LIBIA NU-I PRINCIPALUL SHOW!

OPERAŢIUNEA “ODYSSEY DAWN”

Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.

Ce indică satelitul

Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.

Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.

Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.

Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.

La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.

Tensiuni în Orientul Mijlociu

Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.

Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.

Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.

Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.

În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.

În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.

“O societate tribală”

Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?

Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.

Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”

Unde este adevărata criză

Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”:
”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”

Ce va urma

Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.

Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.

Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.

Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.

Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A., „ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”

Astenie de primăvară?

CREZUL LUI GADDAFI

Consternări succesive în presa americană. Colonelul Muammar Gaddafi nu fuge. Nu moare. Nu predă puterea unuia dintre fiii săi. Apare în locuri publice diferite. În holul unui hotel. În incinta unui restaurant. În cortul plin cu susţinătorii săi. În faţa unor mulţimi de loialişti entuziaşti.
Şi ce le spune conducătorul Libiei?
Citiţi cu răbdare:
”Este o nouă cruciadă, cruciadă împotriva Islamului. Viaţă lungă Islamului, de pretutindeni! Toate armatele islamice iau parte în această bătălie. Demonstraţii se desfăşoară peste tot, în Asia, în Africa, în America, în Europa! Popoarele acestora sunt împotriva cruciadei. Noi vom lua parte, în această istorică bătălie. Nu ne vom preda! Sunt demonstraţii peste tot, împotriva acestei agresiuni! Agresiune injustă! Mare popor libian trăieşti şi treci prin ore glorioase. Toţi oamenii sunt cu noi. Avem de-a face cu o revoluţie împotriva imperialismului. Şi vă spun vouă: nu îmi este frică! Nu mi-e teamă de avioanele care fac distrugeri atât de mari! Le sfidez! Casa mea este aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici!”
În acest timp, tineri libieni, cu steaguri verzi şi scandări repetate, urcă spre balconul unde se află liderul suprem. După un stâlp se zăreşte un membru al gărzii personale, cu arma în mână, dar cu ţeava în jos. În spatele lui sunt o puzderie de fotoreporteri şi cameramani.
Şi liderul trăieşte din această iluzie! A adulaţiei, pe care câteva sute de tineri o manifestă în faţa clădirii alese pentru miting.
Le-a vorbit cu patos. Privind peste ei. Nu mai are vârstă. Parcă nici nu au trecut patru decenii peste el şi conaţionalii săi. Simte că simplii libieni îşi pun întrebări fireşti. Nu se teme? Nu pleacă din ţară? Nu renunţă la putere? Va lupta până la capăt? Nu a înţeles nimic din cele petrecute în Tunisia? Sau în Egipt? Se vor opri aliaţii la protejarea Libiei de Răsărit, chiar cu preţul divizării acestui stat?
Şi în timp ce fidelii înarmaţi, ai lui Gaddafi, încearcă recucerirea unor localităţi, şi prin infiltrarea în acestea a unor grupuri dotate cu armament uşor, învăţaţi sunniţi din Cairo au condamnat public pe guvernanţii arabi, care şi-au asuprit concetăţenii decenii la rând.
Aceşti lideri, susţin ei, nu trebuie să mai rămână în funcţie, dacă aşa provoacă mai multă vărsare de sânge. Ci să părăsească posturile lor.
Muammar Abu Minyar al-Gaddafi refuză să o facă. Şi nu crede în sfârşitul regimului său. Allah e mare…

“GADDAFI TREBUIE SĂ PLECE!”

Aşa ilustrează caricaturistul rus Serghei Elkin, pentru agenţia de presă RIA Novosti, cunoscuta afirmaţie a preşedintelui Barack Obama, în legătură cu soarta actualului şef al statului libian.
Dar, după cum gestionează el însuşi crizele succesive prin care a trecut America, de la venirea sa la Casa Albă, nu este exclus ca tocmai mister Obama să plece, deloc glorios, din fruntea executivului S.U.A., în 2012.

ULTIMII 10.000 DE LOIALIŞTI AI LUI GADDAFI

Amiralul Édouard Guillaud,
este şeful Statului Major al Forţelor Armate Franceze/CEMA,
din data de 25 februarie 2010.
În virtutea dispoziţiilor decretului nr.2009-869,
din 15 iulie 2009, amiralul Guillaud se află
sub autoritatea preşedintelui Republicii Franţa
şi a guvernului de la Paris,
fiind direct răspunzător de utilizarea forţelor armate naţionale
şi de conducerea operaţiunilor militare,
cu excepţia celor ce reflectă ordine speciale,
precum acelea vizând descurajarea nucleară.

Concomitent, el este consilier militar al guvernului şi are în subordine
atât pe şefii de stat major ai armatei terestre, marinei şi forţelor aeriene,
cât şi pe directorii şi şefii organismelor interarme. Comandă CEMA.

În această complexă calitate,
el a ordonat să i se prezinte o evaluare amănunţită
a situaţiei actuale a Forţelor Armate Libiene.

După ce a raportat-o preşedintelui Franţei,
amiralul a dispus ca o sinteză edificatoare
să fie pusă la dispoziţia jurnaliştilor francezi.
Spre luare aminte.

Conform estimărilor serviciului militar francez de informaţii,
Forţele Armate Libiene/F.A.L.
au un efectiv de 100.000 militari,
dotaţi cu baterii mobile de artilerie terestră şi antiaeriană,
tancuri şi transportoare amfibii blindate,
avioane de vânătoare-bombardament
şi o flotă compusă din nave de război.

Ofiţerii francezi de intelligence au estimat că
unităţile de elită ale armatei libiene
au rămas fidele colonelului Muammar Gaddafi.

Mai mult, generalii libieni contează, teoretic,
pe forţa combativă a 76.000 de militari activi
şi pe sprijinul suplimentar, în caz de nevoie,
a încă 40.000 de rezervişti. În traducere liberă,
şapte divizii şi jumătate pot acţiona în faza iniţială, dură,
a intervenţiei militare aeriene,
a Coaliţiei Voinţei, care, în mod evident,
pentru orice militar de carieră,
va fi urmată de invazia terestră,
căreia i s-ar mai opune şi patru divizii de libieni,
aparent încă fideli lui Gaddafi,
dar nu la fel de bine instruiţi, ca şi cei din F.A.L..

Ne aduce aminte de evenimentele din decembrie 1989,
din România:
colonelul Muammar Gaddafi trebuie
cât mai repede…decuplat,
de comanda armatei.

Et puis fini!/Şi apoi sfârşitul…

VÂRFUL DE LANCE AL OPERAŢIUNII AERIENE ÎN LIBIA: DASSAULT RAFALE

Avioane franceze, de vânătoare-bombardament, Dassault Rafale
au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier, la est de Paris,
cu misiunea de a efectua zboruri de recunoaştere în Libia.

După cum deja se ştie, acest debut al operaţiunii militare aeriene
a forţelor reunite într-o nouă Coaliţie a Voinţei este efectul
unei decizii luate la Summitul – organizat la Paris –
al statelor şi organizaţiilor internaţionale decise
să se angajeze într-o intervenţie militară în Libia.

CRIZELE LUMII…

JAPONIA:

-SALVAŢI-NE DE CUTREMUR, TSUNAMI ŞI RADIAŢIE!

LIBIA:

– SALVAŢI-NE DE BOMBELE LUI GADDAFI!

S.U.A.:

-SALVAŢI-NE DE O LUME FĂRĂ O ZONĂ DE ZBORURI INTERZISE!

Crizele lumii în viziunea caricaturistului revistei TIME.