No comment

Apropo de exigențele lui Nae Cațavencu, de la Cotroceni, mai avem un ministru al transporturilor?

După ce am parcurs, civilizat, artele rutiere din Spania, Franța, Italia, Slovenia și Ungaria am ajuns în… România. Azi am parcurs sute de kilometri de la Timișoara, la București, și nu a fost vreo zonă în care banda de circulație – din mijloc, respectiv cea din dreapta arterei rutiere, pe drumurile județene – să fie lipsită de gropi, dese, periculoase, care indică existența inutilă a Ministerului Transporturilor.

Una peste alta, din loc în loc, acolo unde mașinile opresc pentru a merge pasagerii unde și regii se duc pe jos, nu erau decât imagini de coșmar ale ineficienței absurde, ridicole, impardonabile, ale unor administrații locale, care nu dădeau doi bani pe necesarul statut european al României, cu standardele aferente de civilizație.

Apropo de exigențele lui Nae Cațavencu, de la Cotroceni, mai avem un ministru al transporturilor?

Cine este persoana și cu ce se mai ocupă?

Nu de alta, dar de arterele rutiere ale României, nici el, nici predecesorii din ultimii 29 de ani, nu au avut habar, nu le pasă și vor fi imuni și în continuare la drumurile de tot râsul, de pe plaiurile mioritice, pe care nici Irakul nu le are azi, deși a suferit ani buni de război.

În Ţară

Azi, la ora 16.55 am revenit în Ţară, trecând frontiera dintre Ungaria şi România pe la Cenad. Voi reveni cu rânduri/gânduri privind cele trăite în Slovenia şi Ungaria. Acum am poposit în oraşul florilor şi al parcurilor, Timişoara, unde am trăit cei mai frumoşi ani de liceu. pic.twitter.com/Nfhm9RhHZP

— PETRESCU ION (@IONPETRESCU) December 17, 2018

VIDEO / MENIREA ROMÂNIEI ÎN NATO

Dacă în 2019 am lua totul de la zero…

Fotografia care însoţeşte câteva enunţuri personale am realizat-o pe autostrada care uneşte Nisa / Franţa, de Veneţia / Italia. Pe italieni nu i-au împiedicat nici trecătorii lor politicieni, nici decidenţi din cancelariile altor state, ca să făurească o asemenea arteră, de circulaţie nu numai internă, care generează locuri de muncă în restaurantele, cafenelele, benzinăriile, hotelurile şi în alte facilităţi ce apar, spre mai bine clienţilor opriţi pentru o pauză pragmatică, între două curse cu ochii pe vitezometrul ce oficial nu ar trebui să depăşească, în Italia, 130 km, pe oră, deşi chiar autorul acestor rânduri a ajuns la 180 km, pe oră.

Nu pot românii să realizeze şi să se bucure de asemenea noi artere de revitalizare a economiei naţionale? Nu vor fanarioţii, de ieri şi de azi, din cele trei palate mioritice – prezidenţial, guvernamental şi parlamentar – să aibă şi românul condiţia europeanului din ţări precum Spania, Franţa şi Italia?

Răspunsul l-am aflat de la fiul meu Remus, care îmi relata dialogul avut pe aeroportul din Amsterdam, cu alţi doi români, unul venind din Norvegia, altul din Germania, cei din urmă cu o experienţă de muncă şi în Turcia. Ei bine, unul din cei doi conaţionali le spunea celorlalţi:

– Am văzut, cât eram acolo, la turci, cât de repede au ridicat un pod. Cât de mândri erau. Dacă în 2019 am lua totul de la zero, în Uniunea Europeană, românii ar reuşi, prin experienţa şi productivitatea celor care muncesc acum în afara ţării, dar reveniţi motivaţi în Patria Mamă, să pună România pe primul loc, la reuşite admirabile.

Franța reală este sătulă de inegalitatea economică

Timp de 11 ore am străbătut Franța, de la frontiera nord-vestică, cu Spania, până la granița sud-estică, cu Italia și am văzut cum este să fie o democrație – cu pretenții de a da… lecții altora -, în stare reală de asediu.

Franța reală este sătulă de inegalitatea economică.