În imaginea de mai sus, realizată de fotoreporterul Abir Sultan, de la Agenţia Europeană de Presă/EPA sunt imortalizaţi soldaţi din Tzahal – armata statului israelian -, care fac parte din Batalionul de Cercetare Beduin.
Ei au participat la un exerciţiu de antrenament axat pe simularea luptei în localitate, la baza militară Tzelim, din sudul Israelului, care s-a derulat în ultima decadă a lunii iulie 2011.
După cum se poate vedea, locul instruirii este un poligon special, unde clădirile construite pentru perfecţionarea deprinderilor militarilor simulează, de facto, o localitate arabă.
La antrenamente de acest tip sunt angrenate şi purtătoarele de cosiţe din IDF – Forţa de Apărare a Israelului, adică… Tzahal.
În timp ce agenţia de ştiri turcă Anatolia nu scria un rând despre bomba publicistică a zilei de 29 iulie a.c., canalele occidentale de televiziune titrau cu litere de-o şchioapă: “Şeful armatei turce, generalul Işik Koşaner a demisionat împreună cu liderii celor trei categorii de forţe armate – terestre, navale şi aeriene.”
Gestul de solidaritate al celor patru generali turci confirmă tensiunile acumulate, în ultimii ani, între conducerea militară – deprinsă să apere caracterul laic al statului naţional – şi guvernul actual, cu opţiuni islamiste exprimate la cel mai înalt nivel.
Repetatele întrevederi între calmul general Koşaner şi colericul premier turc Recep Tayyip Erdogan nu au dus la găsirea unui modus vivendi între executivul de la Ankara şi conducerea Forţelor Armate Turce.
Miza ultimei confruntări din spatele uşilor închise? Viitoarele numiri în funcţii cheie, care urmează a fi luate în discuţie, săptămâna următoare, de Consiliul Militar Suprem.
Generalul Işik Koşaner, sprijinit de şefii celor trei categorii de forţe armate, dorea să fie promovaţi ofiţeri merituoşi, fără conexiuni cu arealul islamic.
Premierul Erdogan a respins nominalizările lui Koşaner pe motiv că ofiţerii propozabili la avansarea în grad şi funcţie ar fi fost implicaţi în aşa-zisa tentativă de lovitură de stat din anul 2003.
În acel an, la ordinul premierului, au fost înregistrate dialogurile derulate în cadrul unui amplu exerciţiu teoretic, între generali şi ofiţeri din conducerea centrală a armatei, unde s-a luat în calcul şi ipoteza intervenţiei militare, pentru înlăturarea guvernului, dacă acesta exagerează cu măsurile menite a transforma Turcia într-un stat islamic, condus de o manieră autocratică.
Au urmat arestări, destituiri şi diminuarea drastică a rolului armatei, ca garant al caracterului laic al statului turc. 17 generali şi amirali care urmau să fie promovaţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare. Alţi două sute de ofiţeri au fost tot atunci acuzaţi de conspiraţie împotriva puterii de stat.
În declaraţia publică oferită pentru explicarea demisiei sale, generalul Koşaner a precizat că a procedat aşa deoarece a dedus că este necesară: “A devenit imposibil pentru mine să continui activitatea în acest post, deoarece nu sunt abilitat să îmi îndeplinesc în întregime responsabilitatea mea de a proteja drepturile personalului meu ca şef al statului major general.”
Altfel spus, nu dorea să subscrie la numiri sugerate de premier, pe alte criterii decât cele legate de competenţa profesională şi un parcurs al carierei care să justifice comanda anumitor eşaloane din armată.
Fiind conştient că se află pe muchie de cuţit, premierul Erdogan s-a limitat la precizarea că toţi cei patru generali i-au comunicat decizia de a trece în rezervă.
Şi a avut grijă ca presa turcă să fie informată că generalul Necdet Ozel, şeful jandarmeriei, ar putea fi înlocuitorul lui Koşaner.
Mesajul către alegători? Nu toţi generalii gândesc precum cei patru demisionari în bloc…
Atenţi la coincidenţe, jurnaliştii turci au observat că cele patru demisii au survenit la câteva ore după ce generali şi ofiţeri turci au fost acuzaţi, de un tribunal civil, că au desfăşurat o campanie pe…Internet, prin care au subminat autoritatea morală, politică, legală, a guvernului!
Generalul Koşaner a ajuns liderul armatei în urmă cu un an de zile, după ce premierul turc a respins propunerea iniţială a Consiliului Militar Suprem, prin care generalul Hasan Igsiz devenea şeful apărării Turciei. Igsiz era pe lista celor acuzaţi că ar fi pus la cale complotul amintit.
Atunci, în 2003, guvernul de sorginte islamică a avut grijă să alimenteze presa din Ankara cu zvonuri privind planurile complotiştilor de a arunca în aer unele moschei, de a provoca tensiuni militare cu Grecia, de a institui haosul politic. Un context perfect pentru justificarea loviturii militare de stat.
La vremea respectivă, opinia publică nu a dat crezare avocaţilor apărării care aveau suficiente documente pentru a proba faptul că nu era vorba decât de un antrenament obişnuit, de comandament, conform unei planificări aprobate anterior, menit a vedea modul de acţiune, în cazul ajungerii la situaţia unei revolte politice împotriva guvernului aflat la putere.
Situaţia este tensionată în capitala turcă, unde revin din concedii oamenii politici importanţi.
Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria republicană a Turciei! Este greu de prevăzut reacţia eşalonului secund ,de la nivelul central al forţelor armate.
Generalul Koşaner, liderul armatei turce a recurs la demisie după întrevederea avută cu preşedintele Abdullah Gul şi cu premierul Erdogan.
Concomitent şi-au anunţat public demisia, printr-un comunicat de presă, şeful forţelor terestre, generalul Erdal Ceylanoglu, comandantul forţelor navale, amiralul Esref Ugur Yigit şi liderul forţelor aeriene, generalul Hasan Aksay.
Televiziunea turcă a transmis informaţia că la ora actuală peste 40 de generali şi amirali şi 360 de ofiţeri cu grad superior sunt în închisoare, fiind acuzaţi de tentativă de lovitură de stat.
Agenţia Associated Press a apreciat că nu este clar care va fi următoarea mişcare a militarilor. Totuşi, o primă observaţie a reporterilor occidentali merită a fi reţinută. Nu mai iese nimeni din unităţile militare.
Chiar dacă a fost confirmat faptul că generalul Necdet Ozel a părăsit pe 29 iulie seara, târziu, biroul premierului – el fiind acum militarul activ cu gradul cel mai mare în forţele armate – nimeni nu se hazardează să afirme cine comandă, în aceste ore, armata Turciei.
Una dintre diferenţele majore, între ţara unde trăim – cu generalii activi atât de cuminţei, încât preferă tăcerea, umilitoare, rostirii unor adevăruri neştiute de cei care mai au încredere în instituţia militară – şi Statele Unite, unde liderii armatei avertizează public, pe membrii Congresului, asupra pericolelor generate de unele măsuri de austeritate, ţine de un exerciţiu democratic inexistent pe malurile Dâmboviţei.
Peste Ocean, unii membri ai Congresului SUA au început demersurile împotriva reducerii severe a cheltuielilor de apărare, ca parte a planului de micşorare a deficitului bugetar la nivel naţional.
Intenţia iniţială fiind reducerea cu 1,2 trilioane $ a unor cheltuieli considerate discreţionare, de membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
O bună parte din această sumă urma să provină din bugetul Pentagonului,
într-un context în care generalii americani au constatat că atât partidul preşedintelui, cel democrat, cât şi acela aflat în opoziţie, respectiv republican, pot cădea de acord să reducă finanţarea apărării.
Din fericire, pentru demnitarii de la Departamentul Apărării, unii membri ai Congresului au declarat că reducerea cheltuielilor militare, în timp ce forţa expediţionară a SUA este angajată în operaţiuni complexe, constituie o idee nefastă.
O afirmaţie deloc lipsită de argumente, acestea fiind din plin furnizate, de generali ce urmează să ocupe posturi decisive la Pentagon. Din perspectiva interesului personal, puteau să tacă, bine mersi. Dar carierele demnitarilor militari de la Washington D.C. sunt construite pe dreptul de a spune superiorului, indiferent de puterea sa de sancţionare, adevăruri ce nu pot fi trecute cu vederea, pentru simplul motiv că implică, din start, soluţii politice. Nu militare.
Generalii care au atenţionat Congresul SUA, implicit opinia publică americană, asupra pericolului unui grav recul strategic al Statelor Unite, pe mapamond, ca urmare a proiectatelor reduceri bugetare, nu sunt oameni care să arunce vorbe în vânt.
Primul dintre ei este chiar generalul Martin Dempsey, care urmează să fie numit de preşedintele Obama ca şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon. El nu a ezitat nicio secundă să declare, în faţa comitetului senatorial, pentru forţele armate, că propunerile de a afecta, substanţial, în următorul deceniu, bugetul armatei „sunt extrem de dificile şi au un grad foarte ridicat de risc.”
Pe o poziţie similară s-a situat şi viitorul său locţiitor, amiralul James Winnefeld, propus a deveni vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. Esenţa mesajului său? Reducerile bugetare severe vor aduce strategiile actuale ale Pentagonului în puncte unde singura decizie militară logică va fi suspendarea lor practică. Urmată de daune ireversibile asupra forţei disuasive americane şi asupra industriei de armament a SUA.
O tentativă similară, de evitare a reducerilor majore ale bugetului Pentagonului, a mai avut loc în primăvara acestui an. Într-o zi cu un număr nenorocos, era 13 aprilie, Casa Albă a cerut Departamentului Apărării o tăiere suplimentară de fonduri cu 400 miliarde $, peste ceea ce era deja propus a se micşora, în următorii 12 ani.
Conducerea militară a replicat inteligent, conform unui spirit de corp neafectat, ca în alte state, de erori prezidenţiale impardonabile. Astfel, şi la ora actuală se lucrează la o revizuire a strategiei militare, programată pentru finalizare la începutul lunii octombrie, înaintea întâlnirii dintre preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev. Documentul menţionat va sugera şi zonele indicate pentru reduceri bugetare substanţiale.
Spiritul de corp a fost vizibil şi pe parcursul depoziţiilor adjuncţilor liderilor celor patru categorii de forţe armate americane – forţele terestre, navale, aeriene şi infanteria marină -, care au afirmat, la unison, în cadrul audierilor organizate la Senat, că 10 ani de răboi au pus deja componentele enumerate în imposibilitatea de a satisface cererile globale de exploatare.
A urmat afirmaţia lor temerară, comună, fără replică din rândurile asistenţei ce marca celebrul control civil, la ei fiind făcut cu interlocutori respectaţi de militari: „- Reduceri bugetare suplimentare vor avea drept rezultat o forţă militară mai mică şi mai puţin capabilă de misiunile actuale.”
Mai nuanţat, amiralul Jonathan Greenert, care urmează să fie şeful operaţiunilor navale, a atras atenţia senatorilor prezenţi:”Stresul generat de posibilele reduceri bugetare este mare în forţele armate, cu un efect necruţător.”
Generalul Peter Chiarelli, numărul 2 la Forţele Terestre Americane,
precum şi generalul Joseph Dunford, din Corpul Infanteriei Marine, chiar au prins pe picior greşit pe cei care îi audiau, susţinând că structurile lor militare au nevoie de miliarde de dolari în plus, faţă de ceea ce s-a prevăzut până acum, pentru a recupera sumele cheltuite pe operaţiunile din Irak şi Afganistan. Adică 45 miliarde $ pentru forţele terestre şi 12 miliarde $ pentru infanteria marină. În caz contrar? Vor fi schimbări fundamentale ale capacităţii de luptă a celor două categorii de forţe armate tocmai menţionate.
Efectele reale ale acestor atitudini publice lucide, ale generalilor menţionaţi? La nivelul celor care i-au audiat nu au fost voci contra.
Asta nu înseamnă deloc câştigarea sprijinului scontat la nivelul conducerilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
Care, totuşi, au luat act de manifestarea spiritului de corp al generalilor – ce ar urma să fie numiţi în funcţii -, de argumentele lor pragmatice şi de faptul că politicul poate decide o altă strategie, dar militarii şi-au făcut datoria, prevenind contribuabilii americani asupra consecinţelor unor reduceri bugetare dezastruoase, asupra imaginii şi forţei armate a Statelor Unite.
Aceasta este esenţa fluxului de informaţii oferit de postul de radio“Vocea Rusiei”, în legătură cu contractul încheiat cu compania franceză “Arc International”, specializată în articole de bucătărie, care va furniza armatei ruse 5.000.000 de piese de veselă.
Contractul menţionat a fost încheiat de Ministerul rus al Apărării, la începutul lunii iunie.
Comanda vizează tot tacâmul necesar servirii în condiţii moderne, civilizate, a micului dejun, dejunului şi cinei de către 750.000 militari ruşi.
Federaţia Rusă a devenit astfel a treia mare piaţă europeană de desfacere pentru “Arc International”, probabil cea mai promiţătoare, apreciază postul amintit de radio.
În afara celor două uzine care funcţionează pe teritoriul Franţei, compania “Arc International” mai deţine întreprinderi în SUA, Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud şi China. În total are 12.000 angajaţi, dintre care 7000 în Franţa.
Anul trecut, cifra de afaceri s-a ridicat la suma de 1,1 miliarde euro.
Ce nu a reuşit Napoleon, în campania sa din Rusia, cu cei 600.000 de militari francezi, au obţinut acum, pe alt plan, comercial, fie şi secvenţial, conaţionalii lui de azi.
Un paradox istoric.
Fotografie realizată de Li Gang, de la agenţia Xinhua
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Geng Yansheng, a susţinut o conferinţă de presă, pe 27 iulie a.c., la Beijing. În acest context – conform agenţiei de ştiri Xinhua – el a declarat că ţara lui utilizează un portavion importat, pentru retehnologizare, în ideea de a fi util activităţii de cercetare ştiinţifică, experiment şi formare profesională.
Purtătorul de cuvânt a declarat reporterilor, că este voba de nava “Varyag”, adusă din Ucraina, în 1998.
Geng a refuzat să dezvăluie un timp specific pentru o călătorie de studiu a vasului ce va fi primul portavion chinez, afirmând că un calendar concret depinde de progresul întregului proiect.
Punerea la punct a unui portavion nu este un semnal – a precizat Geng Yansheng – că ţara sa va schimba politica de apărare: “Cercetarea Chinei privind dezvoltarea unui portavion este în scopul promovării capacităţilor proprii pentru menţinerea păcii şi apărarea securităţii naţionale”.
Purtătorul de cuvânt a respins speculaţiile că informaţiile vizând primul portavion chinez au fost difuzate acum în strânsă legătură cu litigiile teritoriale din Marea Chinei de Sud.
Construirea unui portavion, constituie, declara Gen: “un proiect complex, care necesită un timp îndelungat”.
Inclusiv informarea adecvată a populaţiei proprii, dar şi – deducţie logică – atenţionarea statelor interesate de puterea militară a Chinei.
Conferinţa de presă nu a fost una excepţională, ci derulată în cadrul programului periodic de întâlnire cu jurnaliştii acreditaţi la ministerul armatei chineze. Dar este pentru prima oară când un oficial de la Beijing confirmă programul Chinei de dotare cu portavioane.
Un program de instruire a viitorilor piloţi, ce vor acţiona decolând de pe viitoarele portavioane, este în curs de derulare, a mai precizat colonelul superior – grad specific armatei chineze – Geng.
El a mai indicat jurnaliştilor că Ucraina a livrat Chinei nava menţionată, după ce a scos armamentul de la bord şi motoarele vasului.
Construcţia navei a început în Uniunea Sovietică, a cărei dezintegrare a împiedicat finisarea vasului de transport.
Chiar dacă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, colonelul superior Geng Yansheng, este primul oficial care confirmă public programul de dezvoltare a unor portavioane chinezeşti, întâiul militar străin care a vorbit despre acelaşi program, recent, chiar în capitala chineză, a fost actualul şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din SUA, amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen.
El a salutat dorinţa Chinei de a îşi apăra interesele maritime printr-o viitoare flotă de portavioane, opţiune pe care a avut-o, cu decenii în umă, şi Statele Unite.
Ei bine, exact cu cinci zile înainte de conferinţa de presă susţinută de Geng, la Washington D.C. a fost livrată redacţiilor centrale o informaţie deloc banală!
China este în curs de dezvoltare a armei bazate pe impulsuri electromagnetice/EMP, pe care intenţionează să o folosească împotriva… portavioanelor americane, în orice conflict viitor vizând preluarea controlului asupra Taiwanului.
Noua armă ar putea da Chinei, inferioară Statelor Unite, pe plan tehnologic, o şansă de a învinge forţele militare americane.
Cine a trimis jurnaliştilor de peste Ocean o asemenea ştire evident senzaţională?
Nimeni altcineva decât Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol. Acesta a oferit detalii privind efectele letale ale EMP şi puterea foarte mare a armelor cu microunde/HPM.
Impulsurile electromagnetice ale noii arme pot fi comparate cu cele ale razelor gama produse de o explozie nucleară.
Ce înseamnă asta? Simplu. Scoate din funcţiune toate utilităţile electronice, inclusiv computerele şi automobilele, pe o rază mare de acţiune.
Un asemenea efect a fost observat prima oară în 1962, după un test nuclear la sol, în arealul Pacific, care a făcut zob toate facilităţile electronice din insulele Hawaii.
Potrivit documentului intenţionat declasificat acum, aici fiind vorba de un raport al Centrul Naţional al SUA pentru Informaţii la Sol, din anul 2005: “Pentru a folosi noua armă împotriva Taiwanului, China ar putea alege să o detoneze la o altitudine mult mai mică – 30 până la 40 km – pentru a limita efectele EMP la Taiwan şi imediata apropiere a acestuia şi pentru a minimiza deteriorarea aparatelor electronice pe continent.”
Armele electronice ale Chinei sunt considerate de americani un as strategic, comparabil cu forţa unui buzdugan fermecat, din …poveştile de altădată.
Noua tehnologie a fost testată, în secret, pe şoareci, şobolani, iepuri, câini şi maimuţe, cauzând leziuni ireversibile la ochi, creier, măduva osoasă şi alte organe.
În ce situaţii ar putea China recurge la utilizarea EMP?
1. Ca o măsură surprinzătoare – după lovitura iniţială a Chinei contra Taiwanului -, împotriva portavioanelor SUA venite în ajutorul aliatului lor.
2. Ca o acţiune disuasivă menită să determine renunţarea de către Statele Unite la trimiterea unui grup de portavioane, pentru menţinerea independenţei Taiwanului de China comunistă.
Culmea raportului american din 2005, desecretizat acum?
Se pare că autorii săi au ţinut cont de proverbul chinez: “Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului, decât defectele lui.”
În această fotografie, difuzată de Agenţia de Ştiri a Chinei –Xinhua-, liderul statului comunist nord-coreean, Kim Jong Il – pe website-ul căruia a fost postată, pe 26.07.2011 – priveşte cadourile oferite lui de vicepremierul chinez Zhang Dejiang.
Acesta, aflat în centrul grupului, a fost şeful delegaţiei chineze la aniversarea, pe 12 iulie a.c., la Phenian, a cinci decenii de la încheierea Tratatului de Prietenie, Cooperare şi Asistenţă Mutuală între China şi Republica Populară Democrată Coreană.
Kim Jong Un, fiul dictatorului comunist, se află în spatele tatălui său. Tânăr şi ferice…
La Seul, capitala statului sud-coreean, s-a bucurat de succes un comentariu acid al acestui instantaneu.
Kim Jong Il: – Ce destinaţie au cele două urne?
Zhang Dejiang: – Cea mare este pentru cenuşa dvs., cea roşie pentru aceea a Constituţiei Republicii Populare Democrate Coreene, inutilă, după unificarea, nu prea îndepărtată, a naţiunii coreene.
Interesul general | Ion Petrescu | 
July 31, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
