Istoria, alături de limbă, credință, cântec, onomastică și toponimie este temeiul conștiinței identității de sine a unei națiuni.

Spațiul în care aceste repere de identitate se manifestă este asemenea pântecului fertil unde se adăpostește tainica naștere a popoarelor.

Nașterea poporului român nu a fost rodul unei combinații ”in vitro” după alchimii romane, și nici nu s-a făcut după vreo rețetă de cocteiluri migratoare, după cum încearcă să ne învețe unii venetici.

Pământul ereditar al românilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut ancestorii noștri certificați de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul asupra acestui pământ nu este unul tranzitoriu și nu poate fi uzurpat nici măcar după ce a fost răpit prin tăișul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tâmplă.

Recursul la istoria recentă este imperativ necesară, nu atât pentru a reproduce evenimentele vremii, cât pentru o binemeritată dreptate reparatorie.

Demnitatea unei națiuni nu este un produs comercial de raft și nici donație filantropică pentru azilanți.

Demnitatea unei națiuni este semnătura pe propriul act de identitate și se produce prin voința sa manifestă în istoria concertată a omenirii.

Recursul românilor la propria istorie este tocmai dreptul lor la adevărul istoric, adesea stâlcit prin silnicia imperiilor, care ne-au tranzacționat nepermis destinul, prin trădări ticăloase!

Anul 2012 este încărcat de mare povară!

Este povara celor 200 de ani de blesteme grele ale românilor care și-au văzut ruptă vatra străveche a neamului.

Este povara rușinii ce am suferit atunci și mai apoi, pentru a nu fi putut să apărăm moștenirea de moșie veche a mușatinilor și basarabilor.

200 de ani de umilință și așteptare, care ne bântuie și astăzi!

Anul 2012 împlinește pe mutește și cei 15 ani de tratat nevrednic cu vecinul de la nord, pe care l-au încheiat niște aventurieri politici sicofanți de dragul unei iluzii mincinoase.

Recunoașterea frontierelor străinilor trase peste trupul țării românilor a fost un act de trădare și acesta nu este prescriptibil!

Este nevoie acum, mai mult ca niciodată, de vână și minte sănătoasă de a-l pune pe chituci și a-l trimite la vidanja istoriei.

Tratatele se semnează nu de dragul unui guvern sau altul, ci pentru împlinirea dreptului natural al propriului popor!

Dar anul 2012 este și un an al marilor speranțe, ale marilor schimbări așteptate de un popor gata de trezire.

Este anul unei posibile, dar și necesare recuperări a timpului risipit și, prin lucrarea bărbaților și femeilor acestui pământ, să repunem în matca sa firească ordinea lucrurilor dintru începuturi.

Conștiința unității neamului nostru nu trebuie să producă nici un compromis istoric, nu trebuie să mai producă eroarea abandonului deliberat, nu trebuie să mai pună preț pe iluziile vândute în poleială globalistă și fals europenistă.

ABC-ul românității nu poate fi învățat la școala teoriilor fandosite ale unor integraționiști, ci la altarul sacrificiului pentru măreția neamului românesc.

Nicio lucrare a vreunui trăitor al acestui pământ nu va dăinui dacă ea nu va fi prin români și pentru români.

Iată de ce de aici, din vintrele Daciei Străbune, facem chemarea către bărbații de stat, către conștiințele lucide ale intelectualității, către poporul cel mare și tăcut, dar maiestuos și suveran, să aprindem flacăra unității tuturor românilor prin vrednică, dreaptă și tenace lucrare.

Și această lucrare izbândită să o punem chezaș vieții noastre ca moștenire eternă a generațiilor viitoare.