– Am fost informat de directorul CIA, generalul David H. Petraeus, că madama de la Bucureşti, Elena Udrea a declarat că soluţiile trebuie să fie soluţii economice, în primul rând! În ce lume trăieşte protejata lui Băsescu?
Secretarul de stat, Hillary Diane Rodham Clinton:
– Întrebarea mă flatează, domnule preşedinte. Dar este retorică. A celor care pleacă. Mai curând decât se aşteaptă… Dragostea ei, mai mult sau mai puţin oficializată, nu va mai trăi acolo…
Preşedintele Statelor Unite a cerut o evaluare de ultimă oră a situaţiei din România.
Directorul Consiliului Naţional Economic, Gene Sperling:
– La Bucureşti există acum două soluţii. Cea la pachet, care înseamnă demisia preşedintelui, urmată de demisia în bloc a guvernului. Şi cea oferită de opoziţie – demisia Executivului condus de Emil Boc, instituirea unui guvern de tehnocraţi, alegeri generale în următoarele două luni de zile. Ultima îi asigură şefului statului o continuitate, fie şi temporară, la Palatul Cotroceni. Prima soluţie este solicitată de demonstranţii, extrem de lucizi, din marile oraşe ale României. Aşa cum aţi fost deja informat, violenţele au fost provocate de cei mandataţi să discrediteze cea mai puternică mişcare populară naţională – de la înlăturarea de la putere a familiei Ceauşescu. A doua soluţie îl impune, pentru prima oară, pe Crin Antonescu ca lider unic al opoziţiei actuale, având şansa de a fi acceptată la Cotroceni, ca preţ al perpetuării preşedintelui în funcţie, la putere. Pe termen scurt. Practic, în cel mult 10 zile, România va avea alt guvern, condus, cel mai probabil, de guvernatorul BNR. Presiunea străzii, dar şi a reprezentanţilor informali, dar credibili, ai clasei de mijloc, din societatea românească, este ca şi şeful statului să ia o decizie în consecinţă. Ecartul de timp menţionat de mine este unul amendabil de evoluţia, parţial imprevizibilă, a evenimentelor stimulate de partea pro-prezidenţială a unor servicii de intelligence. Condusă de generali cunoscuţi.
Barack Obama:
– Gene, eu am nevoie de predicţia ta…
Directorul Consiliului Naţional Economic, Gene Sperling:
– În acest caz, pe termen scurt, un alt guvern va fi instalat la Bucureşti. După o perioadă, pe care să îmi permiteţi să nu o estimez aici şi acum, probabil că o să aveţi un alt interlocutor, la Cotroceni. Unul care nu este exclus să surprindă opinia publică din România.
Un semn public, fără echivoc, al determinării preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, de a câştiga, în forţă, alegerile prezidenţiale din luna noiembrie 2012, a fost semnarea, de către acesta, a Actului de Autorizare a Apărării Naţionale/A.A.A.N. pentru anul în curs, în baza căruia generalul de aviaţie Craig R. McKinley, şeful Biroului Gărzii Naţionale, a devenit membru al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon/Departamentul Apărării/DoD.
Acesta a fost cel mai puternic dintre apelurile lansate de preşedintele Statelor Unite ale Americii, în mesajul său săptămânal, adresat acum conaţionalilor lui. Cu această ocazie, Barack Obama a cerut Congresului SUA să extindă o reducere a impozitului pe salarii, pentru a proteja familiile din clasa de mijloc şi a asigura creşterea economiei americane.
Apelul preşedintelui Obama este valabil şi în România, pentru cei ce au ochi să vadă, urechi să asculte şi minte să înţeleagă.
De câte ori am poposit în Washington D.C. am trecut şi pe la Capitol Hill, colina pe care se află clădirea Congresului Statelor Unite. Partea estică a edificiului/ the east front a fost iniţial desemnată pentru sosirea vizitatorilor şi oficialilor autohtoni şi străini.
La flancul de est al comunităţii euroatlantice se află poarta latină a NATO – România. Uneori, anumite gesturi publice autohtone par a omite realitatea că Parteneriatul Strategic cu S.U.A. nu mai poate fi înlocuit de unul cu Federaţia Rusă, chiar dacă relaţia statului român, cu puterea de la Răsăritul Europei, trebuie menţinută în parametrii cooperării benefice ambelor părţi.
Cu aceste două imagini în minte – omise voit, din discursurile lor, televizate, de promotorii reîntoarcerii noastre la condiţia simbolică a Edecarilor de pe Volga -, am iniţiat seria de convorbiri săptămânale, pe teme expediate empiric în media autohtonă.
Ion Petrescu: So far from the east front of Capitol Hill?
Alexandru Grumaz: Atât de departe de latura estică a colinei Capitoliului? Uneori, da. Alteori, nu. Madeleine Albright, ex-șef al diplomației americane, pe timpul conflictului din Kosovo, considera că România, prin exemplul succesului său în NATO și UE, “poate juca un rol pivotal pentru consolidarea transformărilor necesare avansării parcursului european al țărilor din Balcani”. De fapt, la granița de Est a Europei, numai România și Polonia contează la nivel strategic în NATO, asigurând securitatea flancului supus viscolelor geopolitice.
I.P.:Asistăm la lansări de cărţi şi pledoarii publice care fac totală abstracţie de locul şi rostul nostru în comunitatea euroatlantică. În contextul actual al evoluției României, pe plan politic și social, mai este utilă reamintirea misiunii Parteneriatului Strategic pe care-l are ţara noastră cu SUA?
A.G.: Şi încă cum! Opinia publică trebuie să fie conştientă azi, mai mult decât ieri, dincolo de impedimentele crizei economice şi apropiata campanie electorală, că America a zis DA – intrării României în NATO -, numai după ce primul batalion românesc a intrat în linia întâi a campaniei antiteroriste, din teatrul de operaţiuni militare din Afganistan.
I.P.: Place sau nu unor politicieni autohtoni, Armata României a deschis uşa Cartierului General al Alianţei Nord-Atlantice, de la Bruxelles. Şi iată că acum se confruntă, printre altele, şi cu o scadenţă aproape trecută sub tăcere.
A.G.: Aici fiind vorba de cea existentă la nivelul dotării Forțelor Aeriene Române/F.A.R., care, pe termen scurt, vor rămâne fără avioane de luptă. Asta deoarece resursa celor 30 de avioane MIG-21 Lancer, aflate în utilizare, se va epuiza în 2013.
I.P.: Ceea ce generează un risc major la adresa securităţii naţionale. Şi ne pune pe picior de…egalitate, cu statele baltice, unde, prin rotaţie, câte şase luni, escadrile din celelalte ţări membre NATO – cum a fost şi cazul celei trimise de F.A.R. – asigură siguranţa spaţiului aerian. Ar fi culmea impotenţei politice, la nivel naţional, să ajungem într-o asemenea fundătură dezonorantă!
A.G.: Neluarea unei măsuri adecvate, de soluţionare pragmatică a scadenţei amintite, va anula vizibilitatea profesională a piloţilor noştri, care s-au dovedit a fi extrem de capabili în executarea misiunilor de poliţie aeriană.
I.P.: Înainte de a spune oficiali, de rang înalt, că nu sunt bani pentru achiziţionarea unor avioane de luptă, opinia publică ştia de existenţa a două alternative.
A.G.: Cea americană, cu avioane F16 și cea suedeză, cu mult lăudatul Grippen. La avionul de luptă suedez, aflat în dotarea vecinilor noștri cehi și unguri, există o obiecție, pe care niciun participant, într-un teatru de operațiuni militare, nu o poate respinge. Acest tip de aeronavă nu a fost testat în teatrele de război, precum cel irakian sau afgan.
I.P.:Dar fiecare tânăr pilot şi-ar dori să fie la manşa unui avion de vânătoare ultramodern!
A.G.: Toţi românii visează, măcar o dată, în viaţă, ca să urce pe cea mai înaltă culme din ţară, precum Vârful Moldoveanu, din Munţii Făgăraş! Dar numai puţini au posibilitatea fizică şi – este bine de reţinut – facilitatea financiară ca să urce acolo, la 2.544 de metri altitudine.
Aşa se pune problema şi cu aviaţia militară română. Trebuie să avem în continuare Forţe Aeriene? Indiscutabil. Ne permitem cele mai moderne şi costisitoare avioane de luptă. Probabil că nu. Merită perfectat un acord de preluare a unor aeronave F-16? Cu siguranţă că da.
Primii câştigaţi ar fi chiar piloţii militari români, ce vor urma cursuri de instruire peste Ocean, o experienţă unică, la care râvnesc mulţi profesionişti, din aceeaşi categorie de forţe armate, de pe alte meridiane.
Apoi Forţele Aeriene Române, care se vor alinia celor terestre şi navale, prin capacitatea de a participa oricând la operaţiuni aliate de genul celei derulate în Libia. Doar la ultima întâlnire dintre președinții Barack Obama și Traian Băsescu, de la Casa Albă, chiar s-a abordat acest aspect, invocat acolo de vicepreședintele Joe Biden, care îi spunea şefului statului american că dacă România ar fi avut avioane de luptă, precum F16, ar fi putut participa la Operațiunea Unified Protector/Protectorul Unificat, din Libia.
I.P.: Nu sunt de trecut cu vederea vocile unor lideri politici români care – pornind de la frământările social-economice din ţară – pedalează pe ideea că momentul actual este neprielnic ajungerii la un acord-cadru menit a facilita achiziţionarea de F-16.
A.G.: Austeritatea este o realitate! Una de înţeles. De asumat. Dar care nu trebuie să afecteze, de o manieră descurajantă, capacitatea de reacţie a Armatei României, datorită căreia avem o voce ascultată la NATO.
În al doilea rând, F16 poate veni în România pe un aranjament bilateral, cu eșalonarea multianuală a resurselor financiare necesare returnării sumelor folosite pentru achiziționarea avioanelor americane, cum a susținut șeful statului român, sau pe baza unui acord zonal, despre care a oferit detalii, în urmă cu câteva luni, ambasadorul american la București, Mark Gitenstein.
Aş reaminti comunicatul CSAT, din 23 martie 2010, prin care România semnala intenţia de a achiziționa 24 de avioane F16 Block 25 aflate în uz și oferite gratuit de guvernul american. Valoarea contractului de modernizare s-ar ridica la 1,3 miliarde $, cuprinzând upgradarea la Block 30 și echiparea completă cu armament și muniție. De asemenea s-ar asigura asistența tehnică, pentru o perioadă de cel puțin trei ani, suportul logistic, pregătirea piloților pe simulator.
Nu exclud, în situaţia materializării acestui proiect, ca România să găsească utilităţi adecvate şi pentru Aerostar Bacău, unitate aparte din patrimoniul industriei naţionale de apărare.
I.P.:Ar cam fi timpul ca şi societatea civilă, din România, să contribuie, în formule specifice, la înțelegerea, de către opinia publică naţională, a necesităţii de a fi rezolvată, pe termen mediu, dotarea Forțelor Aeriene Române cu avioane moderne de luptă, iar pe termen lung, aceea a înzestrării adecvate a Armatei Naţionale.
A.G.: Rostul înzestrării României în anii 2012-2013 este simplu. Acela de a contribui, împreună cu Polonia, la soliditatea flancului estic al NATO, în condițiile fortificării militare a Rusiei.
Polonia este deja prima țară – dintre cele ce au alcătuit ex-Pactul de la Varșovia -, care a contractat și utilizează avioanele F16 (48 de avioane F16 V/D Block 52). Dintre vecinii noștri, Turcia și Grecia mai au în dotare astfel de tipuri de avioane.
Soluția adoptată de Polonia, aceea de a cumpăra avioane F16 noi, complet echipate, la preţul de 3,5 miliarde de dolari, este una valabilă și pentru noi.
Pentru contractul cu Polonia, SUA au oferit Varșoviei un credit cu dobândă redusă, având termen de graţie 5 ani. Plus cel mai mare contract offset, întâlnit până în acel moment, în tranzacţiile internaţionale de armament, în valoare de 6,3 miliarde $! Acum, Polonia se pregăteşte să mai comande 48 de avioane și a deschis teritoriul național pentru instalarea unei baze a aviației americane, începând cu anul 2013.
I.P.:O asemenea ipoteză – mă refer aici strict la staţionarea unor escadrile de avioane de luptă americane – este avută în vedere la Pentagon şi în ceea ce priveşte România, vizat fiind, deloc întâmplător, un aeroport din Transilvania. Efectele disuasive obţinute fiind de la sine înţeles.
A.G.: Aş încheia prima noastră discuţie cu reamintirea adevărului că aviaţia românească nu este o himeră, ci o poveste de succes. Am construit IAR-80, am modernizat elicopterele Puma 330, cu sistemul SOCAT, am construit Șoimul, un avion de atrenament deosebit.
I.P.: Da, dar un proverb american susţine: Absence makes the heart grow fonder./Cei care se văd mai rar se iubesc mai mult. Vine şi ORA FORŢELOR AERIENE ROMÂNE. Dar nu privind la est de noi.
În locul tradiţionalului mesaj săptămânal filmat, al preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Casa Albă a difuzat, acum, o prezentare succintă a activităţii lui Barack Obama în ultimele şapte zile. O perioadă în care şeful superputerii lumii s-a aflat în zona Pacific.
El a călătorit în Hawaii – unul dintre cele 50 de state ale SUA – pentru conferinţa dedicată Cooperării Economice în arealul Asia-Pacific, a vizitat Australia, unde a avut întâlniri cu prim-ministrul Julia Gillard
şi s-a adresat Parlamentului de la Canberra.
Ulterior s-a oprit în Indonezia, pentru Summit-ul Asiei de Est. Obama este primul preşedinte american care participă la această conferinţă, a treia în ordine cronologică.
Aici, el a avut întrevederi bilaterale cu liderii din India, Indonezia, Malaezia, Filipine. Şi a anunţat că secretarul de stat Hillary Clinton va vizita Myanmar, pentru a discuta despre eforturile necesare în această ţară, vizând promovarea unor reforme importante, democratice.
O mare parte din convorbirile menţionate a fost consacrată demersurilor necesare deschiderii pieţelor din arealul limitrof Pacificului, pentru exporturile americane. În acest periplu, preşedintele a anunţat încheierea de afaceri, în valoare de cel puţin 25 miliarde dolari, între companiile americane şi ţările din regiune. Aceste tranzacţii comerciale vor facilita comenzi externe ce vor crea şi stabiliza 127.000 locuri de muncă, în Statele Unite.
Interesul general | Ion Petrescu | 
January 20, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
