القوات السعودية الخاصة في العمل (video)

Forţele Speciale ale Arabiei Saudite în acţiune:

Deviza acestor luptători de elită?

Dacă nu îţi pasă de propria ta ţară, nu trebuie să trăieşti în ea!

Forţele Speciale Afgane vor acţiona independent

Duritatea antrenării forţelor speciale chineze

Imaginea surprinsă de fotoreporterul Lu Iunie redă modul în care, în regiunea militară Jinan, s-a reuşit crearea unui mediu realist de luptă, pentru antrenarea unei companii din armata Chinei, destinată operaţiunilor speciale.

Într-un asemenea loc sunt utilizate metode şi mijloace diversificate de călire a soldaţilor care, prin tenacitate, perseverenţă şi spirit de sacrificiu, pot îndura maximum de adversitate, cu scopul de a învinge orice inamic.

Cei mai buni sunt apoi selectaţi pentru a acţiona şi la bordul navelor militare, în misiuni antiteroriste. Doar un proverb chinez susţine:
“Ce nu poţi evita, acceptă cu plăcere.”

Secunda doi a Ţinutului Secuiesc

Am primit de la un cetăţean român, de naţionalitate maghiară, de peste munţi, care urmăreşte pe twitter ceea ce scriu în acest areal electronic, o întrebare simplă:

Ce viitor credeţi că va avea Ţinutul Secuiesc?

Coincidenţa face ca interogaţia să fi fost formulată când presa de la Bucureşti semnala un protest organizat de câţiva paşnici trecători pe malurile Tamisei. Una dintre pancartele utilizate de aceşti inocenţi pământeni mi-a atras atenţia prin întrebarea şugubaţă – vizibilă în fotografia de mai jos:

ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE???/ NUMAI SOLUŢIA MILITARĂ ESTE ACCEPTABILĂ?

Ca unul care i-am cunoscut bine pe unii ofiţeri unguri, atât pe timpul unui curs de câteva luni, în Canada, cât şi ulterior, la ei acasă, în Ministerul Apărării Patriei, din Budapesta, dar şi la o bază aeriană maghiară, de dincolo de lacul Balaton, pot afirma că şi aceşti camarazi inteligenţi, devotaţi ţării lor, ar surâde.
Unii cu înţelegere. Alţii cu amărăciune.

În contextul în care diplomaţia oficialilor români nu include şi declaraţii ferme, a căror lipsă este observată de opinia publică – şi va fi taxată, în mod democratic, la următoarele alegeri – anumite repere tipice lumii reale în care trăim probabil că merită a fi aici menţionate.

Ungaria, ca şi Grecia, România, ca şi Turcia, sunt state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Şi diferendele ştiute între Grecia şi Turcia au dus la tensionări ale relaţiilor bilaterale, al căror apogeu a fost duelul aerian al piloţilor militari greci şi turci. Nu o singură dată.

Dar Turcia – care are forţe armate incomparabil mai puternice decât cele elene – nu a recurs la o demonstraţie militară, precum o invazie parţială a teritoriului grec.

În plus, Statele Unite ale Americii au ştiut să acţioneze, cu răbdare, pentru detensionarea treptată a raporturilor politice încordate, dintre Atena şi Ankara.

Ungaria – ca şi Grecia, în comparaţie cu Turcia – are o forţă militară surclasată, la toate capitolele, de Armata României.

Băieţii care s-au jucat cu naivitatea jurnaliştilor englezi şi au scris cu aroganţă ONLY THE ARMED SOLUTION IS ACCEPTABLE??? ar trebui să ştie că un principiu respectat, cu sfinţenie, la Cartierul General al NATO, este acela că se va descuraja şi stopa orice escaladare a confruntării politice, dintre două state membre, cu efecte negative pe plan militar.

Şi rândurile de mai sus sunt scrise de un cunoscător, la faţa locului, a raporturilor de conlucrare internă între militarii aliaţi.

Acceptând, pur teoretic, faptul că nu ştiu ce înstelat ungur ar alerta purtătorii de uniformă, din armata maghiară, pe considerente ce ţin de susţinerea agitaţiilor unor conaţionali, ce doresc un alt statut pentru teritoriul din inima României, locuit, în mod real, de o majoritate a cetăţenilor vorbitori de limbă maghiară, probabil că în secunda doi, de la aflarea acestei informaţii, amiralul James Stavridis, comandantul trupelor americane dislocate în Europa şi comandantul suprem al forţelor aliate – inclusiv al celor din Ungaria – l-ar chema la el pe reprezentantul militar maghiar la Bruxelles.

Şi nu doar i-ar cere explicaţii.

Ci l-ar pune să aleagă.

Se revocă ordinele incitante la o nefirească confruntare militară, între doi aliaţi, sau sună la Casa Albă?

Care a liniştit – printr-o simplă convorbire telefonică, în 2006 – o intenţie similară a guvernului de la Budapesta.

Iar premierul maghiar, de atunci, a încheiat dialogul cu două cuvinte:

– Am înţeles!

Luând în calcul şi ipoteza că România ar recurge la o măsură militară de retaliere, în urma unor acţiuni provocatoare generate dinspre Tisa, ar fi bine să se ştie, de cine este interesat, că numai prin convergenţa eforturilor forţei expediţionare româneşti, completată cu unităţile speciale şi cele de paraşutişti, al căror efectiv total depăşesc substanţial numărul combatanţilor din trupele maghiare, în cel mult 24 de ore, Tricolorul României va flutura din nou pe Parlamentul de la Budapesta.

Nu va fi cazul. Dar camarazii maghiari au un deficit major de experienţă, comparativ cu cel al militarilor români, rulaţi în teatrele de operaţiuni militare ex-iugoslav, irakian şi afgan, ultimele două determinându-i să se confrunte cu inamici a căror viclenie este recunoscută.

Şi ar mai fi ceva. Pentru cine are ochi de citit şi minte de înţeles…

Să nu creadă cineva că la nivelul lucidităţii celor ce constituie marea mută nu există şi o variantă pragmatică, extrem de rapidă, pentru înlocuirea, fără ezitare, a oficialilor de la Bucureşti care ar ceda psihic, fie şi printr-o neinspirată declaraţie verbală, la presiunile comice ale iredentiştilor maghiari.

În acest caz, nu va mai fi nevoie de 24 de ore.

Maestrul Vadim, rezervistul Schnecker şi prezidenţiabila Palin

Dacă memoria nu mă înşeală, ambasada S.U.A. la Bucureşti, prin Centrul Cultural American, a lansat concursul “Benjamin Franklin 2011” pentru elevi de liceu, în vederea participării la o şcoală de vară, de 4 săptămâni, în Statele Unite, în perioada iulie-august 2011, cu toate cheltuielile plătite. O iniţiativă lăudabilă, dar…îmi scapă, intenţionat, cine este acum ataşatul cultural al aceleiaşi ambasade, în capitala României. Unul care cred că ar trebui schimbat din post, pentru deficitul major de comunicare cu un literat român, care nu ar mai ataca, în umila sa gazetă, politica Casei Albe, dacă ar fi tratat măcar cu acelaşi respect, cu care sunt trataţi generalii români expiraţi, şcoliţi te miri unde, peste Ocean, şi aflaţi acum pe linie moartă, sperând într-o ultimă revitalizare, ordonată de Statuia Libertăţii, într-o postură politică oarecare, indiferent de culoare – portocalie, galbenă, albastră, roşie, albastră – dar să fie!
Dumnezeu cu mila…

Literatul se numeşte Corneliu Vadim Tudor. Un pamfletar de temut. Un poet surclasat de Adrian Păunescu. Un jurnalist capabil să scrie singur tabloidul România Încă Mică. Un politician exilat la Bruxelles, ca să înveţe bunele maniere. Un timid, cu excese verbale.

Un semen dominat de propria imaginaţie. Omor scuzabil. În virtutea căruia bate câmpii cu graţie. Ultima temă fiind contestarea împuşcării, de către echipa SEAL, a maestrului teorismului, marca Al-Qaida, defunctul Osama bin Laden. Un asemenea puseu verbal, mai degrabă orgolios, decât ranchiunos, s-a datorat numai autocefaliei ambasadorului american, care percepe liderii de opinie, cu impact la publicul românesc, în funcţie de cum are chef, sau i se sugerează, să urmărească anumite emisiuni TV, între un pahar cu whisky sorbit de unul singur, sau degustat cu campionul nostru naţional, în acest domeniu.

Dar Corneliu Vadim Tudor are o scuză!
Ca formator de opinie, al cărui punct de vedere este urmărit de milioane de români, se simte frustrat de faptul că o ambasadă teoretic echidistantă, precum cea americană, nu îi furnizează – ca altor politicieni, din alte state, inclusiv Pakistan – informaţii de interes public, pe care să le comenteze în cunoştinţă de cauză.
Aşa că nu maestrul Vadim este de vină, că speculează, ca un adolescent furios, operaţiunea de comando a echipei SEAL, în Pakistan.
Ci ataşatul american cultural/militar/de intelligence…

Aceeaşi scuză NU o are unul dintre marii naivi, ca să fiu elegant, ai postului eternei denigrări prezidenţiale – am numit aici tot mai ditirambica Antena 3, unde nu este clar dacă tonul la muzică îl dau femeile sau feminizaţii lui Dan Voiculescu -, rezervistul Niels Schnecker.
Nu este nicio greşeală!
Dacă datele publicate de un săptămânal monden, nedezminţite de tânărul teleast Schnecker, sunt adevărate, acest concetăţean – a cărei podoabă capilară ni-l aduce aduce vag aminte pe Telly Savallas, interpretul memorabilului detectiv Theo Kojak, din Departamentul de Poliţie al metropolei New York – a fost ” colonel în retragere US Army, pilot pe F16, avocat şi mai apoi avocat şi afacerist de succes în Africa de Sud, consilier prezidenţial în SUA, deţinător al centurii negre în Kung-Fu, cu zeci de diplome înşirate pe pereţii propriului birou, posesor a patru cetăţenii şi vorbitor a nouă limbi”.

Ca simplu colonel în rezervă al Armatei României – cu şcoala de ofiţeri făcută 24 de ore din 24 la Sibiu, unde era cel mai dur antrenament, nu în pădurea cu “ochi albaştri” de la Băneasa – presupun că Niels Schnecker a primit gradul menţionat în condiţii predominant onorifice, altfel nu ar fi afirmat, pe 5 mai a.c., la Antena 3, în faţa unei moderatoare mult mai lucide decât el, că are… motive serioase să creadă că Osama bin Laden nu a fost acum ucis deoarece – ţineţi-vă bine ! – nu era timpul suficient (respectiv cele 40 de minute de acţiune în forţă a echipei SEAL) ca să se întâmple aşa ceva.

Stimate conaţional Niels Schnecker,
cu îngăduinţa cuvenită unui bobocel în cariera de teleast,
vă sugerez – total dezinteresat –
să solicitaţi domnului ministru Gabriel Oprea – un civil printre militari şi un militar printre civili –
să vă acorde şansa şi facilitatea de a participa la o zi de antrenament,
cu minunaţii anonimi din forţele speciale române, cei încartiruiţi la Tg. Mureş.
Pun pariu pensia mea pe un an de zile, contra remuneraţiei dvs. lunare, la mister Voiculescu,
că luptătorii români ar fi reuşit în 20 de minute, ceea ce au realizat în 40 de minute americanii,
pentru ca Obama şi echipa sa să aibă parte de un Thriller pe cinste,
în direct şi fără circul desuet de la Antena 3.

Şi dacă tot amintiţi de experienţa dvs. americană
– mai mult mimată, decât probată prin reflexe pragmatice inconfundabile –
poate urmăriţi şi opinia prezidenţiabilei Sarah Louise Palin,
cea programată – de vulturii Americii, doar ştiţi cine sunt aceştia, nu-i aşa? –
ca să îi ia locul lui Obama, dacă nu renunţă la iluzia sa cu Premiul Nobel.
Aparent decernat pentru pace.

Doar nu vă spun un secret atunci când vă reamintesc
că la nivelul conducerii C.I.A. sunt oameni cu simpatii diferite,
unii preferând pe democraţii lui Obama, alţii pe republicani.
Credeţi că aceştia din urmă ar rata şansa
de a dovedi acum minciuna lui Obama,
în legătura cu lichidarea lui Osama bin Laden?

Un general în rezervă, cu păr cărunt,
îmi sugera ideea că aţi fi fost racolat de intelligence-ul israelian.
O minciună sfruntată!
Băieţii din ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim
au o grilă proprie de selecţie.
Sunt rafinaţi, subtili.
Şi nu încurajează antiamericanii.

Recapitulăm?

Între cele scrise de maestrul Vadim, în săptămânalul ironiilor amare, despre România Încă Mică,
cele declarate, cu o autosuficienţă ridicolă, de colonelul onorific Schnecker
şi madam Palin, optez pentru solicitarea acesteia din urmă,
de a fi date publicităţii fotografiile care să elimine afirmaţiile puerile că bin Laden nu a fost împuşcat acum.

Măcar Sarah Louise Palin are simţul măsurii.