Ist es politisch korrekt?

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, a precizat în urmă cu șase ore: “Tocmai am terminat prezidarea unei videoconferințe cu prim-miniștrii din Australia, Republica Cehia, Danemarca, Grecia, Israel, Norvegia și Singapore. Am avut un schimb de opinii foarte interesant despre experiențele noastre privind redeschiderea economiilor noastre în urma blocărilor generate de măsurile luate contra coronavirus.”

AUSTRIA

Ambițiosul Bundeskanzler der Republik Österreich nu a precizat dacă lemnul din care este făcută masa la care a stat, ca și acela care înfrumusețează elegantul birou provine din pădurile decimate în România de firmele austriece, care acționează pe tărâm mioritic ca în vremea unui imperiu de tristă amintire.

Ist es politisch korrekt?

Nu cunosc cum se spune pe moldovenește la bună vedere…

Jurnalistul Victor Nichituș, un bun stăpânitor al folosirii cu har al cuvintelor în arealul publicistic de peste Prut a scris un comentariu cu accente ironice, la adresa relației actuale dintre România membră a NATO și România dintre Prut și Nistru, al cărui ministru al Apărării (Rusiei lui Putin) nu l-a întâmpinat la aeroport pe omologul de la București, pentru că, presupun eu, nu a fost disponibil un translator, care să asigure traducerea limbii moldovenești în limba lui Mihai Eminescu…

Deși am rezerve justificate față de multe afirmații ale ziaristului Nichituș – precum citarea ambasadorului american la Chișinău, care confunda, probabil, teritoriul dintre Prut și Nistru cu un bantustan african – inserez rândurile scrise de acest european, fie și pentru că eu am fost la Ungheni, la Primul Pod de Flori peste Prut, moment în care Gorbaciov tremura la Moscova, să nu se unească românii, motiv pentru care a sunat dimineața la Paris, ca să îl roage pe președintele François Mitterand să intervină, la telefon, pe lângă Ion Iliescu, să nu se petreacă reunificarea. Ceea ce s-a și întâmplat…

Nu este nicio problemă faptul că guvernanții de la Chișinău pupă papucii oficialilor maghiari, dar vor avea o problemă când la București va fi tratată Republica Moldova ca stat ostil României, aliat al Rusiei, care declară NATO, in integrum, inamicul Moscovei. Și știu ce scriu.

Nu cunosc cum se spune pe moldovenește la bună vedere, că revederea o să o facă tinerii români, în alt mod, mult mai pragmatic.

COMENTARIUL LUI VICTOR NICHITUȘ POATE FI CITIT AICI.

DOAR ATÂTA PUTEȚI?

Cum pe unde respir eu acum aerul curat al țării trec pe șoseaua, cu asfalt nou, turmele de oi, disciplinate, cu etichetele galbene țintite pe ureche – nu că ar fi într-o ureche ciobanii…- am privit pe micul ecran schimbul de opinii inițiat de un specialist în resuscitări religioase versus propriile spaime, cu trei concetățeni altfel stimabili, dar parcă toți cu partitura tipică odei închinate drobului de sare.

Moderatorul a solicitat unuia dintre invitați să compare armata României, cu aceea a Ungariei.

Prima afirmație care m-a surprins a fost că, pentru americani, militarii Budapestei nu contează, ceea ce ar fi frumos, dacă ar fi și adevărat.

Realitatea este că la Ministerul Apărării din Ungaria am văzut ofițeri americani în ținuta de campanie. După cum știu și detaliul că periodic vin de peste Ocean escadrile de avioane militare, de luptă, americane, parte, cam o treime, aterizând în Ungaria, parte, două treimi, în România.

Motivul oficial este antrenamentul în comun. Cel implicit este faptul că la Pentagon nu se dorește izbucnirea unor confruntări precum a fost și mai este cazul, în relația dificilă dintre Grecia și Turcia.

A doua afirmație a fost legată de dotarea armatei maghiare, comparativ cu cea a românilor.

Eu înțeleg apetitul unora pentru piața de armamente. Dar cum moderatorul se pricepe la domeniul militar precum purtătorul de cuvânt al Patriarhiei la problemele Arcticei, unde B.O.R. nu are vreun mitropolit, a uitat să întrebe de raportul de forțe real, nu cel abil ocolit de un invitat.

Conform datelor furnizate de ministerul armatei ungare, personalul activ al acesteia este de circa 28.000 de oameni, la care se adaugă 20.000 de rezerviști.

Din start, armata română a rulat deja, în anii ultimului deceniu și ceva, peste 40.000 de bărbați și femei în teatrele de operațiuni militare din spațiile ex-iugoslav, afgan și irakian.

Efectivul armatei României, cel real, este de circa 69.000 de profesioniști, la care se adaugă aproximativ 50.000 de rezerviști, din care în jur de 20.000 sunt apți de luptă în următoarele 24 de ore.

Raport de forțe? 3 la 1.

Povestea cu avioanele de luptă Gripen, din dotarea armatei maghiare și cu cele de tip F-16, pe care le are armata României nu trebuie minimalizată, dar nici omisă dotarea cu tehnică de luptă modernă disuasivă, extrem de eficace a apărării antiaeriene a țării noastre.

De ce nu este similar atacată verbal Slovacia, precum România?

Are un guvern ferm și o armă naturală eficace, cu un canal ce este ridicat la câțiva metri peste nivelul solului și care, dacă ar fi aruncat în aer ar rade cu un val de apă tot teritoriul până în Budapesta.

De ce nu este similar atacată verbal Serbia, precum România?

La Belgrad nu se uită realitatea dureroasă că primele camioane cu armament destinat ruperii Iugoslaviei au venit din Ungaria.

Iar cei 55.000 de militari sârbi ajung după o zi de luptă în Budapesta.

Vremea purtării mănușilor de catifea a trecut la valsul cu vivandierele din Budapesta.

Iar pe micul ecran sunt dezirabili cei ce știu puterea disuasivă a organismului militar românesc, altfel o să ne învățăm cu cântece popești la care tinerii de azi vor replica surâzând:

– Doar atâta puteți?!…

Suntem luați de proști…

Raed Arafat, șeful DSU și secretar de stat MAI, nu a dorit să comenteze decizia CCR, care a declarat neconstituționale amenzile din această perioadă, însă a dezvăluit că e dezamăgit și se teme că oamenii nu vor mai respecta legea în lipsa unor „unelte” represive.

Păi în Franța, președintele Macron a scos pe străzi, în localități din sudul Hexagonului, militari din Legiunea Străină, cu armele în mâini și francezii au respectat ordinea și disciplina impusă pentru conracararea pandemiei.

Nici în Italia, Spania, Marea Britanie, Germania sau SUA poliția nu a dat amenzi, ci a informat și dispersat, la nevoie, pe cetățenii rebeli.

Suntem luați de proști…de alde Arafat, cel cu geacă de polițist, la conferințele de presă în trei, cu Tipătescu – ministrul de interne – și Pristanda, generalul care se mira și el ce uniformă poartă.

Halal să-i fie!

DESANT…ISTORIC, LA 6TV

8====

PRIMII ANI DUPĂ RĂZBOI

va fi tema emisiunii VALORI EUROATLANTICE,
ce va fi difuzată DUMINICĂ, 10 MAI 2020, de la ora 20.30, de 6TV,
invitați speciali fiind istoricii

Alexandru Oșca, Manuel Stănescu,
Florian Banu și Constantin Hlihor.

ROMÂNIA DUPĂ 75 DE ANI DE PACE

~