Posts tagged: ŞEFUL STATULUI MAJOR GENERAL

“La bulivar, birjar!”

În mod paradoxal, la ROMÂNIA TV, un băiat de mingi, cu ochelari, cu antecedente publicistice la ANTENA 3, carevasăzică…, tocmai redescoperea armata, concomitent, colac peste pupăza M.Ap.N., taman ministrul apărării rostea cuvinte în şir de… mărgărite, iar noul şef al Statului Major General, care ar fi venit mai bine în uniforma de campanie, specifică deşertului, decât aceea în care, firesc, se simte ca un peşte pe uscatul politichiei româneşti, înţelegea că deşi toţi trei românii, din studioul TV menţionat, se exprimau în limba lui Mihai Eminescu, numai înstelatul din fruntea SMG vorbea în termeni strict occidentali. “La bulivar, birjar!”

POSTUL PUBLIC DE RADIO: Minciuni cu… cosiţe la manşă!

Imagini inedite cu avionul de luptă F-35, pe care îl merită piloţii militari români:


______________________________

DIN LACUL UNPR, ÎN PUŢUL GÂNDIRII USL!

NEGRU PE ALB. Conducerea postului public de radio, cum o fi aceasta, mai mult sau mai puţin udemeristă, a permis difuzarea, pe 16 iunie – cu largul concurs al factorilor propagandei din Ministerul Apărării Liberale -, a unei transmisiuni demagogice, în care o codană, viitoare pilot militar, din academia aviatorilor, de la Braşov, bătea câmpii, cu graţie, lăudând palidele aeronave de producţie românească, bune de arat pământul patriei, nicidecum pentru o operaţiune aeriană în Siria, sau Iran!

Motiv pentru care propun surâzătorului premier, cu chip de adolescent, ca să schimbe denumirea M.Ap.N., în Ministerul Păcălicilor Publici, iar la Radio România Actualităţi să îi pună subtitlul de… post de propagandă PSD/PNL, că altă sintagmă liberală nu mai e…

S-a înlocuit isteria marinarului părăsit de iubita fugită în America, cu dulcegăria adorării buşificatoare, inguidibile şi bilibizdrocizante a ruginii aripilor cândva temerare…

…. generată de personaje care le au cu…

…Forţele Aeriene Române…

… precum actualul şef al Statului Major General, cu Comanda Reală a Armatei României!

Un general care a uitat că Mihai Viteazul a îngenunchiat doar în faţa celor pe care, ulterior, i-a înfrânt în luptă!

Diferenţa specifică fiind faptul că Mihai Vodă chiar îşi comanda generalii…

S.1

Operaţiunea Frontul de Acasă

danmurphy2

Arlington, Virginia – O audienţă inedită – cu copii din familiile unor militari, de la un autor de blog, în vârstă de 9 ani, la un voluntar de 17 ani, în serviciul comunităţii – a asistat la Gala Premiilor Anuale, ale Operaţiunii Frontul de Acasă, din 2012, dedicată… Copilului de Militar. Aţi citit bine.

Însuşi generalul Martin E. Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon a ţinut să aibă o intervenţie, la menţionata ceremonie de premiere, dedicată copiilor militarilor americani, indiferent de categoria de forţe armate sau de arma din care fac parte şi baza de dislocare, pe teritoriul naţional sau peste hotare.

Departamentul Apărării consideră luna aprilie drept LUNA COPILULUI DE MILITAR.

În România aşa ceva ar părea o blasfemie.

Imaginea reală despre armata de azi fiind cea tutelată de…
… un ministru ascuns în spatele propriilor complexe oratorice…
… de un şef al Statului Major General conştient că nu este decât un pasager înstelat, bun să facă frumos, tăcut, misterios, la acţiuni de salon…
… de un pseudo-marinar uitat pe post de portavoce răguşită şi isterică, pentru descurajarea pensionarilor militari năuciţi de lovitura tăierii venitului lunar.

Sunt mii de militari români – rotaţi prin teatrele de război, inclusiv în Afganistan, de unde sovieticii s-au întors cu coada între picioare, în timp ce ai noştri împart şi azi acolo ciocolată, fructe şi sticle cu apă potabilă – care nu contează în ecuaţia respectului public.

Existenţa lor nu este pe agenda campaniei electorale, în care se mitraliază orice alt subiect, în (de)favoarea unor candidaţi mai puţin deştepţi, decât se prezintă singuri, mai puţin generoşi, decât lasă să se înţeleagă şi…
… mai legaţi de vechile metehne, pro-estice, decât de opţiunile pragmatice ale unui viitor dezirabil în comunitatea europeană şi sub umbrela NATO.

Chiar aşa!

Aţi auzit vreun candidat – la posturile din vârful ierarhiei statale – abordând serios reperele relaţiilor viitoare ale României cu Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică?

Eu unul nu.

Şi nu mă miră. Mai ales că ieşind dintr-un studiou de radio, cineva – unul dintre amfitrioni – îmi spunea, deloc în glumă, privindu-mă în ochi, nu tocmai vesel şi în şoaptă:
– Tot cu SUA, nu?

Aţi reţinut numele vreunui oficial al diplomaţiei române punându-l la punct pe tembelul de Kuzmin, ambasadorul rus, până azi, la Chişinău, care a ironizat penibil armata română la ultima şi jalnica sa conferinţă de presă din Chişinău?

I-a tras-o peste bot – ca să citez un jurnalist vivace – cineva, din Ministerul lui Cristian Diaconescu, ca să îi reamintească berbecului putinist că în august 1944 NU trupele sovietice au eliberat capitala României, iar ulterior NU unităţile Armatei Roşii au dus cele mai grele bătălii pentru cucerirea Budapestei?

În România, Operaţiunea Frontul de Acasă nu există.

Casa are geamurile şi uşile sparte.

Intră cine vrea, scuipă, ia ce-i pofteşte inima şi pleacă.

Inclusiv cu blagoslovirea deziluziei intelligence-ului autohton, premierul prezidenţiabil, Mihai Răzvan Ungureanu.

Aşa cum, înainte de 1989, grănicerii României stăteau cu fundurile spre frontieră, ca să prindă pe cei exasperaţi de socialism, dornici să fugă în LUMEA LIBERĂ, aşa acum serviciile secrete stau cu ochii pe camerele de filmat din alcovurile mari şi mici, timp în care KGB-ul de ieri, FSB-ul de azi intoxică presa cu pericole made in USA, pentru a-i ţine pe românii fraieri în iluzia unui capitalism în care singurul argument este CNUTUL.

Cnutul verbal, sau cel exercitat prin dosar.

Trăim în regimul cnutocraţiei.

Doar biciul se va schimba, după alegeri…

Generalul Martin Dempsey l-a sunat pe şeful SMG!

Was4114476

Într-o intervenţie de ultimă oră, avută în faţa Comisiei pentru Forțele Armate, a Senatului Statelor Unite, generalul Martin Dempsey a afirmat:

– L-am sunat de dimineaţă pe omologul român şi i-am spus textual:
“Înţeleg că eşti aerian, adică de la forţele aeriene, cu resursa de zbor intelectual în curs de epuizare, dar măcar puteai să trimiţi, în judeţul Buzău, pe unul dintre generalii care a comandat forţa expediţionară românească în Irak şi Afganistan şi să-i dai mână liberă şi în subordine forţele de elită din garnizoana Buzău, pentru a deszăpezi românii care mor cu zile în casă!”

Vocea unui senator american:

– Şi ce a răspuns omologul dvs.?

Generalul Martin Dempsey:

– Avea aprobare doar să asculte…

Interesele României în Afganistan

* Misiunea NATO din Afganistan

Emisiune difuzată vineri, 24 iunie 2011, de postul public de radio

radio_romania_actualitati

5561424341_d1c5f84767

Realizator Radu Dobriţoiu,
producător Nicu Popescu,
transcriere RADOR

030904-A-2140D-006

O TEMĂ FIERBINTE

Realizator:
Radu Dobriţoiu

– “Bun găsit!” – vă spune Radu Dobriţoiu, la o ediţie specială a emisiunii “Euroatlantica”, dedicată în această seară Afganistanului, acolo unde se desfăşoară cea mai importantă misiune a NATO din acest moment, dar şi a Armatei României. O temă de actualitate, după discursul de ieri al preşedintelui SUA, când – se poate spune – s-a dat semnalul începerii retragerii treptate, graduale a forţelor coaliţiei multinaţionale din Afganistan.
Invitaţi speciali, în această seară, pentru tema importantă reprezentată de Afganistan: în studioul 31, alături de mine, se află colonelul în rezervă Ion Petrescu, analist militar, editorialist la “Ziua veche”, fost şef al trustului de presă al Armatei.
Bună seara, domnule colonel!

Ion Petrescu:
Bună seara!
Şi sper să aveţi o emisiune incandescentă, la fel ca şi subiectul care arde acum în deşertul afgan.

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat să fiţi alături de mine în această seară, să dezbatem o temă atât de fierbinte cum este Afganistanul. Prin telefon, urmează să intrăm în legătură cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, ex-ministru al apărării, cu generalul în rezervă Corneliu Dobriţoiu, fost locţiitor al ministrului apărării naţionale, şi cu generalul de armată, în rezervă, Mihail Popescu, fost şef al Statului Major General.
Reamintesc, domnii Corneliu Dobriţoiu şi Mihail Popescu au făcut parte din conducerea MApN, atunci când am trimis primii militari la Kabul şi apoi la Kandahar, acolo unde l-am întâlnit de cel puţin două ori pe şeful Statului Major General de atunci, este vorba de domnul general Mihail Popescu; acolo unde, la fel ca în Irak, l-am întâlnit şi pe domnul colonel Ion Petrescu.
Colegele din regia de emisie, Mariana Bojenaru şi Mirela Drăgan, îmi confirmă că avem legătura cu Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de interne, fost ministru al apărării. Bună seara, domnule ministru!

Constantin Dudu Ionescu:
Bună seara!

Realizator:
Mulţumiri pentru că ne onoraţi, din nou, cu prezenţa în emisiunea “Euroatlantica”.

Constantin Dudu Ionescu:
Mulţumesc şi eu pentru invitaţie.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Corneliu Dobriţoiu, fost secretar de stat în MApN, fost şef al Direcţiei de Integrare Euroatlantică. Bună seara, domnule general!

Corneliu Dobriţoiu:
Bună seara, dumneavoastră, invitaţilor şi ascultătorilor emisiunii dumneavoastă!

Realizator:
Mulţumiri, pentru că aţi acceptat invitaţia noastră.

Corneliu Dobriţoiu:
Cu mare plăcere!

Realizator:
Avem legătura, bineînţeles, cu toţi invitaţii preconizaţi pentru această emisiune.
Le reamintesc domnilor invitaţi că tema pe care o dezbatem în această seară este Afganistanul şi, bineînţeles, totul după discursul susţinut ieri de preşedintele SUA, discurs care, putem spune, nu a surprins pe nimeni; aşteptam acest mesaj din partea şefului statului american.

Realizator:
Domnule general Popescu, sunteţi şi dumneavoastă?

Mihail Popescu:
Sunt prezent şi vă spun “bună seara!”.

Realizator:
Avem legătura şi cu domnul general Mihail Popescu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care a deţinut cea mai importantă funcţie militară, în timpul eforturilor depuse de Armata României pentru integrarea în NATO.
Bună seara, domnule general!
Atâţia invitaţi! Nu am reuşit să-i cuprind pe toţi, dintr-o dată, în îmbrăţişarea emisiunii “Euroatlantica”.
Vă mulţumesc tuturor că sunteţi alături de această emisiune cu o temă fierbinte, cu o temă importantă.
Domnilor invitaţi, reamintesc, deci, tema emisiunii – Afganistanul -, subiect pe care îl dezbatem după anunţul făcut de preşedintele SUA, Barack Obama, privind retragerea treptată a trupelor americane din Afganistan şi – o să vedem în emisiunea de astăzi – încă două ţări au făcut astăzi un anunţ similar- şi ieri, şi azi – după semnalul dat de liderul de la Casa Albă.
Sunt în total aproximativ patru ţări care imediat după SUA au anunţat retrageri parţiale, succesive, treptate, graduale.
Domnule general Mihail Popescu, dumneavoastră aţi avut o contribuţie importantă prin consilierea acordată la acea dată, la trimiterea primului batalion de infanterie în Afganistan, în iunie 2002. Dar, înainte de iunie, ne aducem aminte Kabulul, dar în iunie 2002 Batalionul 26 Infanterie, comandat pe atunci de maiorul Nicolae Ciucă, deschidea misiunea. Era un anumit context atunci. Vă rog să-l reamintiţi pentru spectatorii emisiunii “Euroatlantica”.

Mihail Popescu:
Da. Prezenţa trupelor noastre în Afganistan a fost propusă Parlamentului şi aprobată ca atare din raţiuni politico-militare.
Una – alăturarea practică şi faptică a României la coaliţia antiteroristă internaţională.
A doua – demonstrarea credibilă a faptului că Armata României este în măsură să execute misiuni de impunere sau de menţinere a păcii, alături de cele mai bune armate ale lumii, ceea ce ne-a facilitat calea spre accederea la NATO.
A treia – de ce nu? – instruirea practică a militarilor profesionişti români, pentru a face faţă situaţiilor impuse de diferite teatre de operaţii, la distanţe destul de mari de teritoriul naţional şi de starea tehnicii pentru aceste misiuni, ceea ce specialiştii militari numesc “proiectarea forţei”.
Read more »

15 MARTIE, SUB TRAIAN BĂSESCU

453px-Condoleezza_Rice_cropped

Exact acum cinci ani, mă aflam în misiune,
ca jurnalist simplu, al Armatei României,
în spaţiul românesc dorit a fi transformat în Quebec-ul intracarpatin,
de cei ce mai încearcă, fără nicio şansă, detrunchierea statului român.

Atunci am fost mândru de Preşedintele ţării mele.

Şi m-am bucurat,
când şeful Statului Major General al Armatei Naţionale
mi-a încredinţat misiunea, de onoare,
de a conduce,
două echipe, de jurnalişti militari,
cei mai buni cameramani,
cei mai buni fotoreporteri,
cei mai modeşti iubitori de ţară,
în oraşele
Odorheiu Secuiesc şi Târgu Mureş,
pregătite de ilegala formaţiune antinaţională,
să spele orgoliul unui imperiu defunct,
cum zicea liderul UDMR de atunci,
cu sângele celor ce îi considerau,
naivi,
egalii lor,
în Patria pe veci română.

Încă de la plecarea în misiune,
am simţit viermele trădării în rândurile
unor nevolnici
purtători de uniforme militare româneşti.

Un pezevenghi – al cărui vocabular cotidian,
era bazat pe trivialităţi
rostite ca orice mascul
supus acasă muierii slabe de voce,
dar dominatoare în cele tainice -,
a şi raportat unei directorese,
ce habar nu avea de limba română,
dar fusese instalată la cârma imaginii publice
a Oştirii Române (!),
de U.D.M.R.,
că un ofiţeraş ca mine,
a avut îndrăzneala să execute
ordinul liderului Statului Major General,
şi să o ignore pe purtătoarea de buric gol,
fustă şi minte scurtă,
care confunda presa militară cu B.B.C.,
varianta agramată din Alba Iulia.

A urmat telefonul
altui saltimbac.

Unul care nu ar fi pupat o funcţie în Bucureşti,
dacă nu îl trăgea de păr
acelaşi şef al S.M.G..

Acest eunuc,
devenit servitor,
nevorbitoarei de limbă curată română
mi-a ordonat să revin,
cu cele două echipaje
– ne aflam deja la Ploieşti –
în Capitală.

Subordonaţii mă urmăreau cu atenţie.

Pe faţa mea se citea furia.

În Patria Mea, România,
eu, ofiţer al Armatei Naţionale,
să primesc ordin,
de la un trădător,
ca să execut dispoziţia udemeristă,
de a nu fi prezent,
în oraşele ţării mele,
nu ale Ungariei,
ca jurnalist având drept arme
doar ochii şi dragostea de ţară!

I-am spus să îl sune pe cel ce mi-a dat ordin.

A revenit, la telefon, albit la voce,
după câteva minute:

– Executaţi misiunea ordonată iniţial.
Noi – adică el şi udemerista – nu ştim nimic…
Dacă se întâmplă ceva sunteţi singurul răspunzător!

Atunci mi-a fost dor de mareşalul Ion Antonescu!…

Am continuat misiunea până la Miercurea Ciuc.

În satele şi oraşele transilvane era linişte.
Oameni normali, într-o ţară bântuită de grija zilei de mâine.
Pâine. Serviciu. Grijă pentru copii.

A doua zi, cele două echipaje s-au despărţit.

Unul era condus de mine.
Celălalt, de cel mai natural teleast al televiziunii publice,
rugat de Victor Stănculescu să aducă o boare de prospeţime
la emisiunile militare de televiziune.
Un român curat, un ardelean cunoscător al limbii maghiare,
un semen echilibrat şi
un ofiţer cu bun simţ – colonelul Benone Neagoe.

Când am sosit la locul adunării, în Tg. Mureş
am fost martor la un freamăt, pe stradă:

– Vine Traian Băsescu! Vine…

Nu era băşcălie. Nu era ironie.
Brusc, concetăţenii de altă etnie deveniseră îngânduraţi.
Simpla posibilă prezenţă a preşedintelui României,
schimba proiecţia unui eveniment în curs de desfăşurare.

Ca şi în decembrie 1989, în 15 martie 2006,
o mulţime de cameramani străini, nu puţini din Budapesta,
sosiseră ca hienele ahtiate de sânge,
adulmecând promise confruntări între
îngăduitorii români şi întâmplătorii lor concetăţeni.

Am parcurs pe jos piaţeta în care se adunau cei chemaţi la miting.

Şi pentru a fi corect cu adevărul istoric
trebuie să arăt că veneau
îmbrăcaţi ca pentru slujba de la biserică.
Cu familia. Cu coroane de flori, purtând un tricolor deloc românesc.
Depuneau jerbele şi se postau în mulţime. Disciplinaţi.
Fără murmur. În linişte. Demni.

Am aruncat o privire spre acoperişuri.

O puzderie de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile, tunşi scurt,
aveau pregătite aparate de fotografiat şi camere digitale de filmat.

M-am întrebat atunci, în sinea mea,
de ce mai era nevoie de prezenţa noastră,
dacă totul se desfăşura în ordine, firesc,
ca la mitingul unei formaţiuni politice
cu doleanţe proprii.

Au vorbit apoi, pe rând,
liderii minorităţii naţionale
ce era majoritară în ţinuturile
considerate a fi secuieşti.
Cel mai vehement a fost László Tőkés.

Atunci au apărut doi adolescenţi,
cu părul blond, îmbrăcaţi ca pentru alpinism.
Aveau rucsacuri în spate. Şi trupuri atletice.
Aidoma celor din trupele pentru operaţiuni speciale…

Au strigat de câteva ori:
– Au-to-no-mia! Au-to-no-mia! Au-to-no-mia!

Nimeni nu le-a răspuns.
Nimeni nu i-a oprit.
Nimeni nu i-a atenţionat.

Siguri pe ei, cei doi au străbătut mulţimea minoritarilor,
care parcă nici nu îi vedeau, nici nu îi auzeau…
Şi au dispărut pe o stradă lăturalnică.

Discursurile s-au încheiat.
Nimeni nu a scandat nimic. Erau doar fluturate
steagurile cu emblema Regatului Ungariei.

Mi-a plăcut disciplina maghiarilor.
Chiar şi când au apărut conaţionalii lor,
îmbrăcaţi în uniforme elegante de husari, pe cai robuşti,
cu pinteni lucitori la cizmele strălucitoare,
nimeni nu a făcut vreun gest necugetat.

Aveau însă cu toţii, în priviri, o mândrie aparte.

Apoi mulţimea s-a împrăştiat. În ordine.
În prea multă linişte. Ceva îmi scăpa…

Am revenit la Bucureşti. Eram conştient că imaginile
realizate de cameramani şi fotoreporteri
nu aveau nimic extraordinar.

M-am prezentat cu acestea la cel ce îmi încredinţase misiunea.
Doream să înţeleg…

Surâzător, liniştit, mulţumit că totul s-a terminat cu bine,
acesta mi-a explicat:

– Cu o zi înainte, pe 14 martie 2006, din ordinul preşedintelui Statelor Unite,
George W. Bush, Condoleezza Rice, ca secretar de stat,
a telefonat la Budapesta, direct la cabinetul premierului maghiar:
“Dacă mâine, pe 15 martie vor fi provocări, confruntări etnice
soldate cu vărsări de sânge, preşedintele S.U.A. vă va considera
principalul vinovat. Luaţi-vă măsuri să nu ajungeţi în situaţia asta.”


Un asemenea apel telefonic nu ar fi fost niciodată ordonat şi efectuat
dacă nu ar fi căzut la datorie, în Afganistan, simplii militari români!

America nu-i uită pe cei ce nu îşi precupeţesc viaţa, pentru cauza sa.

Nici până azi nu a fost dislocat vreun contingent maghiar,
alături de trupele americane,
în vreun teatru de operaţiuni militare.

Este temeiul pentru care, acum, la 15 martie,
merită un singur gând
minoritarii din inima ţării noastre:
să aibă o viaţă tihnită.
Ferită de învrăjbiri menite a rămâne în negura trecutului…

IT IS ENOUGH…

*ESTE SUFICIENT…

George_Cristian_Maior

Domnule George Cristian Maior, mă cunoaşteţi foarte bine.

Şi nu mă impresionează, deloc, postura dumneavoastră actuală, de “Capo di tutti capi”, în serviciul de informaţii al statului român.

Un S.R.I. compus din oameni profesionişti, punctuali, eficienţi, care merită respectul real, nu mimat, al conaţionalilor momentan îngenuncheaţi de un regim pe care îl detestaţi tacit.

Nu vă reproşez nimic.

Doar informez opinia publică, dezinteresat,
pentru că mi s-a umplut paharul,
că aţi avut şi momente de demnitate antologice.

Primul a fost acela când aţi afirmat, în şoaptă,
că un anumit ministru al apărării se vedea deja cu un al doilea mandat. Însă, demagogia nu i-a folosit la nimic.
A plecat, de la M.Ap.N., cu coada între picioare…

Al doilea l-a constituit momentul când m-aţi întrebat dacă este normal ca şeful Statului Major General să primească raportul comandantului unei gărzi de onoare, în locul superiorului său. Secretarul de stat.

Am spus NU.
Şi v-am admirat răbdarea, cu care aţi îndurat umilinţa.

Al treilea a fost clipa când aţi acceptat iniţiativa utecistă a altui secretar de stat, ca să poposiţi la hotelurile militare, patronate de eternul Zisu, logofătul armiei române, doar pentru a lua act că unii doreau şi alţii profitau să fie acolo.

Imaginile de arhivă arată clar nemulţumirea dumneavoastră, pentru modul pompieristic în care a fost concepută acţiunea, deoarece eraţi adeptul unui demers discret, nu hei-rup-ist, precum al celui care a avut naivitatea – asta ca să fiu elegant – să vă invite acolo.

La Colorado Springs i-aţi uimit pe americani cu lejeritatea, deloc mimată, a dialogului purtat pe temele Summitului NATO. Iar trimişii Pentagonului au exclamat:
This is the man!/Acesta este omul!”
Moment în care ministrul apărării a rămas fără…aer.

Este bine să se mai ştie că, la aeroport, nu aţi acceptat barbarismul unor vameşi americani, graşi, agramaţi, vulgari, care ne-au obligat să ne descălţăm, să ne scoatem centurile, să nu vorbim unii cu alţii, parcă am fi intrat în ţara lui Hitler.

Atunci aţi fost singurul oficial român, care mi-a spus, cu demnitate:
“Aşa ceva nu este de tolerat! Scrieţi despre mojicia asta!

Am scris. Aţi citit. Cu un gust amar.

La scurt timp, guvernatorul statului, în care a avut loc Summitul NATO, de la Colorado Springs, a venit expres la Bucureşti – la Casa Albă fiind clară gafa tâmpiţeilor locali – pentru a vă oferi dumneavoastră, ministrului apărării şi şefului Statului Major General, medalii care, sincer, nu prea aveau o motivaţie publică. Decât una compensatorie.
A umilirii de pe aeroportul din Colorado.

Vă mai aduceţi aminte?

Urma o conferinţă de presă, în sala pregătită pentru aşa ceva, la parterul ministerului. Recunosc că, înainte de a veni dumneavoastră, un consilier american m-a rugat ceva anume.

Aţi sosit. Mi-aţi zâmbit. N-am ezitat să mă apropii de dvs.
Fără nicio explicaţie, printr-un gest spontan, am îndrăznit să vă aranjez cravata, pe care, ştiţi foarte bine, vă plăcea să o purtaţi cam…liberal.

Replica dvs. a fost promptă:
– Asta este indicaţia americanului, nu-i aşa?
Am tăcut.
Aţi surâs.
Şi aţi intrat în sala plină de jurnalişti.

La câteva minute distanţă, consilierul american mi-a mulţumit…

Dar, cea mai frumosă amintire este legată de popasul comun la Kandahar.

Atunci aţi fost ceea ce toţi aşteptau de mult.
Şi poate dă Dumnezeu să fie aşa.

Aidoma unui premier echilibrat.

L-aţi copleşit pe guvernatorul din Kandahar.
Un afgan imprevizibil. Ce avea 60 de colonei în garda personală!
Şi care, uluit de gentileţea dvs., a trimis câţiva colonei să îi aducă un cadou simbolic, ce dorea să vi-l ofere.

Mi-a plăcut atunci dialogul dvs., amical, cu generalul Ioan Sorin, omul care a pregătit venirea trupelor române în Afganistan – azi exilat de Tatăl Pensionarilor Militari, alde Gabriel Oprea, pe o funcţie de consilier oarecare… – şi cu Sorin Frunzăverde, cel care ar putea reda PDL demnitatea acum pierdută.

Proba altitudinii dvs. spirituale a fost în Turkmenistan. Calm. Relaxat. Fără vreo urmă de aroganţă. Aeronava trebuia să facă escală. Cu un tact irepetabil aţi sugerat generalului Sorin Ioan să se ocupe de detalii.
A reuşit să obţină prezenţa delegaţiei, care vă însoţea, în aerogara capitalei turkmene. Acolo am fost toţi uluiţi de faptul că sticlele de la bar, indiferent ce conţineau, aveau pe etichetă fotografia şefului statului…

Punct.

Excelenţă, sincer, am obosit.

Scriu, ca Rică Venturiano, de vreo doi ani, la gazete unde anumite personaje, pe care nu le numesc, cred că le creşte tirajul permiţând postacilor unor servicii de informaţii să îşi bată joc de colaboratori, la adăpostul unor pseudonime de tot râsul.

Ştiţi prea bine că a existat un ministru liberal, al apărării, care a pus ofiţeri ai DGIA să voteze pe calculator, non stop, astfel ca să fie el cel mai iubit dintre pământeni…şi de nevasta mai tânără, decât predecesoarea.

Şi mai cunoaşteţi că postacii de azi, în majoritatea lor, nu sunt decât umili scribi ai unor indicaţii imunde.

Dacă vă semnalez, astfel, această situaţie, înseamnă că aceşti puştani, fascinaţi de zona de intelligence, au ajuns la limita de jos a penibilului uman.

Eu pot să înţeleg că un jurnalist, sau altul, nu sunt agreaţi. De Putere.

Pricep şi naivitatea unor editori, care, dacă observă aparenţa unui mesaj, trimis “special de peste Ocean”, îl lasă, ca papagalii, la comentarii, în virtutea…libertăţii de expresie a DGIA, SRI, STS, SPP, SIE etc.

Totuşi…

Nici jurnaliştii, nici cititorii articolelor lor nu sunt naivi!

Vă sugerez, cu deferenţa de rigoare, să mai strângeţi…cravata tâmpiţeilor care pretind a fi evrei, americani, anticomunişti, liber cugetători, capitalişti pur sânge şi naţionalişti, de ziua a şaptea.

Dintr-un singur motiv.

Nu au stofă de condeieri!

Iar dacă un serviciu serios, de informaţii, plăteşte scalpaţi intelectual pentru a hărţui oameni cu opinii pertinente, am o glumă la îndemână.

Aceea a postului de Radio Erevan, oferită unui ţăran autohton.

Omul cu pricina întreba:
– Cum să scap de şobolanii din şopron?

Răspunsul crainicului a fost prompt:
– Îi iei pe rând. Unul câte unul…

~