Reacţiile jurnaliştilor de la Moscova sunt fie de susţinere a actualului tandem, în formula nouă, a rotirii celor doi lideri importanţi, pe funcţiile amintite, fie de exprimare, prudentă, a unei surprinderi mai mult sau mai puţin adevărate, fie de ironie fină la un spectacol comparabil, în linii mari, al aparenţelor televizate, cu o operetă aplaudată la scenă deschisă.

Din tabăra gazetarilor sarcastici răzbate convingerea că apariţiile şi declaraţiile succesive ale preşedintelui şi premierului Federaţiei Rusiei, la congresul formaţiunii politice unde Vladimir Putin era până azi dirijorul, iar Medvedev baritonul preferat, schimbă – cel puţin aparent – regula jocului.

Cum? Alegerile normale, într-o ţară într-adevăr democratică, presupun ca iniţial să aibă loc derularea campaniei electorale, apoi, după anunţarea rezultatelor, să fie sărbătorirea învingătorilor.

Ei bine, congresul partidului Rusia Unită a semănat foarte mult cu o acţiune post-electorală, în care aplauzele sălii salutau alegerea – dezirabilă, de către majoritatea votanţilor ruşi – a lui Putin ca preşedinte şi numirea lui Medvedev ca premier.
Ce a scăpat posturilor străine de televiziune, care au preluat informaţia propunerii, de către actualul şef al statului rus, ca premierul să fie candidatul la preşedinţia Rusiei?

Congresul formaţiunii Rusia Unită – condusă acum, conform precizării lui Vladimir Putin, de Dmitri Medvedev – trebuia să decidă, formal, asupra listei candidaţilor proprii pentru alegerile parlamentare de la finele anului în curs.

Acest proces însă a fost tacit translatat către…Frontul Oamenilor din Întreaga Rusie, condus direct de către Putin, care va avea, logic, ultimul cuvânt, înainte de a fi înaintată lista pentru înscrierea în cursa electorală.

Iată unul dintre motivele pentru care Dmitri Medvedev privea livid, fără umbră de bucurie pe faţă, lungul discurs al lui Putin, înţelegând cât de dificil va fi mandatul său, de viitor premier, cu puteri diminuate faţă de cele actuale, ale maestrului scamatoriilor politice de la Moscova.

Frontul menţionat are o singură menire. Să furnizeze surplusul de voturi necesare, obţinute prin convingere politică şi promisiuni vizând suplimentarea bugetelor locale, pentru o nouă majoritate constituţională. De două treimi. În ceea ce numim şi azi, generic, parlamentul rus.

Dacă formaţiunea putinistă Rusia Unită va obţine, în luna decembrie a.c., numărul prognozat de voturi, atunci, victoria lui Vladimir Putin, la alegerile prezidenţiale din luna martie a.c., va fi aidoma unui foc de artificii, la un festival sovietic al tineretului.

În pofida acestor aparenţe, de regim autoritar, cu un politician recunoscut drept mână forte, gospodin Putin, alegătorii ruşi, cei creduli, sunt mai puţin avizaţi asupra faptului că deciziile de ordin financiar vor fi luate doar în final la Moscova, după consultarea „termometrelor bancare” de la New York, Frankfurt, Beijing şi chiar…Riad. Acolo unde sunt dirijorii reali ai lumii financiare.

Cum economia globală se îndreaptă spre o nouă recesiune, care are şansele să fie, conform unor prognoze occidentale, mai severă decât cea precedentă, guvernul rus, care a urmat, în linii mari, consensul internaţional, de sorginte liberală, va promova austeritatea economică, cu efecte previzibile asupra nivelului de trai al ruşilor.

Iată de ce, pentru cetăţeanul simplu al Federaţiei Ruse, mai puţin contează faptul că Putin va fi în locul lui Medvedev la Kremlin.

Ce a mai scăpat presei occidentale? Oficialii ruşi – două treimi dintre ei având conexiuni trecute dovedite cu faimosul KGB – sunt pregătiţi pentru varianta unei recesiuni.

După cum se ştie, cu 24 de ore înainte de congresul marilor anunţuri electorale, premierul Putin a anunţat dublarea salariilor militarilor şi poliţiştilor. La Moscova se consideră că aceasta este practic o formă de asigurare împotriva posibilelor manifestaţii de stradă, din perioada crizei economice ce urmează.

Va urma modelul Frontului lui Putin, Mişcarea Populară iniţiată, de facto, de actualul şef al statului român?

Va deveni, în viitor, conaţionalul Traian Băsescu, noul premier al României, iar cetăţeanul Boc Emil – preşedintele tuturor românilor?

Oricât de hazardate ar putea părea întrebările menţionate, adevărul este că Primăvara Arabă, care a generat schimbarea a trei preşedinţi de stat, cu decenii bune în fotoliile prezidenţiale, nu a impresionat cercurile puterii din statele est-europene, conştiente că trebuie găsit doar pretextul, aparent democratic, pentru a menţine, în continuare, pârghiile de facto ale puterii.

Contrar mediatizării agresive – anunţând, cu surle şi trâmbiţe, victoria opoziţiei, la alegerile din anul următor -, opinia care începe să câştige teren, la cei nepripiţi a prelua, fără o judecată logică, enormităţile lansate pe micul ecran, este că mişcarea iniţiată de la Palatul Cotroceni îi va asigura preşedintelui Băsescu, ceea ce îi va oferi Frontul Oamenilor din Întreaga Rusie lui Putin.

Majoritate parlamentară. Şi perpetuarea la putere.

În timp ce simpatizanţii lui Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin le cereau insistent acestora să nu întârzie anunţul public al păstrării coabitării lor politice, voci marcante şi credibile ale opoziţiei le sugerau să candideze concomitent, unul contra celuilalt, la alegerile prezidenţiale din 2012. Astfel garantând caracterul democratic al confruntării electorale.

Înainte ca şeful statului rus, precum şi cel al executivului, să facă vreun anunţ, presa din Moscova emitea două semnale – deloc liniştitoare pentru Occident. Vladimir Putin ar fi decis să revină, pentru un al treilea mandat prezidenţial, la Kremlin. Sau va fi lansată o altă candidatură, susţinută de actualul premier rus, astfel şansele obţinerii, de către Medvedev, a unui nou mandat prezidenţial devenind nule.

A apărut apoi primul semn de slăbiciune, în cadrul tandemului. Cel previzibil. Dmitri Medvedev a declarat şi apoi a reiterat, de câteva ori, că deşi nu a luat vreo decizie, el nu va candida împotriva „prietenului” său, eminenţa cenuşie de la Moscova, fostul agent KGB, Vladimir Putin.

Mai abili decât occidentalii, liderii de la Beijing – care din 2012 vor avea un nou preşedinte, desemnat deja, la nivelul conducerii partidului comunist chinez – au trimis o delegaţie la şeful statului rus, care i-a pus direct întrebarea:”ce intenţii aveţi?”

Răspunsul oferit a fost reluat de Medvedev într-un interviu televizat:”urmează să mă pronunţ curând.” Ca în filmele americane. Cu deosebirea că, peste Ocean, producătorii respectă termenele de lansare pe piaţă a lung-metrajelor artistice. Iar la Moscova, singurul producător – de data asta al evenimentelor politice – a luat o altă decizie, respectiv Vladimir Putin crede că este prematură anunţarea vreunei candidaturi.

O perdea de fum, pe care Casa Albă a perceput-o ca atare, la debutul lunii mai a.c., când premierul rus a anunţat crearea Frontului Popular din Întreaga Rusie. O trambulină, fără echivoc, a relansării şefului guvernului de la Moscova, în cursa electorală pentru revenirea, în triumf, la Kremlin.

Şi ca să se înţeleagă bine, în America, cine ţine frâiele puterii pe tărâmul Maicii Rusia, Putin a ieşit în presă cu o declaraţie virulentă la adresa tentaţiei SUA de a ieşi din criza economică prin tipărirea masivă de dolari.

Obama a parat inteligent lovitura, sunând la telefon, a doua zi, pe preşedintele Dmitri Medvedev, sub pretextul prezentării de condoleanţe privind victimele scufundării unui vas de pasageri, încărcat cu un număr dublu de călători faţă de capacitatea sa reală de transport. Mai mult, recent, Barack Obama a confirmat o întîlnire cu omologul rus, în a doua parte a lunii octombrie 2011, când s-ar putea să vizualizeze public, de o anumită manieră, tipică mentalităţii de învingător, preferinţa sa pentru menţinerea interlocutorului lui, la Kremlin, şi după martie 2012, când vor fi alegerile în Rusia.

Criticii lui Medvedev, de la Moscova, susţin că acesta a greşit când s-a lăsat consiliat, de apropiaţii săi, ca să prezinte programul lui de modernizare în opoziţie faţă de cel al lui Putin, a cărui obsesie pentru menţinerea stabilităţii politice a federaţiei a fost etichetată drept stagnare.

Un alt reper nefavorabil actualului preşedinte rus este perceperea apropierii sale, de liderii Statelor Unite, Germaniei şi Franţei, ca o dovadă a subordonării politicii externe ruse la cea occidentală. O exagerare evidentă, dar cu priză la unii dintre alegătorii ruşi. Votanţi nu prea încântaţi de intenţiile lui Dmitri Medvedev pentru dezirabilul mandat secund la Kremlin: simplificarea procedurilor de înregistrare a partidelor politice, revenirea la alegerea de către cetăţeni a guvernatorilor locali, implicarea Rusiei în medierea unor conflicte interne, precum cel din Libia, găsirea unei soluţii privind Transnistria, în urma dialogului constant cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

La niciunul dintre aceste obiective, pentru viitor, nu a survenit ulterior sprijinul public al premierului Vladimir Putin. Din acest motiv, lui Medvedev i s-a cerut să iasă din expectativă şi să anunţe, în luna septembrie, la Forumul Politicii Globale, programat a se desfăşura la Iaroslav, candidatura sa la preşedinţia Federaţiei Ruse.

Altfel spus, un şah la regele neîncoronat al autoritarismului rus – premierul Putin. De ce? Şeful guvernului de la Moscova ar fi obligat să aleagă, în acel moment, fie susţinerea, fie dezavuarea lui Dmitri Medvedev, ultima variantă având nevoie de argumente credibile, greu de oferit, din moment ce a declarat până acum că au stabilit, de comun acord, măsurile de reformare a Rusiei.

A treia variantă, anunţarea, în replică, de către Putin, a propriei candidaturi, este estimată ca fiind puţin probabilă, deoarece ar poziţiona elita rusă de partea preşedintelui în funcţie.

Cea mai temerară ipoteză – incredibilă, dar teoretic posibilă – este demiterea premierului Putin, care ar avea un efect de tsunami asupra societăţii ruse. Una luată în calcul de consilierii lui Putin, care, prin intermediul presei bine controlată de FSB (fostul KGB) au început să îi sugereze lui Medvedev să îşi concretizeze agenda politică dintr-o altă… postură publică, urmând a reveni ulterior la Kremlin. Dacă va mai avea şansa de acum.

Şi-a pierdut Dmitri Medvedev şansa de a fi reales preşedinte, în 2012? Şi-a creat Vladimir Putin culoar sigur de revenire la Kremlin? S-a resemnat clasa de mijloc a Rusiei – ale cărei deziderate nu sunt reflectate în niciunul din programele politice ale actualelor partide parlamentare ruse – la ideea menţinerii capului plecat în faţa Tătucului puterii centrale?

Sunt întrebări la care se caută răspunsuri şi la Casa Albă. Care, prin întâlnirea programată între Obama şi Medvedev, în luna octombrie a.c., s-ar putea să încline talgerul puterii spre cel ce pare partenerul mai fragil, din tandemul de la Moscova.