Posts tagged: CAIRO

CONŞTIINŢA ARABĂ

Doi ex-preşedinţi, un fost ministru de externe, trei ambasadori, un parlamentar din Knesset, iată cei şapte protagonişti ai unei mese rotunde, ce ar fi meritat să fie transmisă, în direct, de canalele de televiziune focalizate pe soarta Orientului Mijlociu.

Însă, organizatorii – Institutul de Studii Diplomatice, de la Universitatea din Bucureşti şi Clubul Româno-Arab de Presă şi Cultură – au optat pentru păstrarea cadrului academic, într-o aulă plină de diplomaţi arabi şi studenţi interesaţi de incitanta temă: „Revoltele arabe – motivaţie şi perspective.”

Actul întâi al acestui brainstorming? Un veritabil show diplomatic – varianta feminină -, datorat reprezentanţilor statelor arabe unde liderii anteriori revoltelor populare au fost alungaţi de la putere. Este vorba de ambasadorul Tunisiei, doamna Saloua Bahri şi de cel al Egiptului, doamna Sanaa Esmail Atallah.

img_0001 PALESTINIAN SS

Alocuţiunile lor, într-o sală extrem de atentă la mesajele venite din Tunis şi Cairo, au fost urmărite şi de Ahmad Aqel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al statului Palestina, la Bucureşti.

Diplomata tunisiană a reiterat satisfacţia că ţara sa este prima, din lumea arabă, unde a izbucnit revoluţia. Aceasta fiind motivată de voinţa celor aproape 11.000.000 de cetăţeni, ai Tunisiei, de a dobândi „demnitatea de a trăi şi a munci liberi.”

presedinte-onorific

Doamna Saloua Bahri a afirmat că revolta nu a fost pregătită, nu a existat un program iniţial şi a început fără ca măcar un participant să prevadă că va fi un model pentru alte state arabe.

Guvernul actual, unul de tranziţie, are ca principală menire pregătirea alegerilor, pentru adunarea constituantă, din 24 iulie.

Mersul evenimentelor a demonstrat – observa ambasadoarea Bahri -, că deşi revoluţia a început în Tunisia, acum aceasta vizează întreaga comunitate arabă, şi prin consecinţele acesteia, întreaga lume.

Diplomata egipteană a preluat, cu aplomb, ştafeta de la colega tunisiană, afirmând, de la bun început, că „nimeni nu încearcă să impună vreun model.”

excelenta_sa,_dl_sanaa_esmail_atallah_esmail,_ambasada_egiptului

Doamna Sanaa Esmail Atallah a semnalat realitatea că manifestanţii din lumea arabă nu au cerut şi nu vor altceva decât să fie conectaţi la schimbările petrecute pe mapamond.

La fel ca în Tunisia, şi în Egipt lumea a ocupat străzile pentru libertate şi demnitate. Iar guvernul de la Cairo are drept principal obiectiv să facă faţă noilor provocări, care stau acum în faţa societăţii egiptene.

Un semnal inedit a fost afirmaţia „nu contează cine conduce” – cu referire posibilă la executivul actual şi la viitorul preşedinte, ce urmează să fie ales de egipteni -, deoarece schimbările vor continua şi vor fi utile tinerilor. Garant implicit fiind acum armata Egiptului, cea mai puternică din lumea arabă.

Actul secund, al ineditului brainstorming, a aparţinut primilor doi şefi de stat români, din perioada postdecembristă, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Surâzător, ca întotdeauna, ex-preşedintele Iliescu a atras atenţia asistenţei:”ceea ce se petrece în lumea arabă are rădăcini istorice diferite şi raţiuni diverse. Este o aspiraţie generală a lumii de azi, spre libertate şi democraţie.”

Ion Iliescu

De ce s-a produs un asemenea “tsunami”, al revoltelor, în Orientul Mijlociu? Ion Iliescu crede că din două motive. Primul fiind influenţa generală a mutaţiilor vizibile, dinamice, din lumea de azi. Al doilea? Revendicările de ordin economic şi social, ale arabilor exasperaţi de stagnare.

I-a urmat la microfon fostul preşedinte Emil Constantinescu, care, din start, a emis un enunţ neaşteptat:”sigur, conferinţele sunt utile, inclusiv cele din mediul academic, dar multe sunt paralele cu realitatea, dovadă că niciun for academic nu a prezis prăbuşirea sistemului sovietic.”

142962_articol EMIL

După cum niciun think tank nu a semnalat izbucnirea şi extinderea revoltelor în lumea arabă. Cu câteva luni înainte de declanşarea mişcărilor în Tunis şi Cairo, ex-preşedintele Constantinescu a fost acolo şi a observat cum „se schimbă infrastructura sufletească”, interlocutorii săi, din mediul academic, confirmându-i faptul că aşteptau metamorfoze necesare şi profunde, pe plan politic.

Această constatare a constituit un argument în plus, pentru el şi alţi lideri ai schimbării, din statele europene ex-socialiste, precum Václav Havel, ca să pregătească, pentru luna iunie a.c., o conferinţă pe tema “Securitatea între stabilitate şi schimbare.” Ştiut fiind faptul, menţiona Emil Constantinescu, că regimurile autoritare au fost întotdeauna preferate pentru păstrarea stabilităţii.

A plăcut diplomaţilor arabi următoarea frază a fostului şef de stat:”Ar trebui ca liderii să le spună oamenilor că entuziasmul lor nu ţine mult, că va urma haos, că vor apare multe partide, egoisme în lupta pentru putere. Dar, până la urmă, ţările arabe vor reuşi să aplice reformele. Noua generaţie de arabi nu va înlocui regimurile autoritare laice cu altele religioase, deoarece este adepta comunicării libere. Pe harta conştiinţei lumii se va impune, acum, conştiinţa arabă.”

Ultimul act al acestui show academic a revenit unor protagonişti total diferiţi. Primul dintre ei a fost Mohamed Baraka, membru al parlamentului Israelului, unde reprezintă cetăţenii de naţionalitate arabă, din acest stat.

Într-un dialog ce a precedat masa rotundă – facilitat de dr. Mobasher Abdalla, vicepreşedintele Asociaţiei Egiptenilor din România -, Mohamed Baraka îmi mărturisea optimismul său privind „evoluţia revoltelor actuale şi a celor care mocnesc în alte state arabe.” El crede că aceste mişcări de masă confirmă determinarea arabilor de a-şi decide singuri destinul.

baraka_mohamed

Deşi este membru al Knesset-ului, parlamentul israelian, Mohamed Baraka nu a ezitat să afirme:”Israelul este un vârf de lance al Occidentului în zonă.” Aceasta fiind o trimitere la un enunţ al lui Menahem Begin – fost premier israelian, de la 20 iunie 1977, la 10 octombrie 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 1978 – care a rostit memorabilele cuvinte: „Israelul este cel mai mare portavion din lume”.

Mohamed Baraka a mai declarat:”Poporul palestinian este singurul care luptă pentru supravieţuire. Mesajul clar al revoltelor arabe este voinţa manifestanţilor să scape de oprimare şi suferinţă.”

Ultimul, pe lista vorbitorilor, a fost ex-ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu. Prudent. Convins că diplomaţii arabi sunt sătui de concluziile diverşilor analişti privind cauzele care au generat revoltele în Africa de Nord.

Dar cu un enunţ original:”Am încrederea că popoarele arabe îşi vor găsi propriul mers şi sens al mutaţiilor actuale. Să nu uităm că vorbim de mişcări revoluţionare în ţări unde speranţa de viaţă este sub 30 de ani.”

DEZBATERI - ZIARUL GANDUL

Cristian Diaconescu a remarcat, referitor la intervenţia militară în Libia, că “agresiunea este utilă în diferite feluri”, dar schimbările interne, din diferite state arabe “trebuie duse, la bun sfârşit, doar de naţiunile respective.“

Ar fi fost utilă, interesantă şi benefică, la această masă rotundă, şi prezenţa unor diplomaţi reprezentând statele care au organizat iniţial intervenţia militară.

Aşa, acest brainstorming, de cert interes public, s-a încheiat cu concluzia că a început şi va continua o primăvară a popoarelor arabe, menită a accelera modernizarea statelor din zonă.

Enunţ frumos. Dar care omite impulsul generat de peste Ocean, în modalităţi specifice, inclusiv prin twitter şi facebook – cele mai rapide şi eficiente forme de comunicare cu junii arabi, catalizatorii revoltelor actuale.

Juni sătui de preşedinţi pe viaţă, regi inamovibili şi regimuri absolutiste.

CREZUL LUI GADDAFI

Consternări succesive în presa americană. Colonelul Muammar Gaddafi nu fuge. Nu moare. Nu predă puterea unuia dintre fiii săi. Apare în locuri publice diferite. În holul unui hotel. În incinta unui restaurant. În cortul plin cu susţinătorii săi. În faţa unor mulţimi de loialişti entuziaşti.
Şi ce le spune conducătorul Libiei?
Citiţi cu răbdare:

”Este o nouă cruciadă, cruciadă împotriva Islamului. Viaţă lungă Islamului, de pretutindeni! Toate armatele islamice iau parte în această bătălie. Demonstraţii se desfăşoară peste tot, în Asia, în Africa, în America, în Europa! Popoarele acestora sunt împotriva cruciadei. Noi vom lua parte, în această istorică bătălie. Nu ne vom preda! Sunt demonstraţii peste tot, împotriva acestei agresiuni! Agresiune injustă! Mare popor libian trăieşti şi treci prin ore glorioase. Toţi oamenii sunt cu noi. Avem de-a face cu o revoluţie împotriva imperialismului. Şi vă spun vouă: nu îmi este frică! Nu mi-e teamă de avioanele care fac distrugeri atât de mari! Le sfidez! Casa mea este aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici! Eu sunt aici!”
În acest timp, tineri libieni, cu steaguri verzi şi scandări repetate, urcă spre balconul unde se află liderul suprem. După un stâlp se zăreşte un membru al gărzii personale, cu arma în mână, dar cu ţeava în jos. În spatele lui sunt o puzderie de fotoreporteri şi cameramani.
Şi liderul trăieşte din această iluzie! A adulaţiei, pe care câteva sute de tineri o manifestă în faţa clădirii alese pentru miting.
Le-a vorbit cu patos. Privind peste ei. Nu mai are vârstă. Parcă nici nu au trecut patru decenii peste el şi conaţionalii săi. Simte că simplii libieni îşi pun întrebări fireşti. Nu se teme? Nu pleacă din ţară? Nu renunţă la putere? Va lupta până la capăt? Nu a înţeles nimic din cele petrecute în Tunisia? Sau în Egipt? Se vor opri aliaţii la protejarea Libiei de Răsărit, chiar cu preţul divizării acestui stat?
Şi în timp ce fidelii înarmaţi, ai lui Gaddafi, încearcă recucerirea unor localităţi, şi prin infiltrarea în acestea a unor grupuri dotate cu armament uşor, învăţaţi sunniţi din Cairo au condamnat public pe guvernanţii arabi, care şi-au asuprit concetăţenii decenii la rând.
Aceşti lideri, susţin ei, nu trebuie să mai rămână în funcţie, dacă aşa provoacă mai multă vărsare de sânge. Ci să părăsească posturile lor.
Muammar Abu Minyar al-Gaddafi refuză să o facă. Şi nu crede în sfârşitul regimului său. Allah e mare…

~