Viteza cu care Putin revine la Kremlin

Vă mai aduceţi aminte ziua în care George Herbert Walker Bush
– al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, cel care a avut un singur mandat la Casa Albă,
între 1989 şi 1993 – a căzut de la tribuna în care se adresa mulţimii de simpatizanţi,
în tentativa de a obţine al doilea mandat prezidenţial?

Atunci, americanii au înţeles că s-a încheiat cariera lui politică.
Şi aşa s-a şi întâmplat!

Pe 29 iunie 2011, Dmitri Anatolievici Medvedev,

images

al III-lea preşedinte al Federaţiei Ruse, cel căruia i se încheie, în 2012, primul mandat prezidenţial la Kremlin, a uitat… să tragă frâna de mână la autovehiculul pe care a avut ambiţia să îl conducă până în faţa mulţimii de simpatizanţi.

Din acest moment, viteza cu care Putin revine la Kremlin poate fi comparată cu aceea a luminii emanate de Steaua Roşie a URSS.

putin-medvedev-car_1752120c

Dacă atât de încântat a fost Dmitri, pentru că era aşteptat de o mulţime entuziastă, încât a uitat că nu are şofer la volan (!?), fiind el însuşi conducătorul auto, şi a coborât visând modernizarea Rusiei – spre disperarea gărzilor de corp, repezite să oprească maşina, pentru a nu intra în mulţimea simpatizanţilor săi – ce va face când va avea de decis, tot în câteva secunde, dacă apăsă sau nu pe butonul roşu, din valiza cu comenzile sistemului ofensiv nuclear rus?

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~