După o campanie electorală agitată, care a divizat mult societatea românească, alegerile legislative s-au încheiat cu rezultate previzibile. Am participat duminica trecută la vot, cu gândul la viitorul neamului românesc şi vreau să cred că, după această furtună politică, societatea românească va ajunge să cunoască lumina şi pacea mult aşteptată.
De această dată nu mă voi opri la evenimentele istorice din trecut, dar voi trata subiecte de actualitate şi viziuni ale viitorului.
Sărbătoarea Naţională a României, de 1 decembrie, din acest an a fost una deosebită, petrecând-o alături de membrii diasporei româneşti din Franţa, la un concert de muzică clasică, redescoperind măreţia şi misterele muzicii clasice create de marii compozitori români şi europeni. A fost minunat.
Am remarcat, din presa românească, discursul de Ziua Naţională a României, a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei Teofan, care mi-a plăcut şi gândul m-a purtat direct la martirii neamului românesc. Vă trimit mai jos legătura la articolul respectiv:
Chiar dacă am anumite rezerve faţă de organizarea Zilei Naţionale a României, în plină iarnă şi frig, cu parada militară la 1 decembrie, care se limitează la reunirea Transilvaniei cu România, din 1918, preferând ca neamul românesc să amintească lumii şi să sărbătorească Ziua Unităţii Naţionale a unificării Ţării Româneşti, a Moldovei şi Transilvaniei într-un singur stat, la 27 mai , amintind actul istoric făurit de Mihai Viteazul de la 27 mai 1600, totuşi accept această dată, pentru că e ziua fondării României Interbelice Unite.
Astfel, românii nu s-au unificat într-un stat unitar pentru prima dată în istorie, după cum afirmă unii neprieteni ai României, graţie unui monarh de viţă germană, la început de secol 20, la finele Primului Război Mondial, după victoria marilor puteri ale Antantei, dar la 1600, pe timpul marii expansiuni otomane din Europa, atunci când ţările europene erau divizate de războiul dintre catolici versus protestanţi şi in zeci de ducate, regate.
Dar nu vreau să continui să dezbat ideea polemică de care trebuie să se ocupe istoricii profesionişti, intelectualii în dialog cu societatea românească şi să se aleagă, prin referendum, Ziua Naţională a României. Această alegere a Zilei Naţionale trebuia realizată imediat după căderea regimului comunist din România, prin 1990-1991, care, aproape jumătate de secol, a impus sărbătoarea naţională la 23 august, dorind parcă să amintească astfel Pactul Hitler-Stalin, din 23 august 1939 – originea dictaturii comunisto-ruseşti, de ocupaţie, din România anilor 1944-1989.
Încerc să nu mă opresc la trecut, dar tot de trecut e legat viitorul neamului românesc. Nu degeaba generaţia paşoptiştilor lui Bălcescu, Mureşanu şi Alecsandri erau fascinaţi de Unirea României Libere a lui Mihai Viteazul, din 27 mai 1600, pentru o eventuală unire, la 1848, a Munteniei si Moldovei, aceasta realizându-se zece ani mai tarziu.
Voi încheia răvaşul cu fraza lui Nicolae Balcescu: “Unirea face puterea statelor şi, prin urmare, fericirea lor!”
Damian Hâncu
__________________________________
Wednesday, November 28, 2012 1:51 PM
Bună ziua dle Petrescu!
Vă scriu după o pauză de reflecţie, lectură şi studii, meditând la culisele evenimentelor care ne marchează prezentul.
Urmăresc blogul şi articolele d-voastră, din presă, cu multă curiozitate, pentru că abordati actualitatea internaţională raportând-o la cea românească, dar cu o notă de umor originală.
Deseori mă gândesc la destinul tragic al intelectualilor români de la Constantin Brâncoveanu, Miron Costin, la Nicolae Bălcescu, Andrei Mureşanu, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici sau Nicolae Iorga şi vreau să cred că sacrificiul lor, pentru neamul românesc, n-a fost în zadar.
De mic fiind port în suflet nostalgia Daciei Libere a lui Burebista şi Deceneu, a Moldovei lui Ştefan cel Mare ( cu mănăstirile şi cetăţile marelui domnitor), a României Unite Libere a lui Mihai Viteazul şi a României Interbelice, a bunicilor şi a lui Nicolae Iorga, Al.Averescu, Pan Halippa, Ion Pelivan, Ion Nistor, George Enescu sau Liviu Rebreanu.
Contribuţia neamului românesc daco-latin, la cultura europeană a fost majoră, dar am remarcat că, intenţionat, acest aspect deranjează pe unii occidentali, preferând să asocieze România cu Serbia, Bulgaria, Ucraina sau Rusia – ţări slave şi ostile neamului românesc, care mereu au căutat să dezbine românii, pentru a-i asimila şi umili.
Nu e vina românilor că au fost multe secole scutul creştinătăţii, pentru europeni, versus barbarii huni, avari, vandali, mongoli, tătari, turci, ruşi şi… sovietici.
Deranjează, pe occidentali, adevărul, când la aminteşti că românii sunt de origine latină şi creştinaţi direct de apostolii Andrei şi Filip trimişi de Isus Christos, sau că fondatorul primului avion cu reacţie a fost românul Henri Coandă, de asemenea, creatorul penicilinei, din 1916, a fost Nicolae Paulescu (copiată de scoţianul Al. Fleming abia în 1929), sau românul George Emil Palade, naturalizat american în 1952, fondatorul substanţei chimice Palladium etc.
Revenind la actualitatea românească, mă bucur când d-voastră le amintiţi guvernanţilor cameleoni, de la Chişinău, Filat, Lupu, Diakov – admiratorii regimului Putin, că nu pot fi alături de patrioţii estonieni, letoni sau lituanieni.
Urmăream comemorarea ostaşilor francezi căzuţi în Primul Război Mondial, la 11 noiembrie curent şi mă întrebam, când, la Bucureşti şi Chişinău, vom comemora ostaşii români căzuţi în acest război numit, în perioada interbelică, “Războiul Desrobirii”.
Voi încheia cu fraza lui Lucian Blaga :“Nici un popor nu e atât de decăzut şi păcătos, pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el, din moment ce îi aparţii!”
Când am aflat ştirea tristă, despre stingerea din viaţă a tatălui d-vostră am simţit o undă de şoc,
pentru că, îndată, mi-am amintit de trecerea în nefiinţă, acum un an, a bunicăi Catinca, de la Berezlogi, Orhei- unica legătură vie pe care o mai aveam cu Basarabia Interbelică!
Am fost profund îndurerat câteva zile, pentru că ultima oară o văzusem în viaţă, pe timpul sărbătorilor de Paşti, arătându-mi multe fotografii vechi, inedite, de familie, din Basarabia Interbelică.
Ştia că am o slăbiciune şi o nostalgie pentru acea perioadă, când judeţul Orhei şi Basarabia bunicăi Catinca şi a bunicului Damian (plecat la Domnul cu 9 luni înainte de naşterea mea) alcătuiau România Interbelică Reîntregită!
De aceea, moartea tatălui d-voastră m-a afectat mult, precum moartea bunicăi Catinca, pentru că mă doare că sunt tot mai puţini martori vii ai României Interbelice!
Nu doream să vă scriu un mesaj scurt, de “sincere condoleanţe”, de aceea am luat o pauză de reflecţie şi linişte!
Îmi amintesc cum, acum un an şi jumătate, aţi scris un articol cutremurător despre eroul Bogdan Valerian Hâncu, de la Iaşi, căzut în Săptămâna Mare de Paşti, la 27 aprilie 2006, în Nassyria – Irak. Am plâns câteva zile citind articolul, pentru că la fel în Săptămâna Mare de Paşti s-au dus la Domnul tinerii omorâţi de miliţia comunistă dirijată de Voronin, în aprilie 2009, amintindu-mi de momentele tragice, din noaptea de 7 aprilie 2009, când, la câţiva paşi de mine a murit, sub lovituri, Valeriu Boboc!
Atât moartea lui Bogdan Valerian Hâncu în aprilie 2006 (cu acelaşi nume de familie pe care-l moştenesc de la străbunul Mihalcea Hâncu), cât şi moartea lui Valeriu Boboc, în aprilie 2009, m-au afectat profund!
Am înţeles că Istoria m-a marcat şi îi mulţumesc Domnului, în fiecare zi, că sunt în viaţă!
De aceea cred că întâlnirea noastră, de la Bucureşti, nu a fost întâmplătoare, pentru că d-voastră l-aţi văzut viu pe Bogdan Valerian Hâncu, iar câteva zile mai târziu decedat, dar eu l-am văzut câteva clipe, în viaţă, pe Valeriu Boboc şi mai apoi omorât sub loviturile miliţienilor comunişti!
Ambii au căzut pentru Libertatea Neamului Românesc!
De aceea, stingerea din viaţă a generalului Petrescu, tatăl d-voastră, mă afectează mult!
Sunt alături de durerea d-voastră şi mă rog la Domnul să-l odihnească în pace !
Voi încheia cu o expresie, parafrazând pe marele poet basarabean Grigore Vieru, care spunea :“Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil!”.
Eu aş spune, în cazul d-voastră: “Pierzând pe tata, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil!”
Dupa o vara sufocanta, cu demiterea parlamentara a presedintelui Basescu, cu referendumul usl-ist esuat, cu Jocurile Olimpice de la Londra, unde atletii români au fost aproape de mai multe medalii fiind pe locurile 4-5 la competitii si vizita cancelarului german la Chisinau, am luat o pauza de meditatie si lectura si nu v-am scris în ultimul timp.
Înţeleg foarte bine că adevăraţii patrioţi ai neamului românesc suferă în tăcere, când minciuna ruseasca si fortele obscure ucrainiene sau unguresti sarbatoresc intrigile sterile ale partidelor politice de la Bucuresti, care dezbina societatea româneasca!
Ca exemplu, sunt afacerile pe peste 20 de ani ale traficantilor rusi de arme,droguri si persoane din Transnistria în zonele din conflict din Asia(Caucaz,Orientul Mijlociu),Balcani si Africa :
Cotidianul.ro- Dosarele secrete din maruntaiele putrede ale Ministerului Public(conexiunea ex-sovietica)!
De aceea, Reunirea din 1990-1992, a celor 10 judete ale României Interbelice, anexate cu forta de Stalin, la URSS, în iunie 1940, n-a avut loc!
Iar majoritatea intelectualilor români unionisti au fost lichidati de KGB deghizat în FSB!
Ocupatia ruseasca continua!
Se cunosc legaturile economice dintre baronii PSD sau PNL si traficantii de arme si fiinte umane rusi, ucrainieni,arabi si iranieni!
De aceea România nu e admisa în Spatiul Schengen, precum Polonia, Cehia, fiind inclusa alaturi de Bulgaria (care-si bate joc de românii din Timoc)!
Am urmarit în aceasta vara multe documentare de investigatie, printre care si un documentar franco-britanic despre traficul de fiinte umane : youtube-“esclaves sexuelles”, care descrie “piata” obscura criminala de peste 42 mld dolari anual, subiectul fiind dezvoltat în filmul franco-britanic”Taken”(L’Enlevement) 1 si 2″ de Pierre Morel si William Neeson în 2008 si oct.2012!
E tragic si revoltator!
Doar armata, atletii si intelectualii români, prin rezultatele remarcabile conving occidentalii de a include România alaturi de Polonia, dar nu de Bulgaria, Ungaria sau Serbia – tari filoruse si românofobe!
Deseori ma gândesc la sacrificiile de veacuri ale poporului român, pentru apararea crestinismului si civilizatiei europene, fiind ca un scut în fata hoardelor păgâne asiatice de la huni, avari, mongoli la sovietici!
Doar în ultimile doua secole, românii au trebuit sa dea tributul sângelui la toate marile conflicte mondiale: de la razboiul ruso-turc din 1806-1812, 1853-1856, 1876-1878 ruso-japonez din 1904-1905 ,WW1 si WW2, Razboiul din Coreea, Vietnam, Angola, Afganistan, Caucaz etc., fiind trimisi de rusi drept ” carne de tun” !
Nu sunt pesimist din fire, dar cred în viitorul luminos al neamului românesc crestin, precum spunea Eminescu: “Tara mea de glorii, tara mea de dor!” , astfel România devenind pilonul crestin în Balcani, precum Polonia lui Chopin si Ioan Paul al 2-lea pilon catolic, pentru Europa Centrala decrestinata de comunism si ateismul materialist!
Scrisoare deschisă către Preşedintele RM Nicolae Timofti
Dle Preşedinte al Republicii Moldova,
Primăvara acestui an a început, în Republica Moldova, la 16 martie 2012!
Şi aceasta, atât pentru cetăţenii statului nostru, care cred în Democraţie, cât şi pentru tinerii care au protestat paşnic, la 7 aprilie 2009, împotriva regimului comunist din Republica Moldova.
Pentru mine, personal, este cu atât mai îmbucurătoare învestirea D-voastră în funcţia supremă de stat, cu cât ştiu că ne leagă acelaşi domeniu profesional : Ştiinţele Juridice.
Am încredere că veţi contribui, în măsura posibilităţilor şi atribuţiilor D-voastră de Preşedinte al RM, la elucidarea dosarului 7 aprilie 2009, dosar care pentru societatea noastră continuă să fie o rană care sângeră. Read more »
Într-un miez de Cireşar, pentru câteva clipe în spaţiu, în capitala României se întâmpla ceva memorabil.
Şi în acea zi de 15 iunie 2011, ca şi în alte zile ale verii, Bucureştiul inunda în soare şi lumină, ca o speranţă adăpostită în zâmbet.
L-am întâlnit pentru prima dată pe prietenul nostru Ion Petrescu, cu care corespondam de ceva timp şi colaborasem pentru publicaţii din România.
Întâlnire de suflet, cu respect şi emoţii. Complicitate de vechi prieteni, sfaturi frăţeşti, priviri calde de părinte şi lacrimi invizibile de regăsire.
Într-un miez de Cireşar, pentru câteva clipe în spaţiu, în capitala României, cele două maluri de Prut, separate de decenii, s-au reîntâlnit.
Maria Augustina Hâncu
________________________________________________
În fotografia de mai jos, de la stânga la dreapta:
Anul ce se încheie mi-a oferit şi şansa să cunosc tineri care îşi iubesc pământul pe care s-au născut, aşa cum a rămas acesta, după vitregiile istoriei, între Prut şi Nistru. Pe trei dintre ei i-am invitat să îşi exprime public, un gând de Crăciun.
A urmat un foc de artificii cerebrale, care merită citite in integrum.
JURNALISTA VICTORIA UNGUREANU, din Chişinău – Crăciunica din fotografie! – şi-a exprimat speranţele de final de an într-o scrisoare deschisă adresată celui mai iubit personaj al momentului:
Dragă Moş Crăciun,
A trecut mult timp de când nu ţi-am scris. Să nu mă crezi un om meschin pentru că am să-ţi cer atât de multe şi importante pentru noi şi atât de puţine şi lipsite de sens pentru alţii.
N-am să-ţi cer să ne dai un preşedinte acum în prag de sărbători, chiar dacă ar fi necesar. N-am să-ţi cer o alianţă democrată, chiar dacă ne-am dori-o, pentru că ştiu că ai o atitudine sceptică faţă de politică.
N-am să-ţi cer alegeri anticipate, chiar dacă ne-am dori alte rezultate. N-am să-ţi cer să-i izgoneşti pe cei străini din ţara noastră. N-am să-ţi cer să-i pedepseşti acum de sărbători pe toţi duşmanii noştri.
N-am să-ţi cer să reduci salariile de milioane ale unora şi bunătăţurile de care majoritatea dintre noi, nu că nu le avem, dar nici nu mai visăm să ne alintăm cu ele. N-am să-ţi cer niciun cadou valoros.
Am doar nişte dorinţe, care ne-ar bucura mai mult decât orice bijuterie din aur la care egoiştii visează. Am să-ţi cer mai mult adevăr, într-o ţărişoară cu păgâni bănoşi, care se vor la guvernare. Am să-ţi cer sinceritate, pentru că minciuna şi promisunile unora deja ne obosesc.
Am să-ţi cer zâmbete şi bună dispoziţie pentru copiii izolaţi de societate. Am să-ţi cer mii de mame şi de taţi, care se pot reîntoarce acasă, pentru a sărbători Revelionul şi Crăciunul alături de cei dragi.
Am să-ţi cer suflete fericite, pentru cei care încă nu iubesc. Am să-ţi cer optimism, pentru cei care sunt învăluiţi de tristeţe. Am să-ţi cer strictul necesar, pentru familiile care nici pe acesta nu-l au. Am să-ţi cer mai multă dragoste reciprocă.
Dragă Moş Crăciun, am să-ţi cer o viaţă mai fericită pentru noi, cei care am rămas cu bunei nepreţuiţi, părinţi plecaţi şi copii orfani, cu valori spirituale spulberate de vântul timpului, dar guvernanţi milionari.
Te cuprind cu gândul meu curat şi îţi mulţumesc că ai citit acest răvaş.
Chiar dacă peste noapte dorinţele noastre nu vor deveni realitate. Noi ştim să aşteptăm un Crăciun după inima basarabenilor!
***
SCRIITOAREA MARIA A. HÂNCU, aflată acum în Franţa şi-a scuturat, de pe cosiţe, trei fulgi de nea: povestea unui vis trăit cu ochii deschişi, un poem de sezon şi un gând de final de an:
La răscruce de ani
Ningea, cu fulgi pufoşi şi mascaţi. Ca atunci când nu ar exista altă cale de mijloc şi nu ai avea dreptul la eroare, deşi ai simţi că-ţi trăieşti ultimele clipe ale vieţii şi iubeşti pentru ultima oară…
Ningea irevocabil, integru, definitiv.
Suflul aerului, ascuţit de rece, abundent de profund, necruţător de alb, picta în zare, din fulgii groşi, o nalucă, devenită imagine, apoi chip de fată. Cerul zâmbea la văzul creaturii şi arunca mulţumit un curcubeu, peste univers. Milioane de zâmbete se aşternuseră peste tot atâtea feţe umane colorate, cu diferite stări sufleteşti, asemenea unor cioburi de raze, împrăştiate de mânuirea unui evantai multicolor.
Fata în alb se apropia tot mai mult de lume. Părul lung, despletit în bucle negre, îi acoperea talia fină şi zveltă. In ochii ei, de migdală, umbriţi de gene dese, încăpeau dealuri, munţi şi câmpii, umplute de zăpada sclipitoare. Nările năsucului ei dirijau, fremătând, ritmul gerului.
Buzele ei roze şi umede tipăreau, la fiecare nouă respiraţie, cercuri tremurătoare în aer, din care se naşteau formele haotice ale viitorilor fulgi.
Rochia albă, transparentă, fluturată de mâinile viscolului îi dezvelea uşor gleznele subţiri. Braţele ei, larg desfăcute, erau două aripi, care îi ghidau zborul, iar chipul senin al feţei îi lumina drumul prin aerul dens.
Era Fulga. Gingăşie şi asprime. Linişte şi tumult. Puritate şi intransigenţă. Fragilitate şi rezistenţă…. La văzul pânzei albe din jur, Fulga privi neputincioasă. Numai in faţa operei naturii înveţi umilinţa, când înţelegi că fiinţa ta nu e decât un fir de nisip în univers, o picătură într-un ocean, o sclipire din lumina lumii.
Fulga zâmbi. Şi atunci, o mişcare a aerului i-a devoalat, pentru o clipă, sufletul luminos, brusc şi neaşteptat, ca o strălucire fulgerătoare a unui ochi de geam spart, peste care s-a aşezat, pentru o clipă, soarele.
A fost îndeajuns: clipa şi-a înscris urma de neşters… Zarea fu înfăşurată de un ecou venit din adâncurile universului. Un zgomot ascuţit îşi înfipse urmele în zare. Aerul arunca rebel stropii ecoului, ca o salvă peste lume.
Cerul îşi încreţi niţel fruntea a nedumerire, dar zâmbetul generos al soarelui şterse orice îndoială că zgomotul ar fi produs careva tulburare în univers.
Liniştea curgea stăruitor, ca o ploaie invizibilă. Iar Fulga îşi continua zborul dansând, cu mulţumirea unei misiuni împlinite. Calmă. Tenace. Albă.
În tăcerea tulburătoare a pământenilor, plutea un zgomot imperceptibil. Acelaşi, efemer şi etern.
A mai căzut un an, din Timp!
_____________________________________________________
Poveste de iarnă
Ne mângâie fulgii pe creştet
Ori poate, tiptil, zarea fuge.
Şi curge pe noi cerul veşted
Sau poate iarna, că plânge.
In fulgi ne-ascunde-o privire :
Văzduhu-i lăsăm să ne cadă.
Şi-i albul din jur rătăcire,
Iar noi înotam prin zăpadă.
Şi-n iarnă ne ţine strâns zarea,
Infipţi într-un vis, într-o zi.
Şi cum mai respira ninsoarea
În noi, cu verbul « a fi ».
Aştept de la anul 2011 ceea ce ţara mea = România şi Moldova de Est, n-a reuşit să realizeze în 2010.
Doresc ca, în anul care vine, România şi Moldova de Est să-şi întărească în Europa, şi în lume, poziţia politică şi culturală. Încercările de ordin politic, prin care trec, la sfârşitul anului 2010, cele două state româneşti, ne confirmă, încă o dată, că lupta continuă, că patriotismul şi mintea lucidă a românilor constituie salvarea acestui neam mult pătimit.
In ceea ce mă priveşte, în linii generale, sunt mulţumită de anul 2010, care mi-a adus câteva evenimente îmbucurătoare. Sper ca şi anul care vine să-mi fie de bun augur.
Crăciun fericit!
***
DAMIAN HÂNCU, unul dintre tinerii bătuţi sălbatic de miliţienii lui Voronin, în primăvara revoltei tinerilor din Basarabia, din 2009, împotriva perpetuării regimului comunist a răspuns franc:
Anul 2010 a fost un an cu multe încercări pentru neamul românesc. Personal, sunt şi acum în asteptarea unor schimbări în Republica Moldova, demarate în aprilie 2009. Port speranţa că, în 2011, se va continua reformarea europeană a Moldovei.
Procesul de integrare europeană, in linii generale, este literă moartă la Chişinău, atâta timp cât niciun partid, din actuala coaliţie democratică, nu afirmă decis şi tranşant ieşirea Republicii Moldova din componenţa Comunităţii Statelor Independente şi dorinţa de aderare la NATO, ca primă etapă pentru integrarea in UE. Cum ar fi exemplul Croaţiei si al statelor din Europa Centrală.
Se face deseori o paralelă, între Modova de Est şi Ţările Baltice, în ceea ce priveşte trecutul lor istoric, relativ comun, dar de ce nu sunt invitaţi experţi ai ţărilor respective în domeniile cheie ale Republicii Moldova, pentru a beneficia de experienţa, valorile şi convingerile lor, cele care au stat la baza democratizării Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, după disoluţia Uniunii Sovietice.
Problema majoră a Republicii Moldova este incertitudinea şi criza indentitară a acestui stat. Daca nu ştim de unde venim, nu vom cunoaşte încotro mergem! Sper ca, în 2011 ,să progresăm şi la acest capitol.
Pe plan personal, m-am bucurat de câteva realizări în 2010. Doresc ca, în Noul An, să pot continua, cu aceeaşi energie şi perseverenţă, realizarea proiectelor începute, cu încredere, în acest an.
Crăciun liniştit!
Interesul general | Ion Petrescu | 
December 11, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
