Posts tagged: Gheorghe Buzatu

Gheorghe Buzatu – apărătorul istoriei nemăsluite a României

5212013

Când a primit, în semn de supremă cinstire, a întregii sale cariere de istoric naţional, sabia înmânată celor distinşi cu titlul simbolic de Cavaler de Clio, a scos-o printr-un singur gest, viguros, aidoma felului în care a mânuit condeiul, cu care a descătuşat lucrurile tăinuite despre idealurile şi finalul vieţii mareşalului Ion Antonescu.

Semn al unui luptător, până în ultima clipă a existenţei sale.

De Român Demn.

Citiţi interviul integral dând click aici.

Unde eraţi, Sire?

Defilarea tancurilor armatei de ocupaţie sovietică, în Chișinău, pe 4 iulie 1940:
B.C.=

Unde eraţi, Sire, când militarii români întorşi de pe frontul rusesc au fost deblocaţi şi aruncaţi pe străzi, iar invalizii lăsaţi pradă mizeriei şi fără pensie?

Unde eraţi Sire, când cei de pe frontul de Vest s-au întors fără mâini şi picioare şi nu şi-au mai găsit familiile în casele lor, căci fuseseră „confiscate de la burjui” şi date la ţiganii nomazi, care au făcut focul pe podele, sub pirostrii să-şi facă mămăliga?

Unde eraţi, Sire, când sovieticii ne-au evacuat din casele noastre în miez de noapte şi plină iarnă 1944, şi ne-au luat tot avutul, iar noi cu copiii în braţe plângeam pe străzi?

Unde eraţi Voi Sire, regele iubit al românilor?

Iar noi, tot naivi, vă iubeam şi credeam că eraţi ataşat nouă şi că ne veţi salva de comunişti!

… invitate ori ocupante în urma actului de la 23 august 1944?

Forţele Armatei Roşii la Bucureşti…

Unde eraţi, Sire, când comuniştii au înscenat lui Maniu şi altora „procese de trădare” şi i-au arestat. aşa ca pe Titel Petrescu, pe care l-au omorât, în timp ce sovieticii conduşi de evreii NKVD-işti ne violau, jefuiau şi împuşcau în plină zi pe străzi?

Unde eraţi, Sire, când moldovenii mureau de foame, fiindcă „prietenii” sovietici au blocat şi cărat toate alimentele?

Şi unde eraţi când ofiţerii superiori ce au condus armatele în Rusia, au fost arestaţi, judecaţi prin procese înscenate şi împuşcaţi „pentru trădare”, iar soţiile şi copiii lor nu au avut dreptul la pensie, ba chiar au fost urmăriţi în mod sistematic, distruşi prin bătaie şi teroare de către agenţii comunişti, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Ion Moţa, Gabriela şi Mihai?

Read more

13 noiembrie 1989

G.B.

Gheorghe Buzatu
________________________________

În momentul în care, la mijlocul lui noiembrie 1989, Ceauşescu, după ce potrivit documentelor de care dispunem după 1965 şi mai ales în 1977 sau 1979, a abordat consecvent şi hotărât, în negocierile sale secrete cu liderii Kremlinului problemele consecinţelor Pactului Hitler-Stalin, ale Basarabiei şi Bucovinei de Nord, s-a pronunţat public de la tribuna Congresului al XIV-lea al PCR pe temele protocolului secret din 23 august 1939, ecoul internaţional şi urmările au fost cu totul şi cu totul deosebite.

Unii specialişti consideră – este adevărat – că deja ar fi fost „prea târziu”, dar Ion Cristoiu, care a denumit intervenţia lui Ceauşescu drept denunţare, a susţinut că liderul comunist încă nu-şi pierduse încrederea cum că „se mai putea salva prin naţionalism”.

Ceea ce n-a fost cazul, dar, indiferent de condiţiile existente, Ceauşescu a avut cel puţin şansa de a adânci diferendul teritorial sovieto-român, iar, repudiind integral Pactul Hitler-Stalin, a demonstrat că trebuiau iniţiate grabnic negocieri Bucureşti / Moscova pentru modificarea „realităţilor” teritoriale impuse prin forţă în 1939 şi rămase ca atare nu numai până la 1989, ci şi astăzi!

Deducem că, în noiembrie 1989, abordarea şi discutarea problemelor relativ la Pactul Hitler-Stalin nu au fost pe placul Kremlinului, al lui M. S. Gorbaciov, în prima ordine. Tocmai de aceea, reacţia Moscovei avea să fie – şi a fost – rapidă, radicală şi teribilă în 1989! Mai ales în climatul specific în toată Europa de Est şi fiind vorba de Ceauşescu, adversar declarat şi recunoscut al glasnostului gorbaciovist, primul dintre liderii comunişti din zonă care „trebuia” să dispară de pe scena politică.

În felul acesta, se impune atenţiei şi cel de-al doilea argument pentru care ziua de 13 noiembrie 1989 avea să intre în istorie. Şi anume, dat fiind că, în mod sigur, atunci N. Ceauşescu, după ce şi-a dezvăluit o dată în plus şi în preajma celui de-al 12-lea ceas atitudinea faţă de URSS, va fi condamnat la moarte, iar sentinţa avea să fie executată, după cum a rezultat din desfăşurările din România, la 25 decembrie 1989!

MATERIALUL INTEGRAL POATE FI CITIT APĂSÂND AICI.

Apartenenţa Basarabiei la Rusia – „nu se poate niciodată”!

G.B.

Gheorghe Buzatu
__________________________________

În mod obişnuit, istoricii trecutului recent ezită în a stabili care a fost ultima dată de rezonanţă a regimului Ceauşescu. În ce ne priveşte, dintre atâtea sugestii, propunem să ne oprim asupra unei singure zile de anvergură istorică – 13 noiembrie 1989. Aceasta impunându-se categoric selecţiei noastre după cel puţin două criterii cardinale.

În primul rând, la 13 noiembrie 1989 N. Ceauşescu a condus, pentru numai 70 de minute, o şedinţă plenară a C.P.Ex. al C.C. al P.C.R., iar, cu acel prilej, trebuind să supună dezbaterii Raportul de vreo 140 de pagini ce urma să fie prezentat plenului proiectatului Congres al XIV-lea al P.C.R. (Bucureşti, 20-24 noiembrie 1989), liderul – din proprie voinţă, precum de regulă în ultima vreme! – a preferat să insiste exclusiv asupra problemelor grave aferente „dosarului România – U.R.S.S.” şi care, a remarcat în mai multe rânduri vorbitorul, trebuiau soluţionate neîntârziat, aşa precum:

Basarabia-Pământ-Românesc

– Problema Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Insulei Şerpilor;

– Realităţile izvorâte din continua aplicare a Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939;

– Tezaurul României depozitat de la sfârşitul primului război mondial în Rusia;

– Stabilirea unor legături corespunzătoare între România şi Republica Moldova;

– Situaţia în Balcani;

– Combaterea tentativelor de-a se impune un nonsens – recunoaşterea a două popoare – „poporul moldovenesc” şi poporul român (?!).

Stenograma dezbaterilor reţine, în mai multe rânduri, intervenţiile prompte şi la obiect ale Elenei Ceauşescu, care şi-a susţinut cu fermitate soţul: – fie în problema Tezaurului, pretinzând ca ruşii „să ne dea de la ei”; – fie în problema „apartenenţei Basarabiei” la Rusia, ceea ce „nu se poate niciodată”.

MATERIALUL INTEGRAL POATE FI CITIT APĂSÂND AICI.

GHEORGHE BUZATU despre noua sa carte

RO.

“Încheind această carte, nu-mi dau seama nici azi, mult stimate Cititorule, de ce, cât şi unde am greşit? În primul rând pentru că mi-am ales ca erou un personaj incomod şi am stăruit asupra unei epoci atât de complexe? Sunt convins, însă, că mai devreme ori mai târziu tot trebuie aflat şi exprimat adevărul, că unul sau mai mulţi istorici tot se vor pronunţa… Dacă nu cumva, aşa cum am observat din introducere, au şi făcut-o?… În ceea ce mă priveşte, cred că era preferabil să mă abţin. Mai ales că nu am fost scutit în 1989 de unele decizii imbecile – altfel cum? – ale conducerii de partid şi de stat din acel moment. Din data de 21 martie 1989, mi s-a întocmit dosar de urmărire informativă (nr. 4 638/1989), după ce am fost declarat la 13 ianuarie 1989, prin hotărârea odiosului Birou 2, nici mai mult nici mai puţin, decât autor interzis în toate publicaţiile şi editurile din România(?!). Statut de care aveam să „beneficiez” plenar până la capăt, adică până la 22 decembrie 1989, orele prânzului, atunci când, potrivit orarului loviturii de stat proiectate şi declanşate, Elena şi Nicolae Ceauşescu au abandonat precipitat sediul C.C. al P.C.R. din Bucureşti. Evident, pentru mine, toate deciziile au devenit automat nule, dar Libertatea nu s-a instalat în România, nici atunci şi nici mai apoi, nici pentru mine şi nici pentru toţi concetăţenii mei. De vreme ce românii, în marea lor majoritate, încă suportă cu stoicism – în spiritul unor „corectitudini politice” sau „istorice” absurde – dictaturi anacronice, fals elitiste şi de prost gust neîndoielnic de tipurile Sörös sau GDS, „22″ sau „Dilema”, C.N.A., Comisia Wiesel sau C.M.C.A.R. (I.I.C.C.M.E.R., etc.), şi care, fiecare în parte ori toţi şi toate în comun, practică denunţuri calomnioase, incitări la ură şi cenzurarea publicaţiilor sau a declaraţiilor şi intervenţiilor ştiinţifice.”

MOTIVAŢIA UNEI ASEMENEA CONFESIUNI O PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI.

~