Într-o intervenţie de ultimă oră, avută în faţa Comisiei pentru Forțele Armate, a Senatului Statelor Unite, generalul Martin Dempsey a afirmat:
– L-am sunat de dimineaţă pe omologul român şi i-am spus textual: “Înţeleg că eşti aerian, adică de la forţele aeriene, cu resursa de zbor intelectual în curs de epuizare, dar măcar puteai să trimiţi, în judeţul Buzău, pe unul dintre generalii care a comandat forţa expediţionară românească în Irak şi Afganistan şi să-i dai mână liberă şi în subordine forţele de elită din garnizoana Buzău, pentru a deszăpezi românii care mor cu zile în casă!”
În capitala Belgiei s-a anunţat că miniştrii italian şi spaniol de externe au folosit prilejul reuniunii informale, derulate la Sopot, în Polonia , pentru a anunţa decizia guvernelor lor, de la Roma şi Madrid, de a sprijini iniţiativa Parisului, Berlinului şi Varşoviei, de a se institui un Cartier General European/C.G.E. autonom, menit a conduce operaţiunile militare de menţinere a păcii.
Reuniunea miniştrilor de externe europeni a fost focalizată pe reglemetarea raporturilor actuale dintre U.E. şi Siria
Mai concret, a fost semnată o nouă scrisoare – de către miniştrii Clubului celor 5, respectiv, Franţa, Germania, Polonia, Italia şi Spania – prin care i se ridică mingea la plasă doamnei Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, pentru a se “crea structuri comune în domeniul apărării comunitare”.
Această semnalabilă luare de poziţie survine după ce au eşuat dialogurile anterioare, între cele 27 de state membre ale U.E., ca urmare a vetoului Perfidului Albion, pardon, al Marii Britanii, care s-a opus materializării unui Cartier General European, un nucleu de comandă ce ar fi fost primul pas de autonomizare, pe plan militar, a statelor europene aliate Americii, ceea ce ar fi lăsat, fără obiectul muncii, o serie de structuri militare funcţionale, acum, în comunitatea euroatlantică.
Nu este exclus ca şi România – al cărui preşedinte a pledat, recent, pentru înfiinţarea Statelor Unite Europene – să găsească pretextul potrivit pentru a se ralia iniţiativei celor cinci, având în vedere că forţa expediţionară românească a avut evoluţii notabile în teatrele de operaţiuni militare din Irak şi Afganistan.
Cu siguranţă, guvernele danez şi olandez, ca să mai dau două exemple, vor menţine reticenţa lor faţă de crearea acestui comandament multinaţional, deoarece nu mai sunt dispuse să trimită trupe naţionale, în misiuni internaţionale, fie acestea sub stindard O.N.U., N.A.T.O., sau cel al Uniunii Europene.
Iniţiativa celor cinci state europene este salutară, fiind şi efectul Operaţiunii “Protectorul Unificat”, una în care nu numai că Statele Unite au efectuat un pas înapoi – detaliu ce a determinat prelungirea nefirească a înlocuirii conducerii statale a 6.420.000 de libieni -, ci a şi apărut disconfortul generalilor europeni, de a fi comandaţi de un înstelat de peste Ocean, nativ canadian.
Concomitent, opţiunea a cinci puteri europene, de a instaura C.G.E., este un semnal puternic, pentru Damasc şi Ankara.
Siria fiind astfel prevenită că înlăturarea regimului represiv actual, al preşedintelui Bashar al-Assad, se va derula într-o concepţie nouă, de inspiraţie europeană.
Iar Turcia fiind, în acest mod, atenţionată, că nu va deţine rolul de primadonă, în ceea ce se doreşte a fi intervenţia militară aliată în Siria.
Prea mare încântare, apropo de iniţiativa formării Cartierului General European, nu va fi nici la Moscova.
La Beijing se va lua notă de intenţie, conducerea Chinei fiind adepta dictonului naţional:“Celui ce ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile.”
Am primit de la un cetăţean român, de naţionalitate maghiară, de peste munţi, care urmăreşte pe twitter ceea ce scriu în acest areal electronic, o întrebare simplă:
Ce viitor credeţi că va avea Ţinutul Secuiesc?
Coincidenţa face ca interogaţia să fi fost formulată când presa de la Bucureşti semnala un protest organizat de câţiva paşnici trecători pe malurile Tamisei. Una dintre pancartele utilizate de aceşti inocenţi pământeni mi-a atras atenţia prin întrebarea şugubaţă – vizibilă în fotografia de mai jos:
ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE???/ NUMAI SOLUŢIA MILITARĂ ESTE ACCEPTABILĂ?
Ca unul care i-am cunoscut bine pe unii ofiţeri unguri, atât pe timpul unui curs de câteva luni, în Canada, cât şi ulterior, la ei acasă, în Ministerul Apărării Patriei, din Budapesta, dar şi la o bază aeriană maghiară, de dincolo de lacul Balaton, pot afirma că şi aceşti camarazi inteligenţi, devotaţi ţării lor, ar surâde.
Unii cu înţelegere. Alţii cu amărăciune.
În contextul în care diplomaţia oficialilor români nu include şi declaraţii ferme, a căror lipsă este observată de opinia publică – şi va fi taxată, în mod democratic, la următoarele alegeri – anumite repere tipice lumii reale în care trăim probabil că merită a fi aici menţionate.
Ungaria, ca şi Grecia, România, ca şi Turcia, sunt state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
Şi diferendele ştiute între Grecia şi Turcia au dus la tensionări ale relaţiilor bilaterale, al căror apogeu a fost duelul aerian al piloţilor militari greci şi turci. Nu o singură dată.
Dar Turcia – care are forţe armate incomparabil mai puternice decât cele elene – nu a recurs la o demonstraţie militară, precum o invazie parţială a teritoriului grec.
În plus, Statele Unite ale Americii au ştiut să acţioneze, cu răbdare, pentru detensionarea treptată a raporturilor politice încordate, dintre Atena şi Ankara.
Ungaria – ca şi Grecia, în comparaţie cu Turcia – are o forţă militară surclasată, la toate capitolele, de Armata României.
Băieţii care s-au jucat cu naivitatea jurnaliştilor englezi şi au scris cu aroganţă ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE??? ar trebui să ştie că un principiu respectat, cu sfinţenie, la Cartierul General al NATO, este acela că se va descuraja şi stopa orice escaladare a confruntării politice, dintre două state membre, cu efecte negative pe plan militar.
Şi rândurile de mai sus sunt scrise de un cunoscător, la faţa locului, a raporturilor de conlucrare internă între militarii aliaţi.
Acceptând, pur teoretic, faptul că nu ştiu ce înstelat ungur ar alerta purtătorii de uniformă, din armata maghiară, pe considerente ce ţin de susţinerea agitaţiilor unor conaţionali, ce doresc un alt statut pentru teritoriul din inima României, locuit, în mod real, de o majoritate a cetăţenilor vorbitori de limbă maghiară, probabil că în secunda doi, de la aflarea acestei informaţii, amiralul James Stavridis, comandantul trupelor americane dislocate în Europa şi comandantul suprem al forţelor aliate – inclusiv al celor din Ungaria – l-ar chema la el pe reprezentantul militar maghiar la Bruxelles.
Şi nu doar i-ar cere explicaţii.
Ci l-ar pune să aleagă.
Se revocă ordinele incitante la o nefirească confruntare militară, între doi aliaţi, sau sună la Casa Albă?
Care a liniştit – printr-o simplă convorbire telefonică, în 2006 – o intenţie similară a guvernului de la Budapesta.
Iar premierul maghiar, de atunci, a încheiat dialogul cu două cuvinte:
– Am înţeles!
Luând în calcul şi ipoteza că România ar recurge la o măsură militară de retaliere, în urma unor acţiuni provocatoare generate dinspre Tisa, ar fi bine să se ştie, de cine este interesat, că numai prin convergenţa eforturilor forţei expediţionare româneşti, completată cu unităţile speciale şi cele de paraşutişti, al căror efectiv total depăşesc substanţial numărul combatanţilor din trupele maghiare, în cel mult 24 de ore, Tricolorul României va flutura din nou pe Parlamentul de la Budapesta.
Nu va fi cazul. Dar camarazii maghiari au un deficit major de experienţă, comparativ cu cel al militarilor români, rulaţi în teatrele de operaţiuni militare ex-iugoslav, irakian şi afgan, ultimele două determinându-i să se confrunte cu inamici a căror viclenie este recunoscută.
Şi ar mai fi ceva. Pentru cine are ochi de citit şi minte de înţeles…
Să nu creadă cineva că la nivelul lucidităţii celor ce constituie marea mută nu există şi o variantă pragmatică, extrem de rapidă, pentru înlocuirea, fără ezitare, a oficialilor de la Bucureşti care ar ceda psihic, fie şi printr-o neinspirată declaraţie verbală, la presiunile comice ale iredentiştilor maghiari.
February 10, 2012 07.30 | 
Subscribe
