Comunităţii Europene.

Toate cele enunţate mai sus nefiind decât reflectarea, la diferite paliere politice din republică, a predictibilităţii necesare în relaţia dintre NATO şi Rusia.

La Kremlin s-a înţeles că adevăratul monitor al respectării angajamentelor bilaterale, dintre Rusia şi Statele Unite au devenit „vulturii” partidului republican, care, de la 1 ianuarie 2011, au majoritatea confortabilă în Camera Reprezentanţilor.

Logica actuală a relaţiilor amicale dintre preşedinţii american şi rus exclude orice mişcare imprudentă, neconvenită bilateral, între Prut şi Nistru.

Şi dacă, prin absurd, aceasta s-ar întâmpla, de a doua zi, Barack Obama va purta în spate „camelback”-ul republican. Până la finele primului său mandat. Devenit brusc ultimul…

EDITORIAL PUBLICAT ÎN ARENA.MD

Tags: BARACK OBAMA, BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC, DMITRI MEDVEDEV, NATO, UE