Posts tagged: MOHAMED ELBARADEI

GENERALS GIVE THE EXACT TIME IN CAIRO

* GENERALII DAU ORA EXACTĂ LA CAIRO

Ceea ce se întâmplă în Egipt, interesează, în mod deosebit, pe liderii arabi vizaţi, în continuare, de o campanie specifică modului de a acţiona al „vulturilor americani” – fără menajamente, recurgând la vizibilitate minimă şi eficienţă maximă. Una dublată de o operaţiune tipică de intelligence, ce îşi merită apelativul public – „Principiul dominoului”. Care este orchestrată cu un rafinament superior demersurilor lui Mihail Gorbaciov, de schimbare succesivă a liderilor fostelor state socialiste, membre ale Tratatului de la Varşovia.

Acum, Departamentul de Stat, condus de noua Doamnă de Fier, Hillary Diane Rodham Clinton, s-a transformat într-un dispecerat telefonic, de unde sunt sunaţi şi consiliaţi, ziua şi noaptea, în termeni fără echivoc, şefii de stat ce au devenit ţinta unor manifestări populare de protest, într-o succesiune rapidă, care nu este deloc întâmplătoare.

Fuga preşedintelui Zine al-Abidine Ben Ali, din Tunisia, mândria perimată a preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, concesiile neaşteptate ale preşedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh, abilitatea regelui Iordaniei, Abdullah II bin al-Hussein – cu o evoluţie, pe linie de comandă, în armata britanică -, timiditatea regelui Mohammed al VI-lea al Marocului, aflat, ca şi omologul iordanian, de 12 ani pe tronul înaintaşilor săi, sunt doar câteva reacţii personale, la planul amplu de schimbare nu numai a unor lideri, ce se simţeau bine în postura de conducători pe viaţă, ci şi a modului de evoluţie a statelor respective, conduse, până acum, cu un autoritarism tacit acceptat în comunitatea euroatlantică.

Două state au fost „prinse pe picior greşit”, de tăvălugul schimbărilor petrecute până acum în lumea arabă. Israelul, care este vizibil nedumerit de ce se va întâmpla cu propria sa poziţionare, în relaţiile cu ţările care îşi democratizează viaţa politică. Şi Iranul, captiv iluziilor conducerii religioase, care speră, de o manieră naivă, că viitorii lideri, din statele aflate sub presiunea demonstraţiilor de stradă se vor întoarce cu faţa la Teheran, inspirându-se din ceea ce a fost Revoluţia Islamică în această ţară. Azi, un produs propagandistic desuet.

Refuzul lui Hosni Mubarak, de a demisiona sub presiunea străzii şi a pleca imediat în străinătate, precum omologul tunisian, a fost extrem de util afirmării rolului armatei egiptene. O instituţie condusă inteligent, de către generalii cu conexiuni puternice la Pentagon.

37ccf6ffa8094a29ae943a2b7167094a SULEIMAN

Cel mai bine poziţionat dintre ei, generalul Omar Suleiman, chiar dacă este doar vicepreşedinte şi, în continuare, şeful cupolei informative a Egiptului, este acum recunoscut chiar de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, opozantul Mohamed ElBaradei, drept omul cheie în perioada de tranziţie, cu sau fără Mubarak, ce va urma până la alegerile prezidenţiale.

Egiptenii ştiu că, dincolo de orgoliile diferiţilor aspiranţi la putere, dialogul nemediatizat dintre aceştia a început. Aşa se explică de ce pe 4 februarie, zi declarată iniţial ca aceea a manifestaţiei având drept ţel plecarea forţată a lui Mubarak, nu au mai participat decât 100.000 de manifestanţi, cu 150.000 mai puţin, decât în momentul de vârf al nemulţumirii populare.

Pentru a demonta replica dată de Hosni Mubarak, preşedintelui Barack Obama, la telefon, prin care îl avertiza că, după plecarea sa, vor veni islamiştii la putere, precum s-a întâmplat în Iran, după ce şahinşahul a părăsit Teheranul, administraţia americană a dat asigurări vicepreşedintelui actual, generalul Omar Suleiman, că este de acord ca guvernul supervizat de el, cu sprijinul decisiv al armatei, să preia puterea de la Mubarak, până la organizarea alegerilor prezidenţiale.

Reacţia lui Mohamed ElBaradei, o voce tot mai puternică, de la revenirea sa la Cairo şi alăturarea lui de partea manifestanţilor, a fost una care nu se opune acestei variante, ci perioadei cât ar trebui să dureze tranziţia.

El consideră că nu sunt suficiente cinci luni pentru modificarea Constituţiei şi organizarea de alegeri în luna septembrie. ElBaradei apreciază că graba asta indică neseriozitatea regimului în privinţa asumării schimbărilor necesare.

În opinia sa, tranziţia trebuie să dureze un an de zile, timp suficient pentru ca partidul lui Mubarak să piardă rolul conducător, înainte ca alegeri cu adevărat democratice să fie organizate. Altfel vor fi din nou fraude electorale, reguli favorabile celor ce deţin acum puterea, starea de urgenţă va fi reinstituită şi presa va fi controlată de o manieră strictă.

Generalul Omar Suleiman, vicepreşedintele ţării i-a asigurat pe conaţionalii săi că nu va fi luată nicio măsură represivă împotriva manifestaţiei continue din piaţa Tahrir, acolo unde au murit, până acum, 109 egipteni, în confruntările dure, cu pietre, bâte, grenade incendiare improvizate şi schimburi de focuri, izolate, pe timpul nopţii.

Numai telespectatorii naivi şi jurnaliştii fără o predocumentare serioasă pot crede că Egiptul este sau va fi pradă haosului.

Armata a avut şi are controlul situaţiei. La ora actuală, militarii au instituit puncte de control ale actelor de identitate, împiedicând astfel ca poliţişti în civil sau simpatizanţi ai lui Mubarak să se infiltreze printre demonstranţii pentru libertate.

Pe 4 februarie, dimineaţa, ministrul apărării, mareşalul Hussein Tantawi a efectuat o vizită neaşteptată la trupele staţionate de jur împrejurul pieţei Tahir. El nu a ezitat să stea de vorbă cu manifestanţii şi să le spună că majoritatea solicitărilor lor vor fi îndeplinite, motiv pentru care ar trebui să plece acasă.

080325-N-2855B-020.JPG

Tantawi – în fotografie alături de omologul american, Robert Gates – este primul membru al guvernului care a avut curajul să stea de vorbă cu conaţionalii nemulţumiţi de refuzul iniţial al preşedintelui Hosni Mubarak, de a părăsi puterea.

Generalul Omar Suleiman şi-a declarat public opţiunea atât pentru schimbarea articolelor constituţionale, care vor duce la eliminarea restricţiilor actuale, pentru cei ce vor să candideze, ca independenţi, la alegerile prezidenţiale, cât şi pentru instituirea unor limite clare ale mandatelor prezidenţiale.

Atent la declaraţiile vicepreşedintelui ţării, ElBaradei a cerut şi abrogarea legii pentru situaţii de urgenţă, care oferă forţelor de securitate puteri nelimitate. El a solicitat şi mai multă libertate pentru partidele politice, care să nu mai depindă de voinţa formaţiunii politice guvernamentale. Cea care până acum decidea ce partid să mai existe, sau nu.

Şi ca tacâmul să fie complet, ElBaradei, care ştie ce se vrea peste Ocean, a dat câteva mesaje clare.

Îl respectă pe generalul Suleiman, ca un interlocutor oficial, cu care se pot negocia reperele perioadei de tranziţie. Dar este nevoie de un alt guvern, condus de un consiliu prezidenţial, compus din două-trei personalităţi cu vizibilitate naţională.

Unul dintre membri fiind, obligatoriu, un militar.

Acest triumvirat ar conduce Egiptul, cel puţin un an de zile, până când o nouă constituţie va fi convenită şi redactată.

Generalii nu au comentat propunerea. Dar nici nu au respins-o. Pentru simplul motiv că li se recunoaşte locul şi rostul în menţinerea stabilităţii naţionale.

~